Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Vameșii au găsit într-un colet…

Vameșii au găsit într-un colet anabolizante ascunse în ambalaje de produse cosmetice „pentru întreținerea părului”

Imagine simbol

80 de fiole cu substanțe anabolizante au fost găsite într-un colet din Germania, camuflate în ambalaje de „cosmetice pentru păr”. Mărfurile au fost ridicate de funcționarii vamali din cadrul Postului Vamal Chișinău, a anunțat vineri, 6 iunei, Serviciul Vamal al R. Moldova.

„O tentativă de introducere în R. Moldova a unor substanțe farmaceutice de tip anabolizante, ascunse într-un colet expediat din Germania, a fost găsite de funcționarii vamali din cadrul Postului Vamal Chișinău (Poșta)”, a transmis printr-un comunicat Serviciul Vamal.

Potrivit comunicatului, în urma controlului detaliat, efectuat în baza indicatorilor analizei de risc, într-un pachet destinat unui cetățean au fost identificate opt ambalaje pentru produse cosmetice, iar în interiorul acestora – 80 de fiole cu substanțe anabolizante.

Conform actelor de însoțire, coletul conținea o singură unitate de „cosmetică pentru întreținerea părului”.

„Mărfurile au fost ridicate în conformitate cu procedurile legale, iar investigațiile continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor cazului”, a menționat Serviciul.