Un pod din raionul Cahul intră în reparații capitale pentru prima oară. Care este bugetul alocat
Podul peste râul Salcia Mare, amplasat pe drumul național Vulcănești – Cahul – Taraclia, în apropierea localității Trifeștii Noi din raionul Cahul, va fi reparat capital pentru prima oară de la construcția acestuia. Investiția, estimată la aproape 37 de milioane de lei, urmărește creșterea siguranței circulației pe unul dintre drumurile naționale din sudul țării, anunță Administrația Națională a Drumurilor (AND). Lucrările urmează să fie executate în decurs de 15 luni, valoarea contractului fiind de 36,77 milioane de lei, bani alocați din Fondul Rutier.
Potrivit AND, lucrările sunt necesare întrucât podul construit în perioada 1972–1973 se află într-o stare tehnică necorespunzătoare, iar elementele structurale prezintă degradări. Proiectul prevede înlocuirea elementelor deteriorate ale structurii, consolidarea construcției și reabilitarea căilor de acces.
Proiectul prevede lucrări complexe de reparație capitală, inclusiv demontarea căii podului și a suprastructurii existente, consolidarea stâlpilor pilelor, executarea unor rigle noi din beton armat monolit la pile și culee, repararea și remontarea grinzilor, precum și lucrări de racordare a podului la infrastructura rutieră.
Totodată, va fi reparat drumul de acces spre pod pe o lungime de 82,85 metri. După finalizarea lucrărilor, podul va avea o lungime de 67,15 metri și o lățime de aproximativ 11,80 metri, cu o parte carosabilă de 9 metri, patru deschideri și două trotuare laterale protejate cu parapete de siguranță.
Pentru asigurarea circulației rutiere pe durata lucrărilor, va fi amenajat un drum de ocolire temporar cu o lungime de 765,7 metri. De asemenea, pentru menținerea scurgerii apelor râului Salcia Mare, va fi construit un podeț provizoriu din elemente prefabricate din beton armat.