Principală  —  Ştiri  —  Comunicate de presă   —   PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni…

PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au emis marți, 22 iunie, un comunicat de presă prin care anunță că fostul administrator special al Unibank, numit în această funcție în 2015, a fost reținut pentru 72 de ore.

În nota emisă, PCCOCS susține că împreună cu Serviciul de Informații și Securitate, desfășoară acțiuni de investigare în dosarul denumit generic „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank.

În acest scop, marți au avut loc percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al unui angajat al Băncii Naționale a Moldovei, care în 2015 a fost numit administrator special al Unibank. Urmare a perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, suporturi electronice și înscrisuri.

Potrivit PCCOCS, fostul administrator special al Unibank, numit în funcție în 2015, fost reținut pentru un termen de 72 de ore, în baza bănuielii rezonabile de comitere a abuzului de serviciu în interesul unui grup criminal, iar acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare, cu implicarea acestuia.

Potrivit legii, infracțiunea de care figurantul este bănuit se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 ani şi 15 ani.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

La 30 decembrie 2014, Banca Națională a emis un comunicat de presă în care anunța că „Banca Naţională a Moldovei, în temeiul art. 374 al Legii instituţiilor financiare, începând cu 30 decembrie 2014, ora 11:30, a instituit regimul de administrare specială asupra B.C. ”UNIBANK” S.A. pentru o perioadă de 9 luni. Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei, în calitate de administrator special al B.C. „UNIBANK” S.A. a fost numit angajatul Băncii Naţionale a Moldovei Ruslan Grate”.