Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ 1 septembrie — lecția…

VIDEO 1 septembrie — lecția de empatie

Nicușor are 11 ani, Mihai are 13, iar Mihaela va împlini în curând 16 ani. De mai bine de șase ani sunt în grija tatălui lor, Valeriu, după ce mama s-a stins la doar 29 de ani. Tot de atunci, un grup de prieteni care a aflat despre necazul acestei familii, și-a luat angajamentul ca, în fiecare an, înainte de întâi septembrie, să-i asigure pe copii cu strictul necesar pentru școală. În acest an, au reușit să colecteze 6 mii de lei.

I-am însoțit și noi la cumpărături, pentru a vedea care sunt nevoile pentru școală ale unei familii cu un singur întreținător al celor trei copii, dar și ce au reușit să cumpere cu un buget de 2 mii de lei pentru fiecare școlar.

Bani adunați de prieteni pentru rechizite școlare

Îi întâlnim în centrul Chișinăului. Sunt însoțiți de soția unuia dintre prietenii care au colectat bani pentru a le cumpăra cele necesare pentru școală. Zglobii, dar timizi, cei trei copii se țin împreună. Deși e cea mai mare dintre frați, Mihaela își ține de mână tatăl. Mai târziu înțelegem că, de fapt, cei doi se sfătuiesc în toate.

De acasă, Mihaela a făcut lista cu cele necesare pentru școală. La ai săi 15 ani, știe cu exactitate cine și de ce are nevoie. „Eu am făcut lista, cu tata, dar știu bine și fără listă ce-mi trebuie mie și fraților mei”, răspunde ea cu maturitate în privire.

Ajunși la chioșcul cu rechizite, cei trei stau cuminți și îi încredințează lista doamnei care îi însoțește. Nu au pretenții la caiete, pixuri sau alte rechizite, aprobă tot ce le propune vânzătoarea. „E important să pot scrie în caiete, asta-i tot”, explică Mihaela. „De care agendă vrei? De 15 lei, de 20, de 30 de lei?” „De 15”, răspunde Mihaela scurt. Uimită, vânzătoarea îi propune să le vadă și pe celelalte, cu ilustrații, Mihaela nici că o aude, ea vrea „agendă simplă, obișnuită”.

„Vom crește mari, vom aduna bani și vom vedea marea”

Penarele sunt următoarele în lista de cumpărături. Aici, ochișorii senini ai Mihaelei caută culoarea preferată. Decide. Își cumpără un penar de culoare roz. Nicușor se oprește la culoarea albastră. Mihai și-a ales un penar cu ilustrații marine. „Nu am fost niciodată la mare, dar o să ne ducem. Nici tata n-a fost vreodată la mare”, povestește Mihai. „Vom crește mari, vom aduna bani și vom vedea marea”, sună ca un crez, un crez al unui copil cuminte, de 13 ani.

Rechizitele se adună rând pe rând în pungi, iar bucuria din ochii băieților crește. „Ne plac toate și ne bucurăm că le avem”, spune Nicușor. Mihai are grijă să-l completeze și intervine „și le mulțumim tuturor celor care ne-au ajutat”. Rechizitele celor trei elevi au costat 1 579 de lei. Doamna care-i însoțește are grijă să noteze câți bani și pentru ce a cheltuit.

Pentru că afară e cald, iar în piață-i lume peste lume, mergem la cumpărături într-un centru comercial. Deși au mai urcat pe scări rulante, băieții se îmbulzesc de la un etaj la altul, arătându-se încântați de „această mașinărie”. „Dar oare cum lucrează ea singură, scara asta?” – se întreabă Nicușor. „E programată”, îi răspunde Mihai. Cu o voce înduioșătoare, îi dojenește tatăl mângâindu-i pe creștet „Fiți cuminți”.

Ghiozdane pentru cărți și mere

Pentru că are deja rechizite, Mihaela își alege un ghiozdan. A stat mult să analizeze, să-l ia pe cel roz, care-i face cu ochiul, sau să-l ia pe cel bordo, „care e mai trainic, mai practic”, precum spune vânzătoarea. Doamna care-i însoțește le oferă libertate în alegere. „Mihăița, ia-ți ghiozdanul care-ți place, nu te uita la preț”, îi spune doamna.

Într-un final, Mihaela alege ghiozdanul bordo: „o să-mi încapă toate cărțile și caietele și merele pe care o să mi le iau la școală”, spune copila. Mihai se oferă să ducă ghiozdanul în spate, iar pe Mihaela o lasă să-și cumpere liniștită bluza, pantalonii clasici și pantofii.

Cât Mihaela îmbracă „cea mai simplă cămașă albă” , băieții cu tatăl lor așteaptă liniștiți pe scaune. „Simpli” sunt și pantalonii, și pantofii pe care și i-a ales. În închipuirea Mihaelei, „simplu” ar fi ceva desăvârșit, o noțiune ce nu poate fi înlocuită cu altceva. Răspunde concis și atunci când este întrebată cine are grijă să spele, să calce hainele ei și ale frățiorilor: „Eu și tata”.

După fiecare cumpărătură, doamna care îi însoțește are grijă să completeze lista: „Mihaela: cămașă – 300 de lei, pantaloni – 600 de lei, pantofi – 750 de lei”. Se mai opresc ambele la buticul cu ciorapi și maiouri și mai înscriu în lista de cumpărături 421 lei. Băieții își așteaptă liniștiți rândul. Măsoară pantaloni. „O să-i ducem la croitorie în sat, greu vă înălțați, trebuie scurtați”, zice tatăl.

„Vreau să construiesc o casă mare, în care să locuim cu familiile noastre, toți împreună, iar tata să se bucure de noi”

Doamna care îi însoțește se apucă de numărat banii. „Mai sunt 1 050 lei și mai trebuie să cumpărăm două cămăși și două perechi de pantofi. Vedem”, zice aceasta. La alegerea încălțămintei pentru băieți se implică și tatăl. Își aleg același model și aceeași mărime la pantofi. „N-o să vă certați? – Nu, noi nu ne certăm”, răspund băieții într-un glas. Bani pentru cămăși nu au mai ajuns, la careul de la începutul anului, băieții au îmbrăcat cămășile vechi, de anul trecut. „Ce vreți să vă mai cumpărați? – Nimic, ne ajunge”, răspunde cu o înțelepciune necopilărească Mihai.

Deși nu și-au cumpărat prea multe, Mihaela, Mihai și Nicușor se declară bucuroși de experiența acestei zile.

Mihaela e elevă în clasa a IX-a, încă nu știe unde își va continua studiile după absolvirea gimnaziului. „Vom hotărî cu tata, când va veni vremea”, răspunde Mihaela, lăsându-și mâna în palma tatălui, parcă exprimându-și convingerea că împreună vor lua cea mai înțeleaptă decizie.

Mihai se arată convins că va deveni bucătar. „Vreau să gătesc așa gustos, cum gătește tata și Mihaela”, spune cu mândrie Mihai. Nu are preferințe culinare, zice că îi place tot ce pune tatăl său pe masă, „doar să fim toți împreună la masă, că de ajuns, ne ajunge”, spune cu seninătate Mihai.

Nicușor, cel mai mic dintre frați, se visează constructor. „Vreau să construiesc o casă mare, în care să locuim cu familiile noastre, toți împreună, iar tata să se bucure de noi”, își dorește Nicușor.

Familia Onuța, din satul Bujor, raionul Hâncești, nu beneficiază de ajutor social, ci doar de compensații în sumă de 350 de lei pe lună pentru fiecare copil. Asta în timp ce calculele arată că pentru a pregăti un copil de școală e nevoie de minimum 2716 lei.