Măsurile întreprinse de Ministerul Mediului în trei cazuri de poluare. Hajder: „Îi vom identifica pe absolut toți cei implicați”
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță că autoritățile monitorizează și intervin în cele trei cazuri de poluare depistate în ultimele zile, în localitățile Străisteni, Goian și Porumbeni. La Goian, o fermă din apropiere și-a sistat activitatea, iar în cazul de la Porumbeni a fost sesizată și poliția.
În satul Străisteni, comuna Băcioi, unde au fost descoperiți 21 de saci cu deșeuri medicale periculoase, conform ministrului, responsabilii au evacuat deșeurile la un alt depozit și „continuă verificările pentru a stabili atât depozitarea ilegală cât și alte activități ale agentului economic”.
În satul Goian, comuna Ciorescu, unde autoritățile investighează o poluare cu mercur, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a confirmat depășirea concentrației admise de vapori de mercur, iar un laborator independent verifică dacă substanța s-a infiltrat în sol. Totodată, deoarece în apropiere funcționează o fermă avicolă, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a prelevat probe, iar comercializarea cărnii și a ouălor a fost interzisă preventiv până la obținerea rezultatelor analizelor de laborator. În paralel, este monitorizată și calitatea aerului în apropierea Penitenciarului nr. 10.
Cel de-al treilea caz din satul Porumbeni, raionul Criuleni, unde a fost depistată o depozitare ilegală de deșeuri, a ajuns în atenția poliției. Oamenii legii au fost sesizați pentru a verifica documentele găsite la fața locului, despre care ministrul afirmă că reprezintă „un indiciu-cheie” pentru identificarea sursei poluării.
„Sunt sigur că îi vom identifica pe absolut toți cei implicați. Vom calcula prejudiciul adus mediului, vom aplica cele mai dure sancțiuni și îi vom obliga pe cei responsabili să curețe zonele afectate și să repare daunele. Mai mult decât atât, dosarul va fi trimis procuraturii cu toate probele anexate”, a declarat Gheorghe Hajder.