Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Americanii aleg astăzi cel de-al…

Americanii aleg astăzi cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite

Circa 225 de milioane de americani sunt chemați astăzi să aleagă, între democrata Hillary Clinton și republicanul Donald Trumpcel, cel de-al 45-lea președinte al Satelor Unite ale Americii. Alegerile prezidenţiale au fost lansate simbolic într-o mică localitate din New Hampshire, scrie agerpres.ro.

Din numărul total al alegătorilor, doar 145 de milioane de americani  s-au înscris pe listele de votanţi.

Pe lângă preşedinte, alegătorii urmează să aleagă şi pe toţi cei 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor, unde Partidul Republican deţine controlul încă din 2010, având 247 reprezentanţi, faţă de cei 188 ai Partidului Democrat. Pentru a câştiga majoritatea, democraţii ar trebui să obţină 30 de noi mandate.

În această zi, Statele California, Arizona, Nevada, Massachusetts și Maine își vor exprima votul asupra legalizării marijuanei în scopuri recreaționale, persoanele adulte putând astfel să cumpere, să dețină și să consume în mod legal acest drog, scrie DPA, citat de agerpres.ro.

Alte patru state vor vota pentru a permite sau a extinde folosirea marijuanei în scopuri medicale. În 25 de state o astfel de întrebuințare este deja legală.

Cele mai recente sondaje de opinie publicate de Fox News şi ABC/Washington Post arată că Hillary Clinton ar avea un avans de 4% în faţa lui Donald Trump în preferinţele de vot, dar media din ultimele şapte zile efectuată de Institutul Real Clear Politics îi oferă un avantaj de doar 2%.

În ultima zi de campanie, atât Hillary Clinton, cât şi Donald Trump au participat la o serie de mitinguri electorale în Carolina de Nord, Pennsylvania şi Michigan, considerate state cheie pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale.

Prezenţa de vot la alegerile prezidenţiale din anul 2012 s-a situat la 61.8%.