Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Dodon a plecat la Moscova.…

Dodon a plecat la Moscova. Ce întrevederi și-a planificat

Președintele Igor Dodon efectuează o vizită de lucru de o zi la Moscova. Din delegația care îl însoțește pe șeful statului fac parte ministrul Economiei, Vadim Brînzan, consilierii prezidențiali Ion Chicu și Aureliu Ciocoi, dar și președintele Consiliului de Administrației al „Moldovagaz”, Vadim Ceban.

În cadrul vizitei oficiale, Igor Dodon urmează să aibă întrevederi cu vice-premierul, reprezentantul special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu R. Moldova, Dmitri Kozak, cu președintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazprom”, Alexey Miller, dar și cu alți oficiali.

Potrivit președintelui, agenda de discuții include mai multe chestiuni privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-ruse, precum și colaborarea în domeniul energetic.