Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Acțiunile care incită la separarea…

Acțiunile care incită la separarea teritoriului R. Moldova vor fi pedepsite penal. Proiect votat de Parlament în lectură finală

Sursa foto: novostipmr.com

Deputații au adoptat, în cadrul ședinței Parlamentului din 2 februarie, proiectul de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului. În acest sens, a fost modificat Codul penal, pentru combaterea riscurilor și amenințărilor, generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu R. Moldova.

Potrivit documentului aprobat, Codul penal va mai fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, necesitatea stabilirii și aplicării unui sistem de măsuri juridice și penale pentru manifestările care atenuează la integritatea, suveranitatea și securitate statului reiese din specificul situației actuale, în contextul asigurării naționale.

„Documentul prevede completarea Codului penal cu noțiuni, care incriminează faptele conexe infracțiunilor de spionaj și de trădare de patrie. Astfel, va fi sancționată penal inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul țării noastre a structurilor informative ilegale. Totodată, vor fi trase la răspundere penală persoanele care vor instiga alte persoane să comită acțiuni care dăunează suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității statului sau capacității de apărare a Republicii Moldova”, anunță Parlamentul.

Proiectul de lege a fost votat, în a doua lectură, de 60 de deputați.

După ce proiectul de lege pentru fortificarea cadrului normativ în domeniul securității statului a fost votat în prima lectură de către Parlament, așa-numitele autorități din stânga Nistrului au cerut explicații Chișinăului în legătură cu modificările la Codul penal votate.

Pretinsul „ministru de externe” al regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev, spunea: „Pentru noi, ele (modificările aprobate – n. red.) reprezintă o amenințare foarte serioasă la adresa păcii, securității și procesului de negocieri”.