Principală  —  Reporter Special  —  Reportaje   —   Copiii cu dizabilităţi, abilitaţi să…

Copiii cu dizabilităţi, abilitaţi să viseze

Înainte de a se bucura de sărbătorile de iarnă, de Crăciun şi de Revelion, copiii de la şcoala specială din Ialoveni se pregătesc pentru a marca Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi. Cântă, recită poezii, primesc oaspeţi şi nu se mai întreabă de ce au ajuns să serbeze această zi. Spun că s-au recuperat mult, mai ales cei care au stat deja 10 ani la şcoală, iar sănătatea lor s-a îmbunătăţit. Îşi doresc să urmeze o şcoală profesională, să înveţe o meserie şi să se descurce singuri în viaţă.

Cea mai mare parte a copiilor de la şcoala internat specială din Ialoveni au deficienţe ale aparatului locomotor. Medicii spun că majoritatea au probeleme încă de la naştere, însă sunt şi copii, nenorociţi în accidente sau chiar de către propriile familii. La şcoală, sunt învăţaţi să meargă, în primul rând, să se descurce singuri. “Au existat cazuri când ni l-au adus în braţe, imediat după operaţie şi, în câteva luni, copilul a mers în cârje”, spune Lilia Melnicin, medicul şef al şcolii.

Frizer, electromecanic şi interpretă

Vasile s-a născut în satul Puhoi, Ialoveni. Acum 10 ani, a fost adus la şcoala specială: “Când eram mic, am fost bolnav de bronşită. Pieptul s-a umflat şi era ieşit în afara corpului”, povesteşte băiatul. În toţi aceşti ani, a făcut zeci de cure de tratament, pentru ca să revină la normal. I-a reuşit, iar acum se gândeşte doar la şcoala profesională unde vrea să înveţe. Vasile zice că doreşte să devină frizer, iar acest gând îl frământă de vreo cinci ani.

Prietenul cel mai bun al lui Vasile, Andrei, este din Orhei. “Aveam picioarele bolnave, repede oboseam, însă acum merg foarte bine”, povesteşte el. Anul trecut a suferit o operaţie la picior şi a mai rămas încă un an, pentru recuperare, la şcoală. Nu-i pare rău, căci Vasile zice că aici condiţiile sunt mult mai bune decât în alte şcoli. El vrea să meargă la o şcoală de meserii, în domeniul electronicii.

A învăţat de la mama să cânte şi acum este artista şcolii speciale din Ialoveni. Eugenia are 10 ani şi locuieşte la Chişinău. Mai are două surori, dintre care una învaţă la Făleşti. Fetiţa spune că îi place matematica, însă exerciţiile îi reuşesc doar atunci când este veselă.

Aşteaptă americanii să-i facă operaţie

Maria este în clasa a 7-a şi, din 2002, e la şcoala specială din Ialoveni. Spune că şi-a recăpătat libertatea de a merge, iar acum aşteaptă o altă operaţie, care i-ar corecta picioarele. Nu a fost supărată când părinţii au adus-o aici, deoarece i-au zis că este cea mai bună şcoală pentru ea. Mai des o vizitează ei, deoarece să meargă până-n sat e departe şi nu are cu ce ajunge luni dimineaţa la şcoală.

Fata stă la calculator şi îşi face temele la engleză. După clasa a 9-a, vrea să înveţe meseria de contabil, zice sfioasă. Acum aşteaptă să vină un grup de americani, care i-au promis că îi vor face o operaţie. Fata povesteşte că a mai suportat o intervenţie chirurgicală, însă nu a ajutat-o. “Am stat în vacanţa de toamnă, în şcoală, aşteptând să vină ei. Abia peste o lună mă vor consulta”, zice Maria.

Nenorocit de bunicul său

Copiii de la şcoala specială, în afară de problemele de sănătate, au şi situaţii familiale mai deosebite. Viorica Moisei, director interimar al şcolii spune că sunt părinţi care pur şi simplu se dezic de copii. Un caz mai special este cel al lui Dumitru, un băiat din clasa a patra, care a fost lăsat de mama sa, în grija bunicului. Dumitru nu avea probleme de sănătate, însă, într-o zi, bunicul său, fiind în stare de ebrietate, l-a lovit cu toporul în cap. Medicul şef spune că băiatul a avut o hemoragie puternică, iar un picior şi o mână i-au fost paralizate. Dumitru a fost afectat şi psihic, iar acum are nevoie de atenţie specială, atât din partea pedagogilor, cât şi a medicilor.

Lângă noi, dar departe

Elevii de la şcoală zic că nu ies în oraş deoarece nu li se permite, dar deseori sunt vizitaţi de copiii de la alte şcoli. Maria spune că atunci când iese în stradă, nimeni nu-i spune cuvinte urâte. Din contra, este încurajată.
Chiar dacă mulţi dintre absolvenţii şcolii reuşesc să înveţe o meserie şi să se descurce, sunt şi cazuri mai puţin plăcute. Personalul şcolii spune că, anul trecut, o absolventă a şcolii nu a fost primită la o şcoală profesională deoarece avea probleme la un picior şi o mână. Un alt caz este cel al absolvenţilor, care nu au părinţi şi nu au unde să meargă. Din această cauză, ei sunt plasaţi temporar la un centru, însă nu beneficiază de proceduri curative.

În ciuda deficienţelor locomotorii, copiii de la şcoală vor o viaţă normală în viitor, să întemeieze o familie, să poată munci şi să se simtă liber în comunitatea în care trăiesc.

Natalia Dabija