Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   La scrutinul local din acest…

La scrutinul local din acest an nu a fost ales nici un primar de etnie romă

La alegerile locale din acest an, persoanele de etnie romă au fost reprezentate insuficient în listele candidaților la funcția de consilier local de ambele nivele, dar și la funcția de primar. Niciunul din cei patru candidați de etnie romă care au candidat la funcția de primar, nu a obținut mandatul. Experții îndeamnă cetățenii de etnie romă să se implice în procesul decizional din comunitatea lor, iar autoritățile și partidele politice să-i promoveze pe etnicii romi în organele administrației publice centrale şi locale.

În 22 de localități compact populate de etnici romi (din totalul de 185) au fost înregistrate 42 de persoane de etnie romă/origine etnică romă în calitate de candidați la funcția de consilier local de nivelul întâi (municipiu, oraș, comună, sat) și 17 persoane în calitate de candidați la funcția de consilier raional. Pentru funcția de primar au candidat doar 4 persoane. Aceste date statistice sunt incluse în raportul „Monitorizarea alegerilor locale generale 2019 din perspectiva incluziunii persoanelor de etnie romă”, realizat de către expertul Ion Duminica pentru Uniunea Tinerilor Romi „Tarna Rom” şi Fundaţia Est-Europeană.

Robert Cerari a fost ales pentru al doilea mandat consecutiv de consilier local al municipiului Soroca. El menționează că în anul 2015 a decis să candideze pentru a apăra drepturile comunității rome din localitate. „Dacă în procesul decizional nu participă persoane din interiorul acestei comunități, care cunosc problemele din interior, atunci să nu ne așteptăm ca altcineva să le rezolve. Noi trăim în Republica Moldova și trebuie să ne apărăm drepturile, căci suntem cetățenii acestei țări. Îi îndemn pe toți, reprezentați ai diferitor etnii, să se implice în procesul decizional atât la nivel local, cât și central”, a declarat consilierul local din Soroca, Robert Cerari.

Dacă Robert Cerari are deja experiență în domeniul APL, Eugenia Neniță este la primul mandat de consilieră locală. Ea activează în calitate de mediatoare comunitară în satul Ochiul Alb din raionul Drochia și în acest an a decis să se implice în politică la nivel local, candidând pe liste de partid. Eugenia menționează că problemele comunității nu se rezolvă de la sine dacă nu este implicare, iar femeile rome ar trebui să treacă de prejudecăți și să fie mai active. „Le încurajez pe femeile noastre să fie mai insistente pentru a căuta soluții de rezolvare a problemelor”, afirmă Eugenia Neniță, menționând că, deseori, femeile rome sunt oprite de lipsa de încredere în forțele proprii.

În opinia Nataliei Duminică, coordonatoarea Programului de capacitate „Femeile Rome în Politică”, romii întâmpină dificultăți atunci când intenționează să se implice în viața politică. „Unul din obstacole este stigma internă, ca efect al discriminării și marginalizării, sentiment care nu le permite romilor să-și realizeze potențialul și să candideze în funcții elective. Am avut cazuri când femeile rome au discutat cu politicieni posibilitatea de a candida pe liste de partid, însă reprezentanții partidelor „le-au încurajat” să candideze independent”. Experta a precizat că în comunitatea romilor mai sunt înregistrate cazuri de analfabetism, iar din acest motiv, persoanele nu se implică în procesul decizional, dar nici la vot. Ea a conchis că în acest an, atât la alegerile parlamentare, cât și la cele locale, s-a observat o tendință de manipulare a liderilor romi din partea partidelor politice, ei fiind folosiți ca instrumente pentru a disemina opțiunile partinice în comunitatea de romi.

Pentru a încuraja persoanele de etnie romă să fie mai active în procesul decizional, în anul 2016 a fost adoptat un Plan de Acțiuni pentru susţinerea populaţiei de etnie romă din Republica Moldova pe anii 2016-2020. În document au fost prevăzute măsuri de promovare nediscriminatorie a romilor în organele administraţiei publice centrale şi locale, dar și necesitatea organizării campaniilor de conștientizare pentru stimularea participării la vot în localitățile compact populate de romi.

Lilia Zaharia