Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Fostul jurist al PSRM: „Dar…

Fostul jurist al PSRM: „Dar cine trebuia să fie ales președinte al CC?”

Consilierul președintei Parlamentului, fostul jurist al PSRM, Fadei Nagacevschi, caracterizează toți judecătorii Curții Constituționale (CC), întrebând cine ar fi trebuit ales președinte, în contextul în care tot mai mulți critică votarea lui Vladimir Țurcan, exponent al socialiștilor.

„Eu am o întrebare: dar cine din actuala componență trebuia să fie ales în calitate de președinte? Dacă era selectat domnul Roșca, toți strigau că PAS a preluat Curtea; dacă doamna Manole, avea să se spună că PPDA a preluat Curtea; dacă doamna Șova, cel puțin s-ar fi spus că Curtea este condusă de o persoană care a declarat, aparent, în mod fals că cunoaște engleza și franceza; dacă ar fi învins unul dintrei cei propuși de CSM, s-ar fi spus că Plahotniuc a preluat Curtea”, apreciază acesta într-o postare pa pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Nagacevschi, „de politicieni depinde mult” dacă Înalta Curte va fi liberă sau nu.

„Dacă i-ai acordat încrederea unui om să fie judecător, este trist când încerci să-i cenzurezi din start deciziile și să-i spui cine e bun și cine e rău să fie președinte, mai și indicându-i să încalce secretul deliberării”, a adăugat acesta.

Citiți și:

Vladimir Țurcan a fost ales luni, 19 august, în calitate de președinte al Înaltei Curți prin vot secret, pentru un termen de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor. În calitate de judecător care va exercita funcţiile preşedintelui în absenţa acestuia a fost aleasă Liuba Şova.

Noua componență a Curții Constituționale este formată din judecătorii Liuba Șova, Nicolae Roșca, Serghei Țurcan, Eduard Ababei, Domnica Manole și Vladimir Țurcan. Aceștia au depus jurământul de accedere în funcție vineri, 16 august. Cel puțin trei membri ai CC, inclusiv președintele, au afiliere politică: Vladimir Țurcan – membru al fracțiunii PSRM din Parlament, iar Nicolae Roșca și Domnica Manole au candidat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe listele Blocului ACUM.