Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Adoptarea foii de parcurs în…

Adoptarea foii de parcurs în domeniul afacerilor interne: operaționalizarea laboratorului de ADN și lansarea dosarului e-Contravenție, printre acțiunile prioritare. Ministra Ana Revenco, despre alertele false cu bombă: „protocoalele actuale nu prevedeau aceste amenințări hibride”

Ministra Afacerilor Interne, Ana Revenco, anunță despre aprobarea în cadrul Colegiului MAI, care a avut loc joi, 25 august, a unei foi de parcurs care va servi drept „ghid de care se va conduce fiecare structură subordonată în organizarea activităților acesteia”.

Totodată, întrebată în cadrul conferinței de presă de ce este necesar ca persoanele să fie evacuate din Aeroportul Internațional Chișinău atunci când sunt anunțate alerte cu bombă, în contextul măsurile aplicate recent la Aeroport, Ana Revenco a afirmat că „ne confruntăm cu o situație fără precedent”. Potrivit ministrei, anul trecut au fost anunțuri despre plasarea explozibilului la 35 de locații, pe când în primele 6 luni ale anului 2022, oamenii legii au fost alertați pentru circa 250 de locații.

„Asta însemnă o presiune pe sistemul afacerilor interne, care a fost calibrat pentru a reacționa pe timp de pace. Securitatea cetățeanului, securitatea infrastructurii este unica politică a Ministerului Afacerilor Interne, de aceea nu vom ceda și nu vom supune niciunui compromis componentul de securitate. Reacționăm conform protocoalelor actuale, care nu prevedeau aceste amenințări hibride, noi forme de creare a destabilizărilor, de alimentare a anxietății (…)”, a precizat Recenco.


„Realitatea de astăzi ne arată că deși este o situație grea, crizele cu care se confruntă sistemul afacerilor interne nu au venit ca reacție la modul de acțiune a sistemului (…) crizele au avut ca surse mediul social-economic, evoluat într-un mod care schimbă categoric paradigma de securitate, nu doar în țară, dar și în întreg spațiul european”, a spus ministra.

Foaia de parcurs, adoptată în unanimitate de către membrii Colegiului MAI conține opt categorii de acțiuni prioritare, care se vor a fi implementate în următoarele 18 luni, și se referă la mai multe paliere tradiționale și mai noi pentru sistemul afacerilor interne, printre care: consolidarea luptei împotriva criminalității organizate, sporirea siguranței populației la domiciliu, în comunitate, în spații publice, consolidarea managementului integrat al migrației și al frontierei, automatizarea proceselor de lucru operaționale de schimb de informații la toate nivelurile.

„În calitate de exemple punctuale privind acțiunile pe care ni le propunem în perioada imediat următoare: crearea în cel mai scurt timp a punctului național focal responsabil pe domeniul armelor și munițiilor după modelul european; elaborarea și aderarea la sistemul de avertizare în situații de urgență, unul modern, care să permită avertizarea timpurie; operaționalizarea laboratorului de ADN; crearea și lansarea dosarului e-Contravenție, sau mai simplu spus, digitalizarea procesului de documentare a contravenției (…)”, a declarat Revenco.

Astfel, ministra susține că analizând acțiunile ultimului an, a rezultat că actualizarea, în timp real, a planurilor de contingență, în funcție de amenințări, a eficientizat „substanțial” acțiunile Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit Anei Revenco, va fi prioritizată fortificarea formatului de cooperare inter-instituțională pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor trans-naționale prin dezvoltarea și monitorizarea următoarelor mecanisme:

  • Colectarea, analiza și diseminarea datelor relevante, inclusiv către partenerii din UE, pentru a identifica timpuriu riscurile, tendințele dar și a modelelor de operare a criminalității;
  • Folosirea hub-ului de securitate european în scopul utilizării fondurilor, resurselor UE în parteneriat cu statele membre și intensificarea acțiunilor operative pe platforma pe care ne-o oferă acest hub;
  • Crearea punctului național focal pe dimensiunea arme și muniții, prin contribuția comună a tuturor organelor de aplicare a legii;
  • Sporirea conlucrării inter-instituționale pentru actualizarea în dinamică a tuturor planurilor de contingență, pe toate domeniile componentei de securitate, în funcție de evoluția riscurilor.

Agenda Ministerului Afacerilor Interne va include trei obiective, în egală măsură: „prin parteneriat facem față tuturor provocărilor (…)”, asigurăm dezvoltarea și modernizarea MAI (…), asigurăm realizarea obiectivului de integrare Europeană (…)”.

Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, deputatul Lilian Carp, a declarat în cadrul conferinței comune cu ministra Revenco, că au fost scoase în evidență mai multe probleme.

„Probleme care au fost scoase în evidență datorită crizei regionale prin care noi trecem. Nimănui nu-i este secret faptul că Federația Rusă a invadat Ucraina, iar întreaga zonă de sud-est europeană se confruntă cu mai multe vulnerabilități. Ceea ce pot spune, cu certitudine, este că R. Moldova trebuie să investească mai mult în securitate dacă dorește să facă față provocărilor la care este expusă”, a afirmat Carp.

Acesta a mai spus că a fost discutat despre reformarea Biroului de Migrație și Azil.

„Cu certitudine în viitorul apropiat vom reforma Biroul de Migrație și Azil, prin majorarea personalului. Pentru a fi și mai deschiși față de investitori. Noi avem marea problemă când vin investitorii și trebuie să-și perfecteze actele. În loc să fie perfectate într-o perioadă mai scurtă, din cauza deficitului de personal, uneori investitorul așteaptă câteva săptămâni în plus. Iar atunci concluzia este că acest stat nu este serios (…)”, a mai afirmat Lilian Carp.

Joi, 25 august, s-a desfășurat Colegiul MAI – forumul superior al ministerului, în care se pun în discuție politicile de dezvoltare și acțiunile pe termen scurt, mediu și lung.

La eveniment au participat ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, președintele parlamentului, Igor Grosu, președintele Comisiei parlamentare securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, procurorul general interimar, Dumitru Robu, directorul Serviciului Informație și Securitate, Alexandru Musteața, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, ministrul Finanțelor, Dumitru Budeanschi, secretari generali și secretari de stat, șefii subdiviziunilor MAI și angajați ai sistemului.