Integrarea europeană pe înţelesul… buneilor

„Dragă nepoate, spune-mi, te rog, aşa, mai simplu, pe înţelesul meu, ce e aia integrare europeană?”. Este întrebarea cu care m-a întâmpinat bunicul săptămâna trecută, când am mers la ţară să văd cum îi mai merge. Nedumerirea bunelului m-a lăsat în ceaţă şi, sincer să fiu, m-a cam enervat puţin. Păi cum să întrebi aşa ceva când de vreo zece ani încoace toată mass-media gâlgâie despre “UE”? Ba chiar mai mult, de patru ani avem şi o “alianţă-coaliţie” care se cheama exact aşa, “pentru integrare europeană”.

În acel moment am admis două posibilităţi, să întrebi aşa ceva în ajun de 2014, trebuie să fii: ori ignorant, ori … slab iernat (eufemism al prostiei botezat tot de către bunic). În cazul lui, al bunelului, însă (şi cred că nu doar al lui) nici unul din aceste calificative nu poate fi aplicat. Era altceva, şi anume faptul că nu a avut, de fapt nu i s-a oferit posibilitatea, să facă cunoştinţă cu această “integrare” în cuvintele în care le înţelege şi el.

M-am aşezat comod în faţa lui şi dăi cu liberalizare de vize, şi cu prosperitate economică, cu summituri de Vilnius şi cu zonă de liber schimb, cu uniune fiscală şi cu moneda “leuro” (că aşa îi zice el). Am făcut o pauză, mi-am tras aer în piept şi iar dăi cu Parlament European şi cu Barroso şi cu Fule şi cu ministere de integrare europeană şi cu spaţiul Schengen şi cu teorii de integrare şi parteneriate estice. Între timp faţa bunelului se schimbase de câteva ori şi nu se putea citi pe ea altceva decât “nepotul ăsta al meu a înnebunit, eu îl întreb una, el se apucă de grăit mai dihai decât ăia în cravată şi costum de la televizor”.

Şi, doar atunci mi-am dat seama că ceva e putred în acest model de explicare. Cum să ceri cuiva să înţeleagă ce e aia integrare europeană, dacă nici vorbă de campanii de informare ale populaţiei, care să explice la mintea găinii cu ce se mănâncă această integrare?

Rezolvarea ar fi simplă şi nu neapărat ar trebui să inventăm bicicleta. E suficient să privim peste gardul vecinului, pentru că avem nevoie de o integrare nu doar pentru “cei aleşi”, ci pe înţelesul tuturor. Îmi amintesc de câţiva colegi de studii din Slovenia şi Cehia, care îmi spuneau că la ei “integrarea” a fost puţin altfel. A început (şi continuă până în prezent) cu campaniile de informare, în care i se explică omului simplu, de la ţară, chichiţele “integrării”. În aceste campanii, spun ei, au fost (şi sunt) implicaţi elevii şi studenţii, misiunea cărora era (şi este) una de mediatizare şi tălmăcire a ceea ce înseamnă fir-a-păr Uniunea Europeană şi bucătăria acesteia. La noi, însă, s-a procedat ca de obicei: orice domeniu e un fel de tabu şi e de competenţa exclusivă a celor “aleşi”. Politicienii nostri nu au învăţat încă să discute cu electoratul şi că a vorbi cu neologisme încă nu înseamnă să dai dovadă de înţelepciune. În jurnalism există o regulă de aur, KISS i se spune, tălmăcită — ar suna drept “keep it simple, stupid” (cât mai simplu, mai stupid), s-ar putea aplica şi în cazul lor, or integrarea europeană, din câte îmi dau seama, poate fi explicată şi fără “indubitabil”, “eminamente” sau “unu la mână … şi doi la mână”.

Probabil, e timpul ca cei care stau bine merci în scaunele moi din Guvern, Preşedinţie şi Parlament (pardon, Palatul Republicii) să înţeleagă că integrarea europeană nu înseamnă integrare de ţări, guverne sau deputaţi, ci de oameni, oameni simpli, inclusiv bunei, care dacă e să stăm strâmb şi să judecăm drept, nu prea au habar de “parafare” sau “proces integraţionist”. Doar atunci când cei de la guvernare vor coborî între muritorii de rând nu doar în pragul campaniilor electorale, atunci Moldova va fi mai bogată şi mai integrată, nu doar la nivel european. Altfel, se creează impresia că există două lumi: a lor, a celor care se ocupă de integrare europeană, parafare de documente, liberalizare de vize şi summituri de Vilnius, şi a celor care trăiesc cu gândul la ziua de mâine, privaţi de informaţii despre ziua de azi.

Zilele trecute citeam un interviu cu jurnalistul Andrei Gheorghe, în care mi-a sărit în ochi o frază care spunea că “un jurnalist bun e acela care poate să scrie teoria relativităţii pentru copiii de la grădiniţă”. Parafrazându-l, aş putea spune că integrarea europeană va reuşi doar atunci când cei de la guvernare, dar şi mass-media din Moldova, o vor putea explica pe înţelesul buneilor noştri. Până atunci, procesele de parafare şi semnare de acorduri cu zone de liber schimb şi tratate de Maastricht şi extinderi şi întinderi, cu Merkel şi comisarii, vor rămâne lucruri extrem de importante, dar tot atât de neînţelese.

Da, şi să nu uit să vă spun, tot el, bunicul, mi-a dat şi răspunsul la întrebarea sus-amintită. “În Moldova, îmi spune el, integrarea europeană e un domeniu al celor “aleşi”, doar ei pot să vorbească despre ea şi se pricep până în cele mai mici detalii la asta. Plebea însă, trebuie să rămână plebe pentru că, vezi Doamne, nu prea are ea nevoie de asemenea “cunoştinţe”. E plebe şi trebuie să se mulţumească cu ceea ce îi oferă cei “aleşi”: circ şi pâine. Deocamdată avem parte din plin doar de prima. A doua mulţi dintre noi doar o visează”. Şi să mai spună cineva că nu a avut dreptate ăla care zicea că “cine nu are bătrâni să şi-i cumpere”. Păcat, Moldova ar avea o altă soartă dacă cei care ţin în mâini pâinea şi cuţitul în ţara asta şi-ar vizita mai des părinţii şi… buneii. Sau poate suntem o ţară de orfani?

Victor Gotişan