Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Putin transmite „condoleanțe” familiei lui…

Putin transmite „condoleanțe” familiei lui Evgheni Prigojin: „A fost un om cu o soartă dificilă, dar talentat”

Vladimir Putin a transmis „condoleanțe” familiilor celor 10 persoane ucise în accidentul de pe 23 august, în care a fost implicat un avion privat, la bordul căruia ar fi fost și Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari ruși Wagner.

„În ceea ce privește tragedia aviatică, în primul rând aș dori să exprim cele mai sincere condoleanțe familiilor tuturor victimelor. Aceasta este o tragedie”, a declarat Putin la o întâlnire cu Denis Pușilin.

Președintele rus a mai adăugat că îl cunoaște pe Prigojin de foarte mult timp, de la începutul anilor 90. Potrivit lui, acesta a făcut greșeli, dar a obținut rezultatele dorite atât pentru el, cât și pentru cauza comună.

„Prigojin a fost un om cu o soartă dificilă, dar talentat”, a spus Putin.

Potrivit lui, pe acest caz este deschisă o anchetă și vor fi efectuate mai multe expertize atât de ordin tehnic, cât și genetic.

Un avion privat Embraer 600 cu zece persoane la bord s-a prăbușit miercuri seară, 23 august, în regiunea rusă Tver, a anunțat Ministerul pentru Situații de Urgență al Rusiei.

Ulterior, Agenţia Federală de Transport Aerian din Rusia a confirmat că Evgheni Prigojin, șeful grupului de mercenari ruși Wagner, se afla la bordul avionului Embraer 600 care s-a prăbușit miercuri seară, 23 august, în regiunea rusă Tver. Dmitri Utkin, „mâna dreaptă” a lui Prigojin, s-a aflat și el la bordul aeronavei.

Agenția a publicat o listă cu persoanele aflate în avion:

Propustin Serghei
Makarian Evgeni
Totmin Aleksandr
Chekalov Valerii
Utkin Dmitri
Matuseev Nikolai
Prigojin Evgeni
Levșin Aleksei, comandant
Karimov Rustam, copilot
Raspopova Kristina, însoțitor de bord.

Prigojin a devenit un jucător cheie în războiul provocat de Rusia în Ucraina, notează BBC. El este responsabil de o armată privată de mercenari – grupul Wagner.

Cunoscut printre închisorile Rusiei, Prigojin a recrutat mii de criminali condamnați din închisoare pentru Wagner, indiferent cât de grave ar fi crimele lor, atâta timp cât au fost de acord să lupte pentru el în Ucraina.

Înainte ca Rusia să înceapă ceea ce a devenit cel mai grav conflict armat al Europei de după al Doilea Război Mondial, Prigojin a fost acuzat de amestec în alegerile americane și de extinderea influenței Rusiei în Africa. Anterior, acesta vindea hot dog și conducea o companie de catering, care a fost contractată să furnizeze alimente Kremlinului, câștigându-și supranumele de „bucătarul lui Putin”.

În ultima perioadă, relațiile lui Prigojin cu armata rusă au devenit foarte tensionate. El a criticat în repetate rânduri conducerea Rusiei, susținând că Ministerul Apărării a lăsat mercenarii Wagner fără muniție. La un moment dat, Prigojin i-a acuzat chiar de trădare pe ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi pe şeful Statului Major General, Valery Gerasimov.