Editorial Pomelnicul din Altar
Astăzi, cei care și-au pierdut apropiații în războiul din 1992 ajung la biserică, să-i pomenească. În Altarul Bisericii din Criuleni, părintele Vasile Pistrui (un interviu cu părintele citiți în acest număr de ziar) păstrează un pomelnic, în care sunt trecute numele luptătorilor de la Nistru care s-au pierdut în lupte. Atunci toți erau tineri. Așa și au rămas, tineri. Acesta, se pare, e singurul avantaj al războaielor, că păstrează pentru totdeauna tinerețea victimelor. Toți cei care au luptat nu pot fi în amintirile noastre decât tineri, așa cum erau atunci când s-au ridicat să-și apere Patria.
Războaiele nu au, nu pot avea și alte avantaje. Altfel, nu ar fi ajuns combatanții de altădată să se întrebe astăzi: „Pentru ce am luptat? Pentru ce și-au sacrificat viața camarazii noștri?”, așa precum se întreabă și Valeriu Urschi, locotenent-major de poliție în rezervă, veteran al războiului pentru Independență din satul Cotiujenii-Mari, Șoldănești (vedeți scrisoarea lui Valeriu Urschi în acest număr de ziar). Poate că rănile îi dor mai puțin, poate că nu-și mai simt picioarele și mâinile amputate, poate că amintirile nu le mai tulbură liniștea, în schimb, faptul că așa și nu pot afla rostul acelor sacrificii îi chinuie zi de zi, clipă de clipă. Chiar dacă, de obicei, nu se implică în dezbateri publice, ei constată, suferind, marile diferențe care s-au creat de la 1992 încoace între viața luptătorilor din acel război și viața profitorilor aceluia. Sunt chinuri greu de estimat. În discuții private, mulți dintre participanții la război vorbesc cu nume și date exacte despre cei pe care războiul i-a îmbogățit atunci, reușind să obțină locuințe, automobile sau funcții. Acum, veteranii, slăbiți și dezolați, nu mai pot începe o nouă bătălie, împotriva corupților acelui război, mai ales că timp de 30 de ani statul nu a fost interesat să dezvăluie și să pedepsească astfel de cazuri.
Cine le poartă astăzi de grijă eroilor războiului de la Nistru? Greu de spus. Organizațiile neguvernamentale ale participanților la război, multe la număr, au fost și rămân afiliate politic. De ani de zile se tot vorbește despre unificarea lor, dar această perspectivă pare una imposibil de realizat, în condițiile în care orgoliile și îngâmfarea nu le permit liderilor să se transforme în simpli luptători, așa cum au și fost unii dintre ei în 1992, pe câmpul de luptă.
Statul? De obicei își amintește de ei la 2 martie, când sunt organizate evenimente comemorative, cu mese de pomenire și cu mici ajutoare financiare, acolo unde autoritățile locale găsesc bani pentru tot mai puținii veterani rămași în viață.
Familiile? Multe dintre familiile participanților la război s-au destrămat fără cruțare, în condițiile în care nu au putut face față stresurilor posttraumatice, cu manifestări extrem de dure, stresuri care au cauzat în continuare stări și maladii grave participanților la război, dar și familiilor acestora. Cine în R. Moldova s-a îngrijit de sănătatea psihică a veteranilor de război? Cine a încercat să stabilească diagnozele conexe, legate de traumele pe care le-au suportat participanții la război? În lume, specialiști în reabilitarea traumelor de război constată că persoanele care au trecut prin lupte, cu timpul, se aleg cu goluri de memorie, pierd interesul pentru activități obișnuite, trăiesc senzații de izolare și detașare, au stări de amorțeală emoțională, nu-și mai văd perspectivele de viitor. Ani la rând, acești oameni au somnul agitat, sunt chinuiți de mânie, de iritabilitate, au dificultăți de concentrare, nervozitate, izbucniri dureroase, în condițiile în care în permanență sunt în căutarea semnelor de pericole iminente. Amintirile acelui război sunt exprimate prin imagini, sunete, emoții, culminând deseori cu adevărate coșmaruri, cu reacții de teamă, tristețe, nervozitate, vinovăție față de camarazii rămași pe câmpurile de luptă, față de copiii lor, față de părinții lor care s-au stins în suferință.
Cine îi ajută în astfel de stări? Cât de pregătiți sunt medicii de la noi să constate că durerile de cap, durerile de spate, durerile musculare sau de stomac pot fi cauzate de rănile și fricile trăite în acel război? Sunt 31 de ani de când au încetat luptele, dar nu și războiul din viețile luptătorilor.
