Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Azerbaijanul, dispus să-și extindă livrările…

Azerbaijanul, dispus să-și extindă livrările de gaze către Republica Moldova

Azerbaijanul este dispus să-și extindă livrările de gaze către Republica Moldova, a dat asigurări ministrul de externe al acestei țări, Jeyhun Bayramov, după o întrevedere cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Josep Borrell.

Anunțul a fost făcut de Josep Borrell pe Twitter. El a salutat faptul că Azerbaijanul a trimis ajutor umanitar poporului din Ucraina și disponibilitatea țării de a extinde livrările de gaze către Moldova și sud-estul Europei.

De asemenea, Josep Borrell a subliniat că UE va sprijini în continuare eforturile care ar putea reduce tensiunile dintre Azerbaidjan și Armenia.

La începutul lunii februarie, vicepremierul Andrei Spînu a spus că R. Moldova intenţionează să coopereze cu Azerbaidjanul în domeniul livrărilor de gaze naturale.

În cadrul celei de-a 8-a reuniuni ministeriale a Consiliului consultativ al Coridorului Sudic de gaze, care a avut loc în Baku, Azerbaidjan, Andrei Spînu a avut o întrevedere cu ministrul azer pentru energetică, Parviz Shahbazov, care a remarcat că ţara sa dispune de potenţialul necesar pentru a majora exporturile de gaze azere şi pentru a extinde Coridorul Sudic de gaze. Azerbaidjanul este disponibil de a iniţia un dialog la subiect cu părţile interesate, a spus oficialul azer, transmitea anterior agenția IPN.