• Mihail Formuzal: Cei care sunt pentru vectorul european se maschează: toţi declamă dragostea faţă de Rusia, ca să placă electoratului

    Mihail Formuzal: Cei care sunt pentru vectorul european se maschează:  toţi declamă dragostea faţă de Rusia, ca să placă electoratului
    vizualizări
    07 februarie 2015 | 13:28

    Alegerile başcanului autonomiei Găgăuze, programate pentru 22 martie, trezesc îngrijorări la Chişinău. Alegătorii din această autonomie din sudul R. Moldova au votat la fostele alegeri parlamentare, în proporţie de peste 60%, în favoarea partidelor pro-ruse, ceea ce înseamnă că majoritatea alegătorilor din această enclavă sunt orientaţi spre Moscova. Situaţia este una obişnuită, susţin mai mulţi comentatori politici şi argumentează cu politicile falimentare ale guvernărilor de la Chişinău de a integra această minoritate. Rezultatele insucceselor Chişinăului au provocat aşa zisul referendum din 2 februarie 2014, dar şi racolarea şi plecarea tinerilor din Găgăuzia, pentru a fi antrenaţi în taberele paramilitare din Federaţia Rusă.

    Până la începutul acestei săptămâni, în competiţia pentru funcţia de başcan s-au înscris oficial 9 candidaţi. Mizând pe electoratul pro-rus, majoritatea candidaţilor pentru fotoliul de başcan vor exploata o politică care se distanţează de orientarea externă a R. Moldova spre UE şi de elitele politice de la Chişinău. Chiar dacă, în prezent, politicienii de la Comrat beneficiză de fonduri şi proiecte europene, în realitate aceştia sunt pentru Uniunea Vamală, iar în această cursă electorală se vor întrece în a-şi demonstra ataşamentul faţă de Kremlin.

    Printre candidaţii cotaţi cu şanse de a trece în turul doi se numără Nicolae Dudoglo, primarul municipiului Comrat, şi ex-deputata comunistă Irina Vlah. Ultima a părăsit PCRM, condamnând liderii acestei formaţiuni pentru faptul că nu au respectat opţiunea alegătorilor din Autonomia Găgăuză de a se apropia de Federaţia Rusă. „Orice formulă de colaborare a comuniştilor cu partidele pro-europene, în schimbul unor funcţii, va fi un eşec al PCRM, o trădare a alegătorilor pro-ruşi, mai ales a celor din Găgăuzia”, a declarat Vlah. Mai nou, PSRM, revenit după o vizită de la Moscova, a declarat, prin liderul său, Igor Dodon, că o va susţine pe Irina Vlah. Aceste declaraţii au provocat o scindare în acest partid, socialiştii găgăuzi acordând vot de neîncredere conducerii PSRM şi amintind că, în urmă cu două săptămâni, şi-au anunţat susţinerea pentru o altă candidatură, cea a lui Valeriu Ianioglo.

    Şi Nicolae Dudoglo, care a fost ales deputat în Parlament pe listele PDM, participă la scrutin în calitate de candidat independent. Prin detaşarea sa de PDM acesta ar vrea să evite asocierea sa cu o formaţiune care a înregistrat un scor nu prea bun în Găgăuzia. Dudoglo, în acest fel, se distanţează şi de vectorul pro-european al democraţilor.

    „Susţinerea socialiştilor va fi decisivă pentru rezultatele scrutinului”, e de părere actualul başcan, Mihail Formuzal, care, potrivit legii, nu mai poate accede la încă un mandat de başcan. „Aş dori să înceteze aceste speculaţii despre candidaţii pro-europeni şi pro-ruşi. Candidaţii care sunt pentru vectorul european se maschează cu succes, toţi declamă dragostea faţă de Rusia, deoarece vor să placă electoratului. Desigur, candidatul susţinut de PSRM, şi acesta există deja, va avea prioritate în faţa celorlalţi şi, fără dubii, va avea şanse bune pentru a învinge. Deoarece la alegerile trecute 57% din electoratul găgăuz a votat pentru socialişti, iar scrutinul s-a desfăşurat recent. Cred că acest factor este foarte important.”

    Venirea în fruntea autonomiei găgăuze a unui politician pro-rus poate duce la degradarea dialogului cu Chişinăul, care şi aşa este unul complicat. Totuşi, atmosfera din sudul R. Moldova va depinde aproape decisiv de evoluţia situaţiei din Ucraina, a declarat, pentru radio Europa Liberă, analistul politic Oazu Nantoi. „Deoarece criza şi agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei afectează grav starea de spirit în autonomie şi, cu regret, alimentează nişte spirite separatiste care sunt reprezentate de câţiva lideri locali, inclusiv aleşi pe lista unui partid în Parlamentul R. Moldova”, afirmă expertul.

    Formuzal respinge aceste declaraţii şi afirmă că oricine va deveni başcan va conlucra constructiv cu autorităţile centrale. „Orice başcan care are cap, iar eu cred că va fi aleasă anume o astfel de persoană, numaidecât va colabora cu guvernarea centrală a R.Moldova şi niciun conflict cu centrul nu va exista.”

    Actualul lider al autonomiei găgăuze face apel către politicienii de la Chişinău ca, în alegerile din Găgăuzia, să nu fie respectat calapodul recentelor alegeri parlamentare, iar candidaţii să nu fie scoşi din cursă cu câteva zile înainte de alegeri (referire la scoaterea din cursă a formaţiunii „Patria”). Acesta a avertizat „anumite elite politice, oligarhice de la Chişinău” să nu încerce a-şi impune candidatul său prin implicarea justiţiei. „L-am informat pe reprezentantul UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, că dacă aceasta se va întâmpla, voi cere populaţiei găgăuze să boicoteze alegerile.”

    Formuzal a declarat că, în zilele următoare, va anunţa pe cine anume va susţine în aceste alegeri, menţionând, fără a da nume, că nu va susţine doi candidaţi, pe „un fricos şi un hoţ, deoarece hoţii şi fricoşii nu pot conduce Găgăuzia”, a conchis politicianul de la Comrat.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Cum două județe din România reușesc să țină sub control numărul persoanelor infectate cu Covid-19

    Numărul cazurilor de COVID-19 continuă să crească în România, dar există şi două judeţe, Satu Mare şi Sălaj, care reuşesc să ţină sub control epidemia. Au puţine persoane infectate cu COVID-19 şi niciun caz înr…
    Cum două județe din România reușesc să țină sub control numărul persoanelor infectate cu Covid-19

    Oleg Pruteanu se află în reanimare și este intubat. Precizările ANP referitor la cazul de COVID-19 confirmat în penitenciar

    Deținutul Oleg Pruteanu, care a fost diagnosticat cu Covid-19 în urma testului prelevat vineri și care a fost internat în Penitenciarul spital nr. 16, a fost transferat la Institutul de Medicină Urgentă (IMU).
    Oleg Pruteanu se află în reanimare și este intubat. Precizările ANP referitor la cazul de COVID-19 confirmat în penitenciar

    Live/ Lansarea Partidului Politic „NOI” cu sloganul „Noi reînnoim Moldova”

    La 11 iulie curent se lansează Partidul Politic „NOI”. Evenimentul se desfășoară în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” din mun. Chișinău. Ziarul de Gardă nu a găsit un site oficial al partidului și nici măcar o…
    Live/ Lansarea Partidului Politic „NOI” cu sloganul „Noi reînnoim Moldova”

    Alte 284 de cazuri de infectare cu Covid-19 și cinci decese. S-a stins o soră-gospodină de la spitalul din Briceni

    Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a anunțat despre alte 284 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 care au fost confirmate astăzi în R. Moldova, dintre care 12 în Transnistria. Din numă…
    Alte 284 de cazuri de infectare cu Covid-19 și cinci decese. S-a stins o soră-gospodină de la spitalul din Briceni

    Comisia Europeană a evaluat cum a îndeplinit R. Moldova cerințele pentru liberalizarea vizelor

    Comisia Europeană a evaluat cum au fost îndeplinite cerințele pentru liberalizarea vizelor de către țările din Balcanii de Vest și cele ale Parteneriatului Estic: Georgia, Ucraina, dar și R. Moldova. În raportu…
    Comisia Europeană a evaluat cum a îndeplinit R. Moldova cerințele pentru liberalizarea vizelor

    Piața imobiliară din R. Moldova a înregistrat o scădere de 36% în al doilea trimestru al anului 2020

    În trimestrul doi al anului 2020 vânzarea/cumpărarea apartamentelor a fost la nivelul de 4,1 mii tranzacții, cu 36% mai puțin decât în perioada similară a anului trecut, când au fost înregistrate 6,5 mii tranza…
    Piața imobiliară din R. Moldova a înregistrat o scădere de 36% în al doilea trimestru al anului 2020