Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Partidul Șor vrea ca R.…

Partidul Șor vrea ca R. Moldova să sisteze aderarea la UE. Formațiunea anunță că va propune o inițiativă legislativă

Partidul Șor se declară împotrivit aderării R. Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, deputatul fugar Ilan Șor a anunțat că fracțiunea parlamentară va depune o inițiativă legislativă privind „stoparea oricăror procese integraționiste”.

„Integrarea europeană, promisă moldovenilor acum 20 de ani, a adus doar sărăcie și deznădejde, iar acum, după ce am pierdut și independența, riscăm să fim atrași în război. 

Acum 20 de ani, politicienii moldoveni au început să ne vorbească despre integrarea europeană. De la distanță, părea o bomboană atractivă – pensii de mii de euro, infrastructură modernă. Când am scos însă ambalajul de pe această bomboană, am constatat că nu avem pensiile promise, ci chiar ni se fură și acea indexare prevăzută de lege. Infrastructura e bună doar acolo unde am făcut-o cu propriile resurse. În schimb, am pierdut puținul pe care îl aveam – resurse energetice ieftine, iar cetățenii sunt nevoiți să plătească facturi exorbitante. Am rămas fără independență și țara a intrat sub conducere străină. Astăzi, politicianul proeuropean este un vasal, care îndeplinește ordinele Occidentului, dar nu ceea ce vrea cetățeanul moldovean”, a spus Ilan Șor.

Anterior, coordonatorul Consiliului de Securitate Națională pentru comunicare strategică al SUA, John Kirby, a declarat că protestele care sunt organizate la Chișinău, de partidul Șor, ar fi sprijinite de Federația Rusă pentru a aduce o „guvernare mai pro-rusă în capitală”.

Sesizarea Guvernului prin care se solicită verificarea constituționalității partidului Șor va fi examinată de magistrații Curții Constituționale (CC) „începând cu 10 mai până pe 17 mai 2023”, a anunțat recent Înalta Curte.

Joi, 9 martie, Procuratura Anticorupție (PA) în comun cu Centrul Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informație și Securitate (SIS) au efectuat mai multe percheziții în dosarul de finanțare ilegală a Partidului Politic „Șor” din partea unui „grup criminal organizat”. În rezultatul perchezițiilor, PA anunța atunci că trei persoane au fost reținute, în automobilele cărora s-ar fi depistat mai multe sume de bani „repartizate în pungi și în plicuri în valută națională și străină în proporții deosebit de mari”.  În rezultatul examinării, conform PA, a fost constatat că suma finală depistată a fost de 4 560 719 de lei.