Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cu 16 milioane de lei…

Cu 16 milioane de lei mai puțin, din bugetul de stat, pentru cotizațiile de membru ale R. Moldova în organizațiile internaționale, în contextul denunțării acordurilor cu CSI. Guvernul va examina un proiect pentru modificarea listei organizațiilor

Sursa foto: e-cis.info

Republica Moldova va achita cu 16 milioane de lei mai puțin pentru cotizațiilor de membru ale țării faţă de organizațiile internaționale, în anul 2023. Suma va fi diminuată pentru că se exclud organizațiile din cadrul Comunității Statelor Independente (CSI), „ținând cont de inițierea procesului de denunțare a calității de membru din cadrul acestora și sancțiunile bancare aplicate Federației Ruse în legătură cu agresiunea de război declanșată asupra Ucrainei”.

Guvernul urmează să examineze un proiect de hotărâre pentru modificarea listei aprobate cu privire la achitarea din bugetul de stat, pentru anul 2023, a cotelor de membru şi a datoriilor R. Moldova față de organizațiile internaționale şi regionale.

Mai exact, suma alocată achitării cotizațiilor de membru ale R. Moldova faţă de organizațiile internaționale pentru anul 2023 se diminuează cu 16 milioane de lei, de la 66 547 500 de lei la 50 547 50 de lei.

„Astfel, proiectul distribuie mijloacele financiare aprobate în acest sens (ținând cont de transferurile deja efectuate) pentru plata cotizațiilor de membru către organizațiile internaționale în sumă de 45 006 900 de lei (89,0%), și a datoriei istorice către Organizația Internațională a Muncii în sumă de 5 540 600 de lei (11,0 %)”, se arată în nota informativă a proiectului hotărârii Guvernului.

Conform purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, până în prezent, autoritățile au identificat un număr de peste 100 de tratate încheiate în cadrul CSI care „nu produc valoare adăugată pentru cetățeni”. Până acum, au fost inițiate procedurile legale pentru denunțarea a 70 din aceste tratate.

„Pe parcursul anului 2023, țara noastră a finalizat procedurile legale necesare prin care au fost denunțate 29 tratate semnate în cadrul CSI. Acordurile în cauză sunt învechite, nu corespund realităților actuale și/sau pentru că politicile țării noastre nu mai rezonează cu obiectivele pe care și le-au stabilit statele semnatare”, a menționat Vodă.

La începutul anului 2023, potrivit Registrului de Stat al Tratatelor pe care îl deține Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, țara noastră era parte la 282 de tratate internațional în cadrul CSI.

Pe 15 mai, președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, a anunțat că R. Moldova va iniția procedura de retragere din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a CSI.

Cât ne costă să fim în CSI

R. Moldova achită anual din bugetul de stat 226,1 mii de dolari SUA (circa 4,1 milioane de lei) –  cota de membru către Adunarea Interparlamentară a CSI.

CSI a fost creată la 8 decembrie 1991, prin semnarea Acordului de constituire a Comunității Statelor Independente de către președinții Republicii Belarus, Federației Ruse și Ucrainei.

La 21 decembrie 1991 Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Republica Kârgâză, R. Moldova, Federația Rusă, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan și Ucraina au semnat Declarația de la Almatî privind crearea Comunității Statelor Independente. La 22 ianuarie 1993, în cadrul Summit-ului CSI de la Minsk, a fost adoptat Statutul Comunității Statelor Independente.

R. Moldova a ratificat Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 40 din 8 aprilie 1994, iar Statutul Comunității Statelor Independente a fost ratificat prin Hotărârea Parlamentului R. Moldova nr. 76 din 26 aprilie 1994.