După căderea Guvernului, Maia Sandu susține o conferință de presă
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut „mână liberă” să conducă Guvernul și că a plecat din funcție din propria inițiativă. În prima sa reacție după demisia premierului, șefa statului a anunțat că va începe luni, 6 iulie, consultările cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru, iar până atunci Munteanu va rămâne în exercițiul funcției interimar.
UPDATE 11:03 Maia Sandu a început conferința de vineri, 3 iulie, cu faptul că a luat act de demisia premierului Munteanu. Aceasta i-a mulțumit lui Alexandru Munteanu „pentru faptul că și-a asumat răspunderea pentru Guvern, într-o perioadă complexă, atunci când erau necesare măsuri de relansare a economiei, dar și inițierea unor reforme structurale esențiale.”
„Speculațiile potrivit cărora «a vrut să lupte împotriva abuzurilor și nu a fost lăsat» sunt false. Domnul prim-ministru a avut mână liberă să conducă Guvernul așa cum a considerat corect. El a ales să plece”, a punctat Maia Sandu.
În anunțul său, Munteanu a scris: „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec.” După anunțul prim-ministrului că demisionează, mai multe canale de Telegram au distribuit narațiunea că „Maia Sandu i-a dat acestuia lista intangibililor din PAS, deși de la ei se simte miros de corupție chiar de la Bruxelles, iar prim-ministrul a refuzat să continue acest joc”.
UPDATE 11:11 „Domnul Munteanu este un om de treabă”, a declarat Maia Sandu, continuând: „Eram convinsă și sunt convinsă și acum că are cele mai bune intenții, dar am așteptat mai multă implicare în decizii complicate, mai multă prezență pentru a asculta oamenii, pentru a explica ce fel de reforme trebuie să facem și de ce trebuie să le facem”.
UPDATE 11:15 Maia Sandu va începe luni, 6 iulie, consultările cu fracțiunile parlamentare pentru a desemna un nou candidat la funcția de prim-ministru.
UPDATE 11:17 Maia Sandu a fost întrebată ce contradicții există între valorile lui Munteanu și cele ale guvernării și dacă președinta a încercat să-l convingă să rămână în funcția de prim-ministru.
„Nu cred că au existat contradicții, cel puțin aceste lucruri nu au fost exprimate și expuse. Și eu și domnul Munteanu am lucrat și lucrăm cu onestitate și cu integritate. (…) În această săptămână am avut câteva discuții cu domnul prim-ministru despre reformele care au trezit foarte multă dezbatere în societate, în special reforma fiscală, dar și reforma salarizării. Și eu cred că aceste reforme puteau fi elaborate, consultate și explicate mai bine, așa încât să obținem sprijinul cetățenilor”, a declarat Maia Sandu.
Totuși, președinta a relatat că din partea prim-ministrului a existat o singură obiecție despre care i-a spus: „Este vorba despre relația sa interpersonală cu ministrul Educației, Dan Perciun”.
UPDATE 11:18 Întrebată despre profilul următorului prim-ministru, șefa statului a zis că „este devreme să discutăm despre candidați”, urmând să aibă loc consultările cu fracțiunile parlamentare.
„Niciodată nu este ușor să identifici candidați la funcția de prim-ministru și chiar la cea de ministru. Nu pot să știu cât timp va lua, dar trebuie să reușim să avem un guvern destul de repede, anume din motivele pe care le-ați exprimat dvs. (deschiderea negocierilor de adrare la UE, n.r.)”, a spus Maia Sandu.
UPDATE 11:22 Alexandru Munteanu va rămâne să exercite funcția de prim-ministru până la identificarea unui nou șef de Guvern. De asemenea, Maia Sandu s-a adresat miniștrilor, pe care i-a rugat să continue munca mai ales pe partea de integrare europeană.
Știre în curs de actualizare…
Este a doua conferință de presă susținută de șefa statului în această săptămână. Pe 1 iulie, Maia Sandu a prezentat un pachet de măsuri pentru reformarea administrării întreprinderilor de stat, în contextul scandalului de la Î.S. „Moldatsa”.
Printre acestea se numără controale privind cheltuirea banilor publici, verificarea de către SIS și CNA a candidaților la funcții de conducere, sancționarea celor care au încălcat legea în cadrul unei „curățenii generale” și evaluarea tuturor contractelor de consultanță finanțate din asistență externă.