• Ministrul Brînzan a discutat la Bruxelles despre crearea unui depozit de stocare a gazelor naturale

    Ministrul Brînzan a discutat la Bruxelles despre crearea unui depozit de stocare a gazelor naturale
    vizualizări
    04 septembrie 2019 | 21:48

    Miercuri, 4 septembrie, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a avut o serie de întrevederi cu oficiali europeni, în contextul vizitei președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la Bruxelles, Belgia.

    Conform unui comunicat emis de MEI, Vadim Brînzan și directorul general adjunct pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Katarina Mathernová, au discutat despre obținerea unui credit de urgență pentru achiziționarea și stocarea a aproximativ 400 de milioane de metri cubi de gaze în lunile ianuarie și februarie 2020, căile de întărire a securității energetice, planurile de dezvoltare energetică pe termen scurt și mediu, investițiile în eficientizarea consumului de energie.

    De asemenea, a fost discutată ideea creării unui depozit de stocare a gazelor naturale în Republica Moldova, care ar putea fi procurate și stocate direct de pe piețele competitive, asigurând astfel securitatea energetică a țării.

    „Totodată,  părțile au vorbit despre construcția stației back-to-back în Vulcănești, a unei linii de transport de 400 kV între Vulcănești și Chișinău, precum și extinderea stațiilor de transformare Chișinău-Vulcănești. Oficialii au accentuat potențialul major de investiții în valorificarea surselor de energie regenerabilă. În acest sens va fi luată în considerare ajustarea legislației, pentru a crea un mediu mai prielnic pentru potențialii investitori în Republica Moldova”, menționează MEI în comunicat.

    Tot astăzi, Brînzan și Dodon au discutat cu vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul pentru Uniunea Energiei, Maroš Šefčovič, despre aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova pentru anul viitor, colaborarea dintre UE, Republica Moldova și Ucraina pentru securitizarea rutei de furnizare a gazelor naturale în regim revers prin conducta transbalcanică din proiectul Turkish Stream, stocarea gazelor naturale în rezervoarele din Ucraina prin ruta tradițională. La fel, au fost discutate sursele de alternativă pentru obținerea energiei electrice.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    PDM a rămas cu un singur ales local în Consiliul Municipal Hâncești. Botnari: „Este o decizie colectivă. Ne-am obosit de promisiuni”

    Partidul Democrat de Moldova (PDM) a rămas doar cu un singur ales local în cadrul Consiliului Municipal Hâncești. Asta după ce vineri, 29 mai, 5 membri ai PDM au anunțat că părăsesc partidul și devin consilieri…
    PDM a rămas cu un singur ales local în Consiliul Municipal Hâncești. Botnari: „Este o decizie colectivă. Ne-am obosit de promisiuni”

    Trei rute municipale de microbuz își modifică itinerarul din 1 iunie

    Din data de 1 iunie vor fi operare modificări în itinerarele unor rute municipale de microbuz, anunță Primăria Chișinău. Este vorba despre trei rute – nr. 101, nr. 103, nr. 121. Ruta nr. 101: tur –&…
    Trei rute municipale de microbuz își modifică itinerarul din 1 iunie

    Legea cu privire la organizațiile necomerciale: De ce societatea civilă și opoziția sunt „pro”, iar socialiștii și Dodon – „contra”

    Adoptarea Legii cu privire la organizațiile necomerciale reprezintă una dintre condiționalitățile pe care R. Moldova trebuie să le îndeplinească pentru a primi cea de-a doua tranșă din asistența macrofinanciară…
    Legea cu privire la organizațiile necomerciale: De ce societatea civilă și opoziția sunt „pro”, iar socialiștii și Dodon – „contra”

    DOC/ ASP își reia integral activitatea, iar slujbele religioase se vor desfășura în interiorul Bisericilor: Lista tuturor deciziilor aprobate de CNESP

    În cadrul ședinței Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică de vineri, 29 mai, au fost aprobate mai multe decizii de relaxare a restricțiilor privind activitatea Agenției Servicii Publice, desfășura…
    DOC/ ASP își reia integral activitatea, iar slujbele religioase se vor desfășura în interiorul Bisericilor: Lista tuturor deciziilor aprobate de CNESP

    Noul tip de coronavirus a suferit 70 de mutaţii de-a lungul drumului său din Wuhan în restul lumii

    Un studiu genetic care a vizat virusul SARS-CoV-2, coordonat de un grup de cercetători din Emiratele Arabe Unite, a condus la identificarea unui număr de 70 de mutaţii ale acestuia în rândul probelor recoltate…
    Noul tip de coronavirus a suferit 70 de mutaţii de-a lungul drumului său din Wuhan în restul lumii

    Deces cu semne de întrebare în cazul medicului de la Soroca. Date din certificatul de deces și afirmațiile medicilor după ce autoritățile au negat versiunea COVID-19

    Acum câteva zile, în spațiul public a fost anunțat decesul medicului Valeriu Crivoi, care activa în cadrul Spitalului Raional Soroca. Deși mai multe voci declarau că decesul medicului a fost provocat de noul ti…
    Deces cu semne de întrebare în cazul medicului de la Soroca. Date din certificatul de deces și afirmațiile medicilor după ce autoritățile au negat versiunea COVID-19