Cancerul a transformat-o într-o campioană: „Doamne, dacă îmi mai dai o oportunitate, o să-mi schimb viața. Până atunci n-am trăit. Acum valorizez fiecare zi”
A luptat cu diagnosticul de cancer și cu efectele adverse ale chimioterapiei, s-a recuperat, și-a recăpătat vitalitatea și a atins, după vârsta de 45 de ani, performanțe într-un sport de anduranță.
Elena Iabanji, născută într-un sat din sudul Moldovei, este stabilită în Portugalia de peste 20 de ani, unde a devenit multiplă campioană la competiții naționale și internaționale de Trail și Spartan. Cum se antrenează, ce mănâncă, cât doarme, ce o motivează – sunt detaliile care stau în spatele unei vieți trăite la maxim după ce și-a „văzut moartea cu propriii ochi și o viață trăită doar pentru ceilalți până în acel moment”.
Își iubește și apreciază țara și tradițiile mai mult decât cei care trăiesc în Moldova
Elena Iabanji, născută în satul Tartaul, r. Cantemir, locuiește în Lisabona de peste 20 de ani. Pasiunea manifestată în timp ce vorbește despre țara care a adoptat-o din anul 2003 denotă o bună cunoaștere a istoriei și tradițiilor acestei țări. „Portughezii sunt ei înșiși în gândire, vorbire și comportament, iar omului simplu îi este greu să perceapă noțiuni precum minciuna și înșelătoria”, susține Elena, vădit marcată de mentalitatea, deschiderea și simplitatea portughezilor, indiferent de clasa socială din care fac parte.
„Portughezii știu să savureze micile bucurii ale vieții. Și cei bogați, și cei care au mai puțini bani, sunt deschiși și simpli în toate. Ce poate să-i diferențieze? În vacanțe merg toți pe aceleași plaje, admiră aceleași peisaje. Diferența e că unii se duc la hoteluri mai scumpe și plătesc mai mulți bani, iar ceilalți se duc la hoteluri mai ieftine. În Portugalia nu se dă mită, nu se pun bani în buzunar, nu se dau flori la școală. Aceste lucruri aici nu există. E simplitate”, povestește femeia.
Simplitatea a fost preluată și de familia Elenei. Nunta moldo-portugheză a fiului mai mare a fost sărbătorită cu pizza pe malul oceanului. Ulterior, venită la o nuntă moldovenească, nora ei, Filipa, a fost impresionată nu doar de frumusețea țării noastre, dar și de viața pompoasă din Moldova. Elena urmărește cu interes viața socială și politică din Moldova și susține că probabil, la fel ca majoritatea moldovenilor stabiliți în străinătate, își iubește și apreciază țara și tradițiile mai mult chiar decât cei care trăiesc în R. Moldova.
„Elena, cea de până la cancer, a murit pe masa de operație, iar acolo a renăscut o altă Elena”
La vârsta de 44 de ani Elena a fost diagnosticată cu o formă de cancer. Medicul i-a spus că investigațiile medicale de până la intervenția chirurgicală vor dura două săptămâni, dar vestea i-a sunat Elenei ca o sentință în care medicul îi spunea că ar mai avea de trăit două săptămâni. Acel moment a fost șocul vieții ei, întreaga viață i-a trecut prin fața ochilor și a realizat că până atunci nu a trăit aproape deloc pentru bucuria sufletului ei, ci în slujba altor oameni. Elena povestește cu tristețe despre viața care se rezuma la grijile cotidiene, la sărbători cu mesele pline de bucate, oaspeți, la dorința de a plăcea și îngrijorarea de a fi totul la cel mai înalt nivel.
Elena vorbește cu multă recunoștință despre doctorița care a curat-o și a susținut-o atât în lupta cu boala, cât și în timpul investigațiilor medicale periodice din anii ce au urmat. În momentul când credea că viața ei s-a sfârșit, anume aceasta i-a dat speranța că se poate salva, făcându-i cunoștință cu o femeie sănătoasă, diagnosticată și operată anterior de aceeași formă de cancer, care revenise la viața de dinainte.
Elena nu s-a gândit că va face vreodată sport de performanță. Cu diagnosticul de cancer, operată și trecută printr-un tratament de chimioterapie, avea zile când nu avea puteri să ajungă acasă. Doctorița nu i-a prescris însă tratament medicamentos, așa precum s-ar fi așteptat, dar i-a spus să facă sport.
„După operație și tratamentul de chimioterapie, eram slăbită fizic și nu aveam putere. Într-o zi, nu puteam să merg pe stradă. Nu aveam putere și m-am așezat pe marginea străzii. Medica de familie mi-a spus că trebuie să merg la sală și să fac exerciții ca să-mi recapăt puterea. M-am mirat. Credeam că la sală merg doar cei puternici.”
Istoria de succes a Elenei în lumea sportului a început odată cu frecventarea sălii de sport pentru a-și recăpăta puterile după lupta cu tumoarea. Era octombrie 2010 și antrenorul sălii o sfătuia cum și ce exerciții să facă. În aprilie 2011, Elena a alergat pentru prima dată într-un maraton de susținere a femeilor ce au cancer în care se strângeau fonduri pentru Centrul Oncologic.
„Mergeam cu autobuzul și am văzut publicitatea «Femeile împotriva cancerului». Fiul m-a înregistrat on-line și în aprilie am participat la primul meu maraton de cinci kilometri. Aceste maratoane adună zeci de mii de oameni și se transformă într-o mare sărbătoare. Mi-a plăcut foarte mult. Am alergat pe faleză de-a lungul oceanului. Grupuri de artiști cântau, iar oameni necunoscuți ne susțineau, savurau și se distrau. O adevărată sărbătoare pentru suflet. Atunci am văzut o sărbătoare diferită și mi-am zis: Wow! Vreau ca prietenii mei moldoveni să vadă acest fel de sărbătoare: fără frigărui, mâncare și băutură. Câțiva prieteni au participat la o competiție, dar nu au mai continuat. Eu însă m-am aprins de spiritul competițiilor. Elena cea de până la cancer a murit pe masa de operație, iar acolo a renăscut o altă Elena.”
Locul întâi la Campionatul European de Spartan Race: lacrimi de suferință și bucurie
De atunci, Elena s-a tot aventurat în lumea sportului. Așa a ajuns în 2021 să obțină locul întâi la Campionatul European de Spartan Race (serie de curse cu obstacole pe diferite distanțe, cu diferite dificultăți, n.r.) din Verbier, Elveția. Rezultatul a venit după „doi ani de antrenamente și muncă asiduă. Nu a fost ușor. Despre competiție: nu așteptam nimic ușor, dar organizatorii ne-au surprins. Startul dat direct în urcuș – 12,5 km și toate obstacolele de greutate făcute în urcuș. Am urcat cu sacul în spate, cu lanțul în gât, am sărit pereți. Ajunsă pe vârful muntelui, s-a deschis o priveliște fantastică, dar pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă. Alergam pe creasta muntelui, pe o cărare îngustă, plină de piatră și mal abrupt și nu-mi permiteam să ridic ochii de la picioare. Apoi a venit o coborâre vertiginoasă, cu teren foarte tehnic și obstacole diverse. Partea cea mai grea a fost partea finală, unde în circa 400 de metri au instalat 12 obstacole. Vedeam finișul, dar mi-a trebuit aproape o jumătate de oră ca să pot sări focul. Și iarăși, lacrimi de suferință și bucurie, un amestec de emoții. Moment unic”, își amintește Elena.
Din 2014, Elena a câștigat medalie după medalie la competiții de alergare montană de tip Trail și Spartan: locul întâi la Campionatul de Trail al Portugaliei, locul doi la Campionatul de ultra Trail al Portugaliei, locul întâi la o competiție de 24 de ore de la Chișinău, în cadrul căreia a parcurs 178 km fără întrerupere. A obținut medalii la competiții din Andorra, Franța sau Marea Britanie.
Secrete din bucătăria Elenei Iabanji
Campioană într-un sport de anduranță (care presupune capacitatea de a rezista la eforturi fizice, n.r.) la peste cincizeci de ani, Elena Iabanji susține că pentru oamenii care au deprinderi sănătoase de viață, mănâncă sănătos și echilibrat, fac mișcare după patruzeci de ani, iau vitamine și suplimente alimentare pentru articulații – vârsta este doar o cifră, iar cu anii, acumulezi experiență și reziliență psihologică.
„Uneori, când corpul nu mai poate, mintea mă duce înainte, iar în spatele meu rămân concurente mai tinere și cu un corp aparent mai puternic decât al meu”, zice Elena.
Pentru un sportiv de performanță, alimentația este chiar mai importantă decât planul de antrenamente. Alimentația corectă și suplimentele susțin recuperarea, energizarea și fortificarea organismului, deci și performanța acestuia, consideră Elena.
Ea își alege cu grijă produsele alimentare și mănâncă doar alimente preparate în casă. În timpul competițiilor în străinătate se cazează în locații dotate cu bucătărie, ca să-și pregătească singură mâncarea. Micul dejun este format dintr-un iaurt în care adaugă semințe de dovleac, chia, in sau cânepă. La prânz, pentru adăugarea masei musculare și a energiei, are grijă să aibă în farfurie un mix de carbohidrați, proteine și fibre: orez, piept de pui sau de curcan la grill și verdeață. Pentru gustarea dintre mese își pregătește biscuiți din cereale și un termos cu ceai de ierburi, iar cina este formată adesea dintr-o supă cremă din diverse legume. La loc de cinste, pe masa de cafea din salonul apartamentului din Lisabona, stau suplimentele alimentare și vitaminele – B6, Zinc, Omega 3, chlorella, spirulina, glucosamine – pe care Elena le ia cu regularitate înainte și după antrenamente.
Deși are studii în comerț și în R. Moldova a lucrat inclusiv în calitate de contabilă, în Portugalia, Elena lucrează opt ore pe zi „la curățenie”. Se trezește zilnic la ora 6:00, ca să reușească să-și facă antrenamentul de două ore la sală și doarme circa șapte ore din 24. La sfârșit de săptămână, are grijă să-și încarce bateriile alergând alături de prieteni pe câte un traseu de câteva zeci de kilometri și să doarmă două ore după amiază.
„Mă trezesc dimineața și alerg. Îmi umplu sufletul de bucurie și de energie pozitivă. Ador muntele. La munte mă umplu de energie. Parcă am o baterie legată acolo. Atunci (când i-a fost pus diagnosticul de cancer, n.r.) m-am rugat: Doamne, dacă îmi mai dai o oportunitate, o să-mi schimb viața. Până atunci n-am trăit. Acum valorizez fiecare zi.”
