CITITORUL DE GARDĂ/O scrisoare din Penitenciarul nr.4, Cricova
Vă scriu această scrisoare cu o rugăminte foarte mare, să veniți într-o zi în vizită la noi, să vedeți și să filmați, și să arătați la toată lumea în ce condiții ne aflăm aici, în detenție. Personal, nu văd deloc lumina zilei, în jur – murdărie infernală, canalizarea distrusă, miros insuportabil, dar și întuneric, deoarece în celulă este un singur bec și acesta – de doar 36 de volți putere.
Da, aici nu am deloc acces la Radio sau TV, dar și la alte surse de informație și, din cauza asta, simt cum, de la o zi la alta, degradez. În astfel de condiții sunt deținut, chiar dacă sufăr de astm pulmonar și am nevoie de aer proaspăt și de tratament. Cer medicamente de la medic ori de câte ori am ocazie, dar fără vreun rost, pentru că așa și nu primesc leacurile de care am nevoie. În ultimul timp, sufăr și de durere de dinți. Atât de tare, încât îmi vine să mă cațăr pe pereți! Dar cui îi pasă de această durere a mea? Aici, în închisoare, am înțeles că cel mai greu sentiment care poate fi în viața unui om este singurătatea. Și pe mine singurătatea mă chinuie foarte tare. Sunt neauzit, neajutorat, neacceptat sau chiar respins. Ce poate fi mai greu?
În celulă e frig, umed, iar prin singurul ochi care servește în loc de geam abia de străbate vreo rază de lumină. Așa cum nu sunt jurist și nu pot stabili greutatea sau severitatea condițiilor în care sunt deținut, sunt sigur că oricine ar spune că sunt condiții degradante.
Recunosc, am greșit în viața mea, dar îmi ispășesc pedeapsa, fiind lipsit de libertate. Chiar și așa, nimeni nu mă poate lipsi de drepturile pe care le am în baza legislației naționale și internaționale.
Eu vă rog să mă ajutați, dacă sunteți competenți. Sunt foarte supărat pe autoritățile noastre și am decis că, atunci când voi ieși la libertate, voi renunța la cetățenia R. Moldova și voi pleca de aici cât mai departe, cu tot regretul.
Am citit Convenția Europeană a Drepturilor Omului și știu că, în conformitate cu articolul 3 din această Convenție, nimeni nu are dreptul să mă dețină în astfel de condiții, chiar dacă sunt condamnat pentru comiterea unei infracțiuni.
Vă rog tare mult să mă ajutați. Nici nu vă imaginați cât de tare am nevoie de ajutor.
Am crescut pe drumuri, fiind un copil orfan. Ca să exist, am cerșit și am furat. De fapt, drumurile m-au educat, iar eu nu port nicio vină că am ajuns în această situație.
Abia ajungând aici, singur, departe de lume și departe de viață, înțeleg cum ar trebui să fie viitorul meu. Îmi doresc și eu să am o soție, să avem copii pe care să-i creștem și să-i educăm împreună, să am și eu un post de muncă. Dorința mea e să avem copii și să le oferim o viață adecvată. Vreau să le pot oferi ceea ce nu am primit eu în copilăria mea. Vreau să am o viață ca lumea.
Aș dori să publicați aceste gânduri ale mele, că poate ar fi de folos cuiva. Știu că în viață sunt diferite sorți și e important să comunicăm, să ne împărtășim gândurile, ca să fim de ajutor celor care au nevoie de sprijin.
Cu respect și cu speranță, Stanislav
PS. ZdG a insistat, în repetate rânduri, să contacteze administrația Penitenciarului nr. 4, Cricova, la numerele de telefon 022 453530 și 022 453351, indicate pe site-ul oficial al Ministerului Justiției, dar nimeni așa și nu ne-a răspuns.
