La Nistru, în loc de mare. Cine şi unde se odihneşte?

După ce şi-au petrecut vacanţa cu indemnizaţii în mărime de 30 de mii de lei, luni, 19 august, deputaţii din Parlamentul R. Moldova au revenit la muncă. Presa a relatat despre numeroase destinaţii, unde s-au odihnit parlamentarii, printre acestea fiind România, Ucraina, Grecia sau Turcia. Bunăoară, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, s-a odihnit cu soţia şi cu cei doi copii în Grecia. Tot pe tărâmul zeilor s-a odihnit şi premierul Iurie Leancă. Între timp, pentru cei mai mulţi oameni de la sate, vacanţa rămâne un lux inaccesibil.

Pe Cristina Lazarenco, liceană din satul Baraboi, Donduşeni, am întâlnit-o la Piaţa agricolă din Chişinău. Vindea fructe şi legume. Zilnic, munca sa e răsplătită cu 100 de lei. “Am avut de lucru toată vara. La ţară, am prăşit pe lângă casă, în câmp… De o lună şi jumătate sunt la Chişinău. Vând produse la piaţă, ca să-mi fac nişte bani de şcoală”, explică tânăra cu mândrie în glas.700-505 exam

„N-am fost niciodată la mare. Nici nu ştiu cum arată”

De vacanţă nu prea ştie, deoarece a crescut într-un mediu în care mereu e mult de muncă, pentru a supravieţui. “La noi în sat, rareori găseşti maturi care pleacă la odihnă. De obicei, mulţi se duc la prăşit cu ziua, chiar şi bătrânii de peste 70 de ani. Mulţi n-au cu ce să-şi întreţină copiii, familia. Cred că 90% din săteni nu ştiu ce înseamnă vacanţă. Nici eu nu am idee cum e să te odihneşti. Nu am fost niciodată la mare şi nu ştiu cum arată. Am găsit această ocazie şi încerc să mă folosesc de ea”.

Cristina trece în clasa a 12-a şi spune că e a doua vară când munceşte la Chişinău. “Îmi fac bani pentru îmbrăcăminte. Mai am nişte bani de buzunar, ca să nu mă întreţină părinţii. Prefer să lucrez aici, decât să stau acolo, în sat, ca unii care beau, fumează, pentru că nu prea au altă ocupaţie. Puţini tineri de vârsta mea lucrează”, explică fata.

Pentru a obţine un venit propriu, Cristina spune că a lucrat “cu ziua” de mai multe ori la ea în sat, dar munca la pământ a fost prea obositoare. “Aici nu e atât de greu ca acolo. Tot o sută de lei pe zi plătesc, dar acolo e foarte obositoare o zi de lucru. Am fost la cules castraveţi şi a fost foarte greu, trebuia să stau cu spatele îndoit toată ziua. Aici mai stau pe scaun, mă mai odihnesc, parcă nu simt atât de greu suta ceea de lei pe care mi-o dau seara”.

„Dacă ai sănătate, nu mori de foame”

Tot aici am întâlnit-o pe Alexandra Jăchiu, o pensionară din Răzeni, Ialoveni. După ce toată viaţa a muncit profesoară, acum vine la piaţă, ca să vândă produse lactate. Întrebată “cum îşi organizează vacanţa?”, femeia răspunde: “lucrăm”, apoi se întoarce senină către o potenţială cumpărătoare, care o întreabă cât costă 1 kg de brânză. Revine la discuţie şi spune că mai are grijă şi de nepoţele cât timp părinţii lor sunt la serviciu. “Pe unde lucrez, pe unde îngrijesc de cele două nepoţele. Părinţii lor trăiesc cu mine, dar ei lucrează. Îmbin necesarul cu utilul. La piaţă vin o dată pe săptămână. Cred că din pensie nimeni nu poate trăi. Am un hectar de pământ, dar şi pentru atât trebuie să munceşti. Dacă ai sănătate, nu mori de foame”, adaugă femeia zâmbind.

„Acum sunt mai multe posibilităţi, dar viaţa e mai zbuciumată”

Alexandra Jăchiu spune că, în sat, oamenii mereu au de lucru. “În copilărie tot am muncit. Din primăravă, eram la semănat, la prăşit, apoi – la bătutul fasolelor. Urma conservatul, săpatul cartofilor, culesul poamei… Permanent am fost ocupaţi. Apoi la şcoală. Acolo mă străduiam să învăţ bine, pentru că îi vedeam pe părinţii mei ţărani cum se chinuiesc. Cu ochii mei de copil vedeam că profesorilor le este ceva mai uşor decât ţăranilor. Aşa am devenit profesoară. După ce m-am pensionat şi fiindcă mai am oleacă de sănătate şi trăim aproape de Chişinău, vin şi vând lactate, verdeaţă…”

Printre cumpărători, Alexandra ţine să ne spună că, la sat, şi copiii sunt ocupaţi. “Cu ani în urmă, erau tabere în mai toate localităţile şi părinţii îi mai trimiteau acolo. Acum, puţini îşi permit să-i trimită la odihnă. Deşi e mai bine de trăit acum, omul e mai încordat. I-au dat libertate să se ocupe cu ce vrea, dar el se zbate ca să existe. Acum sunt mai multe posibilităţi, e mai bine de trăit, dar viaţa e mai zbuciumată”, adaugă aceasta.

„Iarna ne mai odihnim, dar vara muncim mereu”

„Vara muncim mult ca iarna să ajungem cu o plăcinţică şi un păhărel de vin după sobă”, spune Anatolie Arhaut, din Dubăsarii Vechi, Criuleni. “Mă odihnesc doar seara, câteva ceasuri, după care, iarăşi la treabă. Până nu termin de vândut produsele, nu mă pot odihni. Când vom termina, poate vom merge şi pe la mare. La noi, la Dubăsarii Vechi, avem plajă. Mergem din când în când pe acolo, dar vara e cam slab cu odihna, poate doar toamna târziu, când încep nunţile. Iarna se mai poate de odihnit, când vinul e în bordei, dar vara municim mereu”, povesteşte Anatolie Arhaut.

Tot din Dubăsarii Vechi e şi Ana Berzan, o altă pensionară care îşi “sporeşte” pensia, vânzând roşii. “Acasă, în grădină, îmi petrec vacanţa, prăşind sau udând. Creştem roşii şi venim la Chişinău să le vindem, dar nu avem locuri. Umblăm dintr-o parte în alta sau stăm şi vindem în soare”, răspunde femeia zâmbind, surprinsă cumva de întrebarea noastră. Apoi apare un domn care le somează să-şi strângă cutiile şi să plece în piaţă. „Mai vine şi poliţia şi ne alungă, dar le dăm câte cinci lei şi după asta tac”, ne spune mătuşa, urmărind cu privirea pe domnul cu legitimaţie la piept.

„Noi nu ne putem duce nicăieri, pentru că avem casă pe pământ şi avem pe lângă casă roşii, avem păsări care trebuiesc îngrijite şi iată asta e odihna noastră. Noi toată viaţa aşa ne-am odihnit, câte o oră-două pe zi. Duminica mai ieşim în drum cu femeile la vorbă ori în casă mai stăm la televizor. La mare am fost o singură dată, cu vreo 40 de ani în urmă, când eram fată. De atunci n-am mai fost decât la Nistru, pentru că trăim pe malul lui”, adaugă Ana Berzan.Cisco 640-822