Ședința Parlamentului. Măsuri legislative pentru asigurarea autonomiei procurorilor specializați, votate în prima lectură
Deputații se întrunesc în ședință la Parlament joi, 8 octombrie. Pe ordinea de zi sunt incluse 10 subiecte. Printre acestea se numără proiectul privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” și proiectul pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic.
UPDATE 15:25 Proiectul de lege privind reorganizarea Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a fost votat în lectura a doua de 54 de deputați.
UPDATE 15:14 52 de deputați au votat în prima lectură proiectul care are drept scop consolidarea garanțiilor privind independența procesuală a procurorilor specializați.
Potrivit Parlamentului, prevederile legislative vizează revizuirea atribuțiilor Procuraturii Generale, în vederea asigurării autonomiei procurorilor specializați și prevenirii indicațiilor neîntemeiate și a imixtiunilor nejustificate în deciziile lor procesuale.
„Astfel, proiectul instituie un cadru echilibrat între independența procesuală a procurorului, autonomia funcțională a procuraturilor specializate și controlul ierarhic al legalității. Totodată, modificările propuse stabilesc mai clar condițiile în care procurorul general poate interveni în cauzele aflate în gestiunea procuraturilor specializate, limitând această intervenție la strictul necesar și asigurând respectarea criteriilor legale, a principiilor transparenței și a controlului judiciar independent”, a scris Parlamentul.
UPDATE 14:45 Parlamentarii examinează proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (consolidarea garanțiilor independenței procesuale a procurorului)
UPDATE 14:28 87 de deputați au votat în prima lectură proiectul pentru cumularea pensiei de urmaș cu pensia de dizabilitate de către persoanele cu dizabilități severe din copilărie. Șase deputați nu au votat.
UPDATE 13:50 Proiectul pentru modificarea unor acte normative (cumularea pensiei de urmaș cu pensia de dizabilitate de către persoanele cu dizabilități severe din copilărie) este examinat de deputați.
În prezent, de acest drept beneficiază persoanele cu dizabilități severe din copilărie care și-au pierdut întreținătorul după data de 1 aprilie 2025.
Prin acest proiect, completarea Legii privind sistemul public de pensii cu prevederi care să permită persoanelor cu dizabilități severe din copilărie să beneficieze concomitent de pensia de dizabilitate și de pensia de urmaș, fără a fi obligate să opteze pentru una dintre cele două prestații.
Totodată, dreptul la pensie de urmaș va fi recunoscut persoanelor cu dizabilități severe din copilărie indiferent de data decesului întreținătorului. Astfel, va fi eliminată diferența de tratament bazată exclusiv pe momentul producerii decesului.
Parlamentul a precizat că proiectul va fi examinat în lectura a doua. După adoptare, noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Pentru implementarea acestora vor fi necesare circa 35,37 milioane de lei.
UPDATE 13:45 54 de deputați au votat proiectul în lectura a doua pentru modificarea unor acte normative (Codul serviciilor media audiovizuale al R. Moldova privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului). 13 deputați au votat contra.
UPDATE 13:35 53 de deputați au votat ordinea de zi.
UPDATE 13:15 La ședință sunt prezenți 95 de deputați.