Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Edilul interimar al capitalei, despre…

Edilul interimar al capitalei, despre ce îi așteaptă pe viitorii consilieri și primar

Primarul interimar al municipiului Chișinău, Adrian Talmaci, a declarat că viitorul edil este așteptat, biroul fiind „pregătit demult”. El a enumerat primele două probleme care necesită soluționări: reabilitarea rețelelor inginerești și a străzilor.

Întrebat, după ședința săptămânală a serviciilor Primăriei, ce crede despre rezultatele alegerilor locale din 20 octombrie, Talmaci a menționat că „aceasta este voința poporului, a alegătorilor, a cetățenilor municipiului Chișinău și cred că este una corectă”, evitând să anunțe pe cine dintre candidați sprijină.

Totodată, acesta a precizat că în termen de 10 zile instanța de judecată urmează să valideze mandatele consilierilor municipali și „sper că în următorii patru ani dânșii vor schimba puțin situația în Chișinău”.

Potrivit lui Talmaci, viitorilor consilieri le rămân pentru examinare circa 2000 de proiecte de decizie, majoritatea fiind proiecte funciare. Totuși, având în vedere că a fost modificată legislația, cel puțin 70% dintre acestea urmează a fi retrase și modificate.

El a spus și care sunt cele mai importante probleme de care ar trebui să țină cont viitorul primar.

„Să atragă atenția la rețelele inginerești subterane, care, din păcate, sunt într-o stare deplorabilă. În viziunea mea, cel puțin vreo 80% urmează a fi reparate capital – cele ale S.A „Apă-Canal Chișinău” și „Termoelectrica”. Ulterior, începem reabilitarea capitală a străzilor, pentru că nu este posibil să reabilitezi străzile până nu ai reparat rețelele subterane. În 30 de ani, au fost reparate circa 15-20% din rețelele subterane”, a afirmat edilul interimar.

Talmaci a menționat că încă nu a decis ce va face după ce îi va expira mandatul de primar interimar, dar și că noul edil va fi întâmpinat „tradițional, cu un buchet de flori”.

Adrian Talmaci a fost numit în funcția de primar general interimar al municipiului Chișinău la 8 iulie, după ce Consiliul municipal Chișinău l-a demis pe Ruslan Codreanu. Lui i-au fost predate aceleași atribuții și de către Andrei Năstase, căruia i-a fost validat mandatul cu 12 zile înainte de alegeri.

Primarul general al municipiului Chișinău va fi ales la 3 noiembrie, când Andrei Năstase și Ion Ceban se vor duela în turul II al alegerilor locale.