„Ne propunem să avem poate chiar mai mulți beneficiari decât anul trecut (…) Criteriile vor fi însă ceva mai stricte”, a spus Vasile Tofan despre acordarea compensațiilor la energie în sezonul de încălzire
„Ne propunem să avem poate chiar mai mulți beneficiari decât anul trecut (…) Criteriile vor fi însă ceva mai stricte”, a declarat premierul Vasile Tofan despre acordarea compensațiilor la energie în sezonul de încălzire 2026/2027. Tofan a menționat că în acest an de compensații vor beneficia cel puțin 620 de mii de gospodării „poate chiar mai multe. Prețurile sunt mai mari, așa că vulnerabilitatea energetică va fi și ea mai mare”.
„Pe oameni nu-i încălzește optimismul, ci ajutorul la factură. De aceea, chiar dacă ne-am propus să reducem cheltuielile bugetare, în această iarnă trebuie să-i ajutăm pe oameni. Nu avem suficiente fonduri, însă vom tăia din alte părți, din excese, și vom oferi și anul acesta «Ajutor la contor» (…) Criteriile vor fi însă ceva mai stricte. Vă spun deschis de ce. Trăim într-o economie cu multă informalitate. Sunt oameni fără venituri oficiale, dar cu câștiguri mari neoficiale. De aceea ne uităm și la alte semne, spre exemplu, dacă solicitanții dețin un automobil nou”, a menționat prim-ministrul.
Vasile Tofan a declarat că o parte din banii pentru compensații vor veni din bugetul de stat, iar în paralel autoritățile poartă negocieri cu partenerii externi și „și sper să obținem sprijin și din partea lor. Nici pentru ei nu e simplu. Am fost recent la Bruxelles și ni s-a spus: «Chiar vrem să vă ajutăm». Dar în Uniunea Europeană sunt 47 de milioane de oameni cu vulnerabilitate energetică înaltă
„Mi-aș fi dorit să putem oferi compensații tuturor, dar avem o presiune foarte mare pe buget, iar datoriile ne costă tot mai mult. A crescut inflația și totul merge în lanț. Așa că din puținul pe care îl avem trebuie să ne asigurăm că ajutorul ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el. Poate decizia va fi nepopulară, dar e una responsabilă”, scris acesta.
Creșterea prețurilor la gazele naturale
ANRE a aprobat luni, 28 septembrie, un tarif de 26,14 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA (sau 24,20 lei fără TVA), față de cel cerut de Energocom de 26,25 lei/m³.
Noile prețuri reglementate au intrat în vigoare la 1 octombrie 2026.
„Majorarea costului de procurare reflectă evoluțiile recente de pe piețele europene ale gazelor naturale. În perioada recentă, cotațiile au înregistrat creșteri și o volatilitate mai accentuată, pe fondul apropierii sezonului rece și al creșterii cererii pentru constituirea și completarea stocurilor. În același timp, concurența pentru volumele disponibile de gaze naturale lichefiate, disponibilitatea limitată a unor surse de aprovizionare și riscurile privind securitatea aprovizionării au exercitat presiuni suplimentare asupra prețurilor.
În acest context, ajustarea prețurilor a fost necesară pentru ca acestea să reflecte costurile reale necesare pentru procurarea și furnizarea gazelor naturale în perioada următoare”, conform ANRE.
Energocom își justifică solicitarea prin creșterea costurilor de procurare a gazelor naturale. Potrivit companiei, de la ultima cerere de ajustare a prețurilor, depusă la 15 iulie 2026, piața europeană a gazelor a înregistrat o creștere de 42,15%.