Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Pe ce au cheltuit moldovenii…

Pe ce au cheltuit moldovenii banii în anul 2023: Alimente și băuturi – în top. Sănătatea – la coada listei

Imagine simbol

În 2023, veniturile disponibile ale populației în medie pe o persoană pe lună au constituit 4915,6 lei, fiind în creștere cu 15,6% față de anul precedent, conform datelor Biroului Național de Statistică (BNS). Iar cheltuielile medii lunare de consum ale populației, în anul 2023, au constituit în medie pe o persoană 4248,4 lei, cu 14,5% mai mult comparativ cu nivelul anului precedent.

Câștigurile salariale reprezintă cea mai importantă sursă de venit a populației, cu o pondere de 52,5% în veniturile totale, înregistrând o creștere cu 1,8 puncte procentuale față de anul 2022/

De asemenea, o pondere importantă în veniturile disponibile medii lunare ale populației o dețin în continuare prestațiile sociale, care au constituit 20,7% sau cu 0,4 puncte procentuale mai mult față de anul 2022.

Transferurile bănești din afara țării rămân a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, în anul 2023 acestea au reprezentat 11,1% în veniturile totale sau cu 1 punct procentual mai puțin comparativ cu anul 2022.

În 2023, cheltuielile medii lunare de consum ale populației au constituit în medie pe o persoană 4248,4 lei, cu 14,5% mai mult comparativ cu nivelul anului precedent.

Principalele destinații ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de produse alimentare – 39,7%, plățile pentru locuință, apă, electricitate și gaze – 17,6%, procurarea de îmbrăcăminte și încălțăminte – 7,8%.

Celelalte cheltuieli au fost direcționate pentru achitarea serviciilor de transport (7,0%), mobilier, dotarea și întreținerea locuinței (5,3%), sănătate (4,4%), telecomunicație (4,3%), etc.

Conform datelor BNS, comparativ cu anul 2022, ponderea cheltuielilor pentru locuință, apă, electricitate și gaze s-a majorat cu 1,3 puncte procentuale, iar ponderea cheltuielilor pentru restaurante și hoteluri – cu 1,0 punct procentual.

În același timp, s-a diminuat ponderea cheltuielilor pentru produse alimentare și băuturi nealcoolice cu 1,4 puncte procentuale, sănătate – cu 0,7 puncte procentuale, îmbrăcăminte și încălțăminte – cu 0,6 puncte procentuale.

foto:statistica.md