Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Miliţia transnistreană caută trădători

Miliţia transnistreană caută trădători

Localitatea de baştină a preşedintelui Vladimir Voronin, s. Corjova, r. Dubăsari, loc de dispută dintre autorităţile de la Chişinău şi cele de la Tiraspol, mai păstrează şi astăzi ampretele conflictului de la Nistru. Cu o biserică nouă în sat, dar cu mai multe case părăsite încă din 1992, locuitorii de aici se simt ostatecii regimului Smirnov.

Pe deal, în spatele gospodăriei bombardate în 1992, chiar de la intrarea în sat, se înalţa noua biserică a corjovenilor. Cu pereţi de culoare galbenă şi cu cupole aurii, lăcaşul s-a ridicat timp de, nici mai mult, nici mai puţin, 18 luni. Dacă urci turla bisericii, găseşti clopotele donate chiar de preşedintele Voronin. „Donat de către preşedintele republicii”, este inscripţionat pe cel mai mare dintre clopote.

De fapt, din celtuielile de două milioane de lei, 95 la sută au fost acoperite de către preşedintele comunist de la Chişinău.

Şi asta chiar dacă Ana Coţofan, de 54 de ani, a umblat cu caietul şi a adunat donaţii de la săteni. „Vreo 64 de oameni sunt ctitori pentru că au donat câte o mie de lei sau poate mai mult”, explică femeia. „Fiecare a dat câte o mână de ajutor, chiar dacă trăim în sărăcie şi nevoi”, mai spune ea.

Miliţia transnistreană a fost la sfinţirea bisericii

„De-a lungul construcţiei am avut multe piedici din partea regimului separatist”, ne spune preotul paroh Oleg, de la Biserica cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Corjova. „Ba ne arestau maşinile cu materiale de construcţie, ba ne deconectau de la curetul electric”, continuă el. Şi mai important pentru locuitorii din Corjova a fost ziua în care s-a sfinţit lăcaşul, când forţele de ordine transnistrene nu au lăsat preşedintele să participe la eveniment. Nu au lăsat să ajungă cele 12 icoane destinate bisericii. „Curtea bisericii era plină”, spune preotul. „Se adunaseră peste 900 de oameni şi un sobor de 50 de preoţi. Preşedintele nu a ajuns la sfinţirea bisericii. În schimb, aici s-au grăbit să ajungă autorităţile de la Dubăsari. Au avut tupeul să vină chiar dacă de-a lungul construcţiei nu ne-au vizitat, ba chiar ne-au pus atâtea piedici! Au fost primii sosiţi la eveniment. Probabil au încercat să demonstreze că ei au fost cei care au ridicat lăcaşul”, mai spune preotul. În ziua sfinţirii lăcaşului, chiar dacă autorităţile de la Dubăsari erau la biserică, satul era împânzit de maşinile miliţiei transnistrene. „Notau fiecare număr de înmatriculare a automobilelor de pe partea dreaptă a Nistrului”. Potrivit părintelui Oleg, în ziua sfinţirii lăcaşului, enoriaşii nu au permis cazacilor să fie prezenţi la eveniment. „În 1992, aceşti cazaci au ucis peste 60 de civili din Corjova. Prea multe familii au avut de suferit”, mai spune acesta.

Muzeul lui Voronin ar putea fi la Corjova

Astăzi, părintele Oleg citeşte liturghiile într-o biserică ridicată de un preşedinte comunist. Noul lăcaş a apărut în sat după ce, în 1960, regimul comunist a distrus lăcaşul ctitorit de Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni. „Dacă nu ar fi fost distrusă de comunişti, astăzi vechea biserică ar fi avut exact 200 de ani”, explică parohul. Pentru că nu aveau o biserică până la ridicarea noului lăcaş, timp de doi ani, părintele Oleg a făcut slujbele în sediul vechiului colhoz din sat. Acesta se afla la intersecţia a două sate de pe malul stâng al Nistrului – Corjova şi Mahala. „PCRM de azi nu mai e acel de altă dată”, este convins preotul. „Oare la cârma partidelor democratice nu avem lideri comunişti?”, se întreabă el.

Chiar dacă este în fruntea unui partid care pe timpul URSS au distrus bisericile, potrivit preotului, preşedintele se trage dintr-o familie evlavioasă. „Străbunii lui au participat la construcţia fostului lăcaş”, mai spune preotul.

Nu doar biserica din sat este proaspăt amenajată, ci şi cimitirul din localitate unde a fost înmormântată mama preşedintelui Voronin, Pelagheia. „În 2007, am ridicat un complex memorial funerar în ograda cimitirului cu plăcile celor decedaţi în Corjova în timpul conflictului din 1992”, spune parohul. „După 1992, oameni care i-au pierdut pe cei dragi şi azi îşi mai plâng apropiaţii”.

În reconstrucţie este şi casa mamei preşedintelui Voronin. Lumea din Corjova spune că acolo va fi muzeu. Vladimir Dobroslav, de 24 de ani, monta gardul casei. „Gardul va fi într-un stil cu poarta”, explică tânărul, venit de la Chişinău pentru a participa la renovarea gospodăriei.

Nici vecina, care a refuzat să ne vorbească, nu ştie dacă va fi deschis un muzeu. Femeia care poartă de grijă gospodăriei, spune că stăpânii casei, adică familia preşedintelui Voronin, nu i-a spus că vor veni corespondenţi de la Chişinău. Din această cauză a şi refuzat să ne dea vreo informaţie.

De frica lui Smirnov

De frica autorităţilor separatiste, în sat nu sunt decât două SRL-uri, ambele din domeniul construcţiilor. „Oamenii se simt mereu speriaţi – aşa e obişnuit să muncească regimul de aici. De teamă că ar putea să îşi piardă locul de muncă, cei care vor să câştige o bucată de pâine, sunt nevoiţi să plece capul şi să se supună”, povesteşte preotul. După război, multe case din Corjova au fost părăsite. „În ultimii ani, însă, oamenii au revenit. Au apărut case noi. Totuşi, de frica regimului lui Smirnov, dar şi a nivelului de trai, corjovenii s-au văzut nevoiţi să plece în Rusia sau în Italia.”

De frica acestui regim, mai mulţi oameni au refuzat să îşi dea numele. „Nu ni se face nicio dreptate”, ne spune Natalia, de 50 de ani, care se întorcea acasă de pe malul drept al Nistrului. „Ştiind că s-au adunat acolo toţi cazacii, nu am fost la biserică în ziua sfinţirii”, mai spune soţia unui combatant, invalid de gradul II. Acum Natalia este nevoită să îşi câştige existenţa vânzând la piaţa din Dubăsari ce mai are prin curte: pătrunjel sau nuci. „Îmbrăcăm aceleaşi haine pe care le avem de pe timpuri. De ce nu îmi pot vedea rudele? De ce ni se creează atâtea probleme?”, se întreabă ea. „Am doi copii stabiliţi la Chişinău şi Bălţi. E altfel acolo. Oamenii sunt mai uniţi şi au o altă vorbă. De-ar crăpa prezidentu ăsta!”, spune fermă femeia, fiindu-i frică să îşi spună numele de familie. „Sunt mulţi trădători pe aici care ne creează probleme”, argumentează ea.

Din aceleaşi motive, bătrâna de 80 de ani care îşi păştea cele patru capre la intrarea în Corjova a refuzat să ne dea numele. „O ducem prost!”, spune femeia care s-a stabilit în R. Moldova acum 60 de ani venind din regiunea Ural. „E greu să supravieţuieşti din pensia de 800 de ruble (n.r. ruble transnistrene)”, mai spune femeia care a fost asistentă medicală. „În 1992 alergam de ici colea sub gloanţe ca să salvez vieţile omeneşti”, îşi aminteşte bătrâna ştergându-şi lacrimile care şiroiau pe sub ochelari.

Şi Ion Nirşa de 30 de ani crede că pe malul drept e mai bine. Bărbatul este invalid de gradul III şi are o pensie de 304 ruble. „Se spune că la voi e mai bine”, spune bărbatul luându-ne la întrebări cum e la Chişinău şi care sunt preţurile la produsele alimentare. „Am auzit că la voi totul e mai ieften”, continuă bărbatul. „E şi bine, dar şi rău aici”, zice el.

Problema cea mai mare a celor din Corjova este refuzul autorităţilor transnistrene de a recunoaşte că localitatea Corjova este o localitate a R. Moldova. „Atunci, în 1992, cineva din conducerea de la Chişinău a pus semnături pe nişte acte care a permis miliţiei transnistreane să controleze satul”, mai spune părintele Oleg.

Anastasia NANI