Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Reținuți pentru escrocherie: doi bărbați…

Reținuți pentru escrocherie: doi bărbați riscă închisoare după ce ar fi prejudiciat o persoană cu peste 1,17 milioane de lei

Sursa foto: Poliția. Colaj: ZdG.

Doi bărbați originari din raionul Anenii Noi și municipiul Chișinău, suspectați de escrocherie, au fost reținuți miercuri, 2 septembrie, de către oamenii legii, în sectorul Rîșcani din capitală, anunță Poliția.

Bărbații, în vârstă de 34 și 52 de ani, ar fi contactat un bărbat de 49 de ani și, prezentându-se drept angajați ai unor instituții de drept, au invocat existența unor credite contractate fraudulos pe numele acestuia. Sub acest pretext, victima le-ar fi transmis 110 000 de lei, fiind ulterior convinsă să-și vândă apartamentul, cu promisiunea că imobilul îi va fi restituit.

Pentru a-i câștiga încrederea, suspecții ar fi falsificat documente oficiale. Prejudiciul total depășește 1,17 milioane de lei.

Potrivit Poliției, investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului. Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă închisoare de la 7 la 10 ani.