Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   14 ani de la războiul…

14 ani de la războiul ruso-georgian. R. Moldova condamnă agresiunea militară a Rusiei împotriva Georgiei

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) condamnă agresiunea militară a Federației Ruse împotriva Georgiei, din august 2008. Potrivit MAEIE, acțiunile militare ale Rusiei împotriva Georgiei drept „o încălcare flagrantă a dreptului internațional”.

„Astăzi se împlinesc 14 ani de la agresiunea militară a Georgiei de către Rusia, o încălcare flagrantă a dreptului internațional. Am condamnat-o atunci și am condamnat-o acum”, anunță MAEIE într-un comunicat.

Astfel, Ministerul de Externe reiterează sprijinul ferm al R. Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internațional.

„Moldova sprijină ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional”, potrivit MAEIE.

În noaptea de 7 spre 8 august 2008, Georgia, condusă pe atunci de președintele Mihail Saakaşvili, a lansat o ofensivă militară pentru a recupera republica separatistă Osetia de Sud, care în 1990 și-a proclamat unilateral independența față de Georgia.

Deşi forțele georgiene le surclasau pe cele osetine, atât cantitativ, cât şi calitativ, și au reușit în primă fază să avanseze mult în teritoriul Osetiei de Sud, ruşii au intrat în război înainte ca Georgia să ocupe tunelul Roki, ce leagă Osetia de Sud de Rusia, atacând cu tancuri și parașutiști. Consiliul de Securitate al Rusiei s-a reunit la 8 august, la cererea preşedintelui de atunci, Dmitri Medvedev şi a hotărât intrarea în război de partea osetinilor. Argumentul a fost adus tot de Medvedev, care susţinea că „femei, copii şi bătrâni mor în Osetia de Sud, iar majoritatea dintre ei sunt cetățeni ai Federaţiei Ruse”, iar „cei responsabili pentru asta vor fi pedepsiți corespunzător”.

În aceeaşi zi au fost distruse şi bazele aeriene din jurul capitalei Tbilisi. Saakaşvili a declarat stare de război pentru 15 zile şi a mobilizat rezerviștii, însă în doar câteva zile ruşii controlau Tskhinvali, capitala Osetiei de Sud şi cea mai mare parte din Osetia de Sud. Între 7 şi 12 august, Rusia a dislocat circa 20 de mii de soldați în Osetia de Sud şi tot atâția în Abhazia, totalul cărora reprezenta de trei mai mult decât armata georgiană. Astfel că, la 16 august, Georgia a fost nevoită să semneze, la Moscova, acordul de pace cu Rusia. În rezultatul războiului a pierdut atât Osetia de Sud, cât şi Abhazia, o altă regiune separatistă.

La 26 august 2008, preşedintele de atunci al Rusiei, Dmitri Medvedev anunța că, din motive „umanitare”, Rusia recunoaște independenţa Osetiei de Sud şi Abhaziei. Iar într-o conferință de presă susținută ulterior, acesta sublinia că recunoaşterea independenţei acestor regiuni de către Rusia este „irevocabilă”, iar o polemică pe acest subiect este o „fantezie”.

În timpul războiului ruso-georgian, care a durat în total cinci zile, armata georgiană a pierdut 171 de soldaţi, iar cea rusă – 64, alte câteva sute din ambele tabere fiind răniți.

Acum, în 2022, la 14 ani de la acel război, relațiile diplomatice dintre Georgia și Rusia sunt în continuare tensionate. Experții şi analiștii militari susțin că politica pro-occidentală a Georgiei este una dintre cauzele conflictului şi a relației tensionate dintre Rusia şi fosta republică sovietică.

Preşedintele rus Vladimir Putin a spus clar, în repetate rânduri, că Rusia nu va accepta niciun fel de influență străină în spaţiul fost sovietic. Dar, în ciuda conflictului, Georgia continuă să aibă ca obiectiv aderarea la NATO. Anterior, Dmitri Medvedev, fostul prim-ministru al Rusiei, declara că aderarea Georgiei la NATO ar putea declanșa „un conflict teribil” cu consecințe catastrofale. Ulterior însă, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a reiterat intenția Alianței Nord-Atlantice de a primi Georgia în rândurile sale. Cu toate acestea, el nu a spus când aceasta s-ar putea întâmpla. La summitul NATO de la București din 2008, statele membre au promis că Ucraina şi Georgia se vor alătura „în viitor alianței”.

Între timp, Rusia şi-a implantat baze militare în cele două regiuni separatiste ale Georgiei. Tbilisi a denunțat mereu prezenţa trupelor ruse pe teritoriul georgian, numindu-le „forţe de ocupație”.

Războaiele lui Putin

În cei 22 de ani de când se află la conducerea Rusiei, Vladimir Putin a participat sau a ordonat cinci intervenții militare în afara țării: Cecenia, Georgia, Siria și Ucraina, în două rânduri acestea fiind țintele „țarului” de la Kremlin. Încă din 1999, de când a preluat puterea în Rusia, Putin a jucat, cu fiecare ocazie, cartea intervențiilor militare. În urma acestora, zeci de mii de persoane au fost ucise, majoritatea civili.