Principală  —  IMPORTANTE   —   După 8 luni de când…

După 8 luni de când s-a acceptat tratamentul COVID-19 la domiciliu, Ministerul Sănătății anunță că va compensa medicamentele prescrise

Persoanele cu forme uşoare şi moderate de COVID-19 care se tratează la domiciliu vor beneficia de medicamente compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, titrează un comunicat de presă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției sociale.

La aproape luni de când a fost anunțată pandemia și 8 de când a fost permis tratamentul la domiciliu, „afecţiunea respectivă a fost inclusă în lista maladiilor prioritare frecvent întâlnite în practica medicului de familie”, mai notează oficialii din sănătate care nu explică de ce tocmai acum a fost luată această hotărâre.

„Decizia de a compensa medicamente pentru pacienţii cu COVID-19, care se tratează la domiciliu, a fost luată pentru a asigura accesul populaţiei la preparate compensate în contextul evoluţiei situaţiei epidemiologice din ţară şi în urma modificărilor efectuate în Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie „Infecţia cu coronavirus de tip nou COVID-19”, mai scrie Ministerul Sănătății.

Statisticile oficiale arată că de exemplu la ziua de ieri, în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se aflau 8529 persoane, iar 30 880 erau sub supraveghere la domiciliu.

Ministerul precizează că medicamentele vor fi compensate în proporţie de 100% pentru copiii cu vârsta de până la 18 ani şi de 70% în cazul adulţilor. De asemenea, pacienții pot beneficia în mod gratuit de cel puţin o denumire comercială de medicament din cadrul unei denumiri comune internaţionale din cele compensate parţial din fondurile de asigurare medicală obligatorie.

Medicamentele vor fi prescrise de medicii de familie atât persoanelor asigurate, cât și celor neasigurate, mai spun cei de la minister. În total, vor fi 21 de denumiri comune internaţionale de preparate în anumite doze şi forme farmaceutice.

Este vorba despre unele medicamente pentru tratamentul simptomatic şi anume: antitrombotice şi anticoagulante (acidum acetylsalicylicum, clopidogrelum, sulodexidum), medicamente care reglează acidul gastric (famotidinum), vasodilatatoare (pentoxifyllinum) şi bronhodilatatoare (salbutamolum).

De asemenea, pentru copii vor fi prescrise, la necesitate, antipiretice şi antiinflamatoare în cazul sindromului febril – paracetamolum, ibuprofenum; mucolitice şi expectorante – ambroxolum, acetylcysteinum, carbocisteinum.

Totodată, în funcţie de evoluția simptomelor, pacienţilor cu forme moderate de boală le vor putea fi prescrise şi medicamente antibacteriene, cum ar fi clarithromycinum, azithromycinum, roxithromycinum, amoxicillinum, amoxicillinum+acidumclavulanicum, doxycyclinum, cefuroximum, cefaclorum, cefpodoximum, cefiximum.

Măsura luată de Minister este considerată tardivă de fosta ministră. Ala Nemerenco acuză oficialii de nepăsare și inechitate.

„În sfârșit, ministerul de ramură a recunoscut că a aplicat o inechitate crasă pacienților care se tratau la domiciliu și achitau din buzunarul propriu toate costurile tratamentului în raport cu cei spitalizați care aveau acces gratuit la îngrijiri și medicamente. Decizia este rezultatul faptului că societatea, mass media nu a tăcut și nu a acceptat așa politici discriminatorii în raport cu cetățenii. Întrebarea este – câte cazuri au devenit grave în urma lipsei accesului financiar la medicamente? Să țineți minte aceasta – 8 luni. 8 luni de nepăsare. Pentru care cineva trebuie să răspundă într-o zi”, a scris viitoarea consilieră pe sănătate a președintei Maia Sandu.