Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Locul unde visele au prins…

Locul unde visele au prins culori, după 30 de ani de aşteptare

Deniz explică în limba bulgară cum trebuie să arate un acoperiş, Vlada îl contrazice în rusă, iar Roman îl completează în română. Copiii construiesc împreună o căsuţă din cubuleţe de lemn. Educatoarea care îi supraveghează le vorbeşte în română şi toţi acceptă rapid să mai înalţe un turnuleţ. Până mai ieri, 35 de copii din satul Balabanu, raionul Taraclia, indiferent de vârstă şi de limba vorbită, se înghesuiau într-o odaie mică, în condiţiile în care norma prevede maximum 20 într-o grupă. Acum, cu susţinerea UE, grădiniţa a fost complet reabilitată, iar copiii au parte de condiţii mai bune de educaţie.

În loc de bloc sanitar copiii utilizau oliţe de fier

„Era foarte greu: pentru copii, pentru noi, dar şi pentru părinţi. Aveam doar o odaie încălzită de la un cazan rudimentar, care „mânca” mai multe lemne decât dădea căldură. În loc de bloc sanitar aveam oliţe de fier, încă din perioada sovietică. Şi acum un an s-a spart şi o ţeavă de apă, iar ferestrele erau gata să cadă”, ne povesteşte directoarea grădiniţei, Vera Malina.

Deşi satul este mic, copiii noştri au dreptul la o educaţie de calitate

„Chiar dacă Balabanu este un sat mic, cu peste o mie de locuitori, nu înseamnă că copiii noştri nu au dreptul la o educaţie de calitate şi la un viitor mai bun. Nu trebuie să le tăiem aripile numai pentru că suntem săraci. De aceea, am decis cu tot satul că reconstrucţia grădiniţei este prioritatea în care trebuie să investim”, spune primarul satului Balabanu, Nicolae Munteanu.

Soarele a răsărit şi la grădiniţa „Soare”

Din luna iulie până în octombrie 2017, instituţia a trecut printr-o transformare radicală: acoperişul spart a fost înlocuit cu unul nou, pereţii au fost întăriţi, termoizolaţi şi zugrăviţi. A fost schimbată toată tâmplăria şi a fost construit un bloc sanitar modern. Bucătăria grădiniţei a fost şi ea reparată şi dotată cu cele trebuincioase, iar terenul de joacă din curte a fost amenajat. Toate acestea datorită ajutorului Uniunii Europene în valoare de peste 38 000 dolari SUA, la care a pus umărul comunitatea şi autorităţile regionale cu încă 34 500 dolari SUA.

Şi pentru ca locuitorii să se bucure din plin de acest dar, tot cu asistenţa UE, la grădiniţă au mai fost instalate baterii solare şi o centrală termică pe biomasă, care îi încălzeşte bine şi le cruţă banii din buzunar.

UE investeşte în educaţia şi în viitorul mai bun al copiilor noştri

Satul Balabanu, ca şi celelalte 39 de localităţi din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia, a fost ajutat, mai întâi, să elaboreze o strategie de dezvoltare a satului şi un plan concret de acţiuni, în care să fie luate în consideraţie necesităţile tuturor locuitorilor. Aceste localităţi beneficiază din 2016 de asistenţa Uniunii Europene în cadrul programului Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia (SARD), implementat de PNUD.

Apoi, în baza propunerii din partea satului, UE a finanţat şi un proiect de reabilitare a infrastructurii sociale. Astfel, grădiniţa „Soare” din Balabanu a devenit în patru luni o instituţie preşcolară complet funcţională.

„Acum este de trei ori mai cald în grupe şi cheltuim cu 30% mai puţin pentru încălzire. Iar apa caldă o obţinem de la soare şi e gratis. Copiii nu mai vin la grădiniţă îmbrăcaţi în trei rânduri de haine. Dacă le este cald, au mai multe şanse să crească sănătoşi”, ne spune directoarea. Primarul din Balabanu susţine că fără banii europeni nu ar fi putut renova grădiniţa. „Acest proiect a fost ca o scânteie care a aprins în noi entuziasmul”, mai zice el.

Grădiniţa renovată din satul Balabanu, raionul Taraclia

O grădiniţă prietenoasă copiilor, după 30 de ani de aşteptare

Odată cu reparaţia grădiniţei a fost deschisă încă o grupă pentru copiii care de mult îşi aşteptau rândul şi au mai fost create patru locuri de muncă permanente şi alte două – sezoniere. Chiar dacă copiii vorbesc între ei în câteva limbi, fiind dintr-un sat multinaţional, procesul de educaţie a devenit mult mai eficient. Şi asta pentru că toţi cei 47 de copii care frecventează acum grădiniţa au fost repartizaţi în grupe în funcţie de vârstă.

„Avem posibilitate să deschidem mai multe cercuri de interes, muzicale sau sportive, să acordăm fiecăruia mai multă atenţie”, ne spune una din educatoare. „Dacă mai înainte plângeam dimineaţa, pentru că nu voiam să vin la grădiniţă, acum nu vreau să merg seara acasă. Aici e mai interesant: ne jucăm, învăţăm şi mâncarea e gustoasă”, ne spune Valeria, o fetiţă din grupa mare.

Locuitorii satului Balabanu, Taraclia, au aşteptat mai bine de 30 de ani pentru ca grădiniţa din sat să devină un spaţiu prietenos copiilor. „A meritat”, zic părinţii, fericiţi ca şi copiii lor. „Pentru mulţi dintre noi e o şansă să ne găsim un loc de muncă şi să fim liniştiţi pentru sănătatea şi siguranţa copiilor pe parcursul zilei”, ne spune Jana Pavel, un părinte.

„Micii noştri învăţăcei au devenit dascăli pentru noi. Mie îmi vine greu să comunic în română, pentru că nu am avut şansa să o studiez la şcoală, acum copilul meu mă învaţă tot ce însuşeşte la grădiniţă. Şi eu fac progrese”, zice Nicolae Dornea, un alt părinte.

Edificii care vor sluji mai multe generaţii

Copiii şi părinţii din oraşul Taraclia, aflat la vreo 10 km de satul Balabanu, au şi ei un prilej asemănător de bucurie. Cu ajutorul UE, la grădiniţa nr.4 din oraş a fost schimbat acoperişul şi tâmplăria, iar pereţii au fost termoizolaţi şi decoraţi pe exterior.

„Acum şi somnul de la amiază al celor 242 de copii din grădiniţă este mai dulce, iar visele au devenit colorate. Cum poate fi altfel într-un spaţiu cald, confortabil, sigur, curat şi prietenos?”, întreabă retoric Ecaterina Ceban, directoarea interimară a grădiniţei. „A fost mare nevoie de această reparaţie capitală pentru ca lucrurile să reintre în normalitate. Acum cred că acest edificiu ne va sluji încă multe generaţii înainte”, ne mai spune ea.

Şi asta pentru că toate proiectele de infrastructură, fie că e vorba de renovarea grădiniţelor, de construcţia unor sisteme de aprovizionare cu apă şi de canalizare sau construcţia drumurilor, sunt realizate calitativ de companii de construcţie selectate prin concurs. Iar toate lucrările sunt monitorizate cap-coadă de experţii programului SARD.

O viaţă mai bună pentru oamenii din sudul Moldovei

La începutul acestui an, 24 de localităţi din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia aveau câte un obiect de infrastructură reconstruit cu ajutorul UE, iar în alte 17 sate din regiune lucrările de reconstrucţie erau în toi.

„Ne bucurăm să vedem cum se schimbă faţa satului nostru odată cu îmbunătăţirea infrastructurii, însă cel mai important e că UE, prin programul SARD, a reuşit să ne mobilizeze, să ne inspire pentru noi proiecte, să ne facă să credem în forţele proprii şi să acţionăm împreună pentru a ne îmbunătăţi condiţiile de trai”, ne spune Ilia Chiosea, primarul satului Gaidar din raionul Ceadîr-Lunga.

Reabilitarea infrastructurii comunitare este una din cele trei componente de bază ale programului SARD. UE mai contribuie prin acest program la crearea noilor afaceri şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii din regiune, la implementarea iniţiativei de dezvoltare rurală LEADER, precum şi la promovarea cooperării intercomunicare.

Finanţat de UE cu 6,5 milioane de euro, şi implementat de PNUD, programul SARD şi-a propus să intensifice colaborarea între autorităţile centrale şi cele locale, precum şi între organizaţiile regionale din UTA Găgăuza şi raionul Taraclia, în scopul stimulării dezvoltării sociale şi economice a regiunii şi a Republicii Moldova în ansamblu.

Natalia Costaș
Articolul a fost elaborat în cadrul programului finanţat de UE „Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia” (SARD), implementat de PNUD. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a UE sau a PNUD.