Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   „Condamnă în termenii cei mai…

„Condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federației Rusiei împotriva Ucrainei și solicită să înceteze imediat toate activitățile militare”. Declarația Parlamentului, adoptată doar cu votul deputaților PAS

Parlamentul R. Moldova condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Declarația cu privire la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei a fost adoptată de legislativ cu votul a 55 de deputați din fracțiunea Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS).

Membrii fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au părăsit sala la începutul ședinței, după ce au propus ca majoritatea să-și retragă proiectul de hotărâre pentru a elabora o declarație comună. Partidul Șor nu s-a prezentat la ședință.

„Am înregistrat ieri o declarație privind garanțiile de pace, garanțiile respectării suveranității țării. Propunem includerea acesteia, după care se formează o comisie și se elaborează un text nou”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea.

„Am citat atent declarația dumneavoastră. Nu am găsit acolo retragerea armatei care se află ilegal pe teritoriul nostru, retragerea munițiilor, nu am găsit o condamnarea a faptului că zboară rachetele prin spațiul nostru. Când veți avea maturitatea și veți spune lucrurilor pe nume, voi crede în intențiile voastre, dar deocamdată – fățărnicie”, a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu.

Deputații au constatat că Federația Rusă, din februarie 2014, poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei, amplificat la 24 februarie 2022 printr-o invazie la scară largă. Potrivit documentului, acest act de agresiune fățișă reprezintă crime de război și o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

Parlamentarii solicită Federației Ruse să înceteze imediat activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei.

În același timp, autoritățile Republicii Moldova susțin eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, stabilirea răspunderii pentru crime de război și pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar comise de Federația Rusă și acoliții săi în Ucraina.

Documentul confirmă disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda și în continuare asistență umanitară și ajutor locuitorilor Ucrainei care sunt în căutarea unui refugiu din cauza războiului.

Deputații au lansat un apel la unitate, vigilență și responsabilitate către toți cetățenii Republicii Moldova care doresc pace și libertate.

Proiect de Declaratie Cu Pr… by Ziarul de Gardă

Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei:

Pornind de la dispozițiile Constituției Republicii Moldova, conform cărora Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil,

Reconfirmând atașamentul față de principiile și normele general recunoscute ale dreptului internațional,

Subliniind necesitatea și importanța consolidării capacităților de asigurare a securității naţionale a Republicii Moldova ca element indispensabil pentru securitatea regională, 

Conștientizând că protejarea securității și a intereselor naţionale ale Republicii Moldova, inclusiv contracararea întregului spectru de amenințări ale „războiului hibrid” și riscuri la adresa securității acesteia, constituie o prioritate absolută și unul dintre pilonii asigurării suveranității şi a independenței statului,

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

CONSTATĂ că Federația Rusă, din februarie 2014, poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei, amplificat la 24 februarie 2022 printr-o invazie la scară largă pe teritoriul Ucrainei;

CONSTATĂ că acest act de agresiune fățișă reprezintă o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă, prevăzute inclusiv de Carta ONU, Actul final al CSCE de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Memorandumul de la Budapesta din 1994 şi de Actul fondator NATO-Rusia;

CONDAMNĂ brutalitatea războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei manifestat prin: efectuarea de către forțele armate ale Federației Ruse a atacurilor asupra cartierelor rezidențiale și a infrastructurii civile; comiterea de către forțele armate ruse a atrocităților în orașele Bucea, Irpin și alte localități ucrainene în timpul ocupației ruse; uciderea miilor de civili, inclusiv copii, torturarea, violența și hărțuirea sexuală, răpirea și strămutarea forțată pe teritoriul Federației Ruse a cetățenilor ucraineni. Acestea constituie crime de război și o încălcare gravă a dreptului internațional umanitar de către militarii ruși şi acoliții lor;

RECONFIRMĂ sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, exprimându-și solidaritatea cu poporul Ucrainei și aducând omagiu celor care și-au sacrificat viața în apărarea Ucrainei; 

RESPINGE tentativa de anexare ilegală, prin forța militară, a regiunilor ucrainene parțial ocupate Luhansk, Donețk, Zaporijie și Herson la 30 septembrie 2022;

DECLARĂ ca fiind inacceptabile argumentele cinice și false la care recurge Federația Rusă în încercarea de a justifica războiul de agresiune împotriva Ucrainei. Or, negarea existenței națiunii ucrainene, de rând cu atrocitățile comise de militarii ruși, demonstrează intenția de lichidare a statului și de genocid al poporului ucrainean;

CONDAMNĂ, în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federației Rusiei împotriva Ucrainei și solicită Federației Ruse să înceteze imediat toate activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei;

SUSȚINE eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, stabilirea răspunderii pentru crime de război și pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar comise de Federația Rusă și acoliții săi în Ucraina, începând cu februarie 2014;

CONFIRMĂ disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda și în continuare asistența umanitară posibilă și ajutorul necesar locuitorilor Ucrainei care sunt în căutarea unui refugiu din cauza războiului; 

REITEREAZĂ disponibilitatea Republicii Moldova de a continua să faciliteze tranzitul de mărfuri din/spre Ucraina în contextul funcționării „Coridoarelor de solidaritate”;

SUSȚINE „Formula Păcii” propusă de Președintele Ucrainei Volodymyr Zelenskyy și consideră că implementarea acesteia va contribui la reconstrucția Ucrainei și la stabilitate în regiune;

SUBLINIAZĂ că, în concordanță cu Carta ONU și cu principiile dreptului internațional, în relațiile lor internaționale toate statele se bucură de egalitate suverană și trebuie să se abțină de la amenințări sau de la folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a oricărui stat;

LANSEAZĂ apelul la unitate, vigilență și responsabilitate către toți cetățenii Republicii Moldova care doresc pace și libertate pentru Republica Moldova.