Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputat PAS, despre Gațcan: „Procurorii…

Deputat PAS, despre Gațcan: „Procurorii trebuie să ne spună cât a luat, cine l-a intimidat, unde l-au dus, câte țări a vizitat. Știm că a vizitat mai multe”

Situația creată în jurul lui Ștefan Gațcan este „o pată pusă pe Parlamentul R. Moldova”. Asta spun deputații fracțiunii parlamentare PAS despre plecarea, iar apoi revenirea doctorului-deputat în plenul Legislativului.

Deputații PAS susțin că, deși a revenit în Parlament, nu au discutat pe nicio temă cu deputatul Ștefan Gațcan și nici nu au încercat să o facă, iar tot ce se întâmplă în jurul acestui este de fapt „o reglare de conturi între două grupări”.

Nu am încercat să discutăm cu domnul Gațcan, dânsul în general nu este așa vocal, ca să nu spun că nu este vocal deloc, poate în altă ambianța, în sânul naturii, este mai vocal. Dar în spațiul acesta, unde prin definiție trebuie să spui ceva, nu numai să dai din cap și să zâmbești, nu este vocal. Este o pată pe tot Parlamentul ceea ce s-a întâmplat cu dânsul.

Dincolo de toate, procurorii trebuie să ne spună cât a luat, cine l-a intimidat, unde l-au dus, câte țări a vizitat acum cât a lipsit, că nu a fost doar într-o țară, așa am înțeles, că mai multe țări a vizitat, să ne rezinte geografia călătoriei și așa mai departe. Dacă procurorii o să mă întrebe, am să le spun, pentru că acuși iar o să spună că nu este relevant, pentru că am spus asta deja în spațiul public și nu mai poate fi folosit ca probă cum zic ei, asta fac procurorii noștri. Gata, a zburat vestea și asta nu mai poate fi folosită ca probă în instrumentare.

Dincolo de asta, este o o rușine, este un caz grav. Dacă cu un deputat se întâmpla asta, astfel de aventuri, este una, este alta, pe urmă dispare, pe urmă apare, iar instituțiile statului sunt impotente în a spune foarte clar unde se află, ce face, cum face, atunci este grav că unui demnitar cu imunitate, are totuși un nivel de protecție, se întâmpla asta, vă dați seama ce s-ar putea întâmpla cu un om simplu. Dincolo de asta asistăm la o reglare de conturi dintre două grupări – gruparea Dodon și gruparea Plahotniuc Iată asta se întâmpla acum”, a declarat Igor Grosu, deputat PAS.

După 8 zile în care nu a mai fost văzut, fizic, în spațiul public, Ștefan Gațcan a apărut astăzi la Parlament și a anunțat că s-a răzgândit și nu își mai dorește să renunțe la mandatul de deputat.

Deputatul Ștefan Gațcan, care acum 3 luni a fost ales deputat în circumscripția nr. Hîncești din partea Partidului Socialiștilor, a anunțat marți dimineață, 30 iunie, că părăsește PSRM și aderă la Pro Moldova. Gațcan a făcut anunțul pe Facebook unde a publicat și o cerere în acest sens.

A doua zi, pe 1 iulie, în timp de deputații Pro Moldova anunțau că Ștefan Gațcan a fost sechestrat de către socialiști, dus într-un birou din cadrul Parlamentului și pus să semneze o cererea de demisie, liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, postează un mesaj pe pagina sa de Facebook prin care anunță că Gațcan a renunțat la mandatul de deputat și atașează la postare și o cerere semnată de Gațcan în acest sens.

Tot pe 1 iulie, Ștefan Gațcan părăsește R. Moldova și transmite mesaje video prin care spune ca este bine, însă nu va comunica cu prietenii pentru că are nevoie de reabilitare.

După anunțul lui Furculiță în legătură cu cererea de demisie a lui Gațcan, deputații Pro Moldova au publicat un mesaj prin care au anunțat că noul lor coleg Ștefan Gațcan a depus marți, 30 iunie, o plângere la Procuratura Generală în care și-a exprimat îngrijorarea legată de integritatea sa fizică, precum și a membrilor familiei lui, menționând că este șantajat și amenințat pentru a renunța la mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. Detalii aici

Marți, 7 iulie, Gațcan s-a întors la Chișinău. Locuința deputatului este păzită de agenți ai SPPS.