Principală  —  Reporter Special  —  Oameni   —   Cursurile de pregătire profesională -…

Cursurile de pregătire profesională – șansa la un viitor mai bun pentru minorii din Goian

Minorii care își ispășesc pedeapsa în penitenciarul nr.10 din Goian au oportunitatea să obțină o meserie. Ei pot ieși din închisoare în calitate de frizeri, bucătari, cizmari, operatori IT, tencuitori sau de electromontori. Inițiativa de a studia după gratii aparține Fundației Regina Pacis, care a și facilitat promovarea standardelor și calitatea instruirii, prin dotarea cu inventar modern a sălilor unde se desfășoară orele, dar și cu recrutarea profesorilor din școli profesionale.

Datorită acestor studii profesionale, după eliberarea din penitenciar tinerii au șanse sporite de a-și găsi un loc de muncă. Diplomele de absolvire ale cursurilor sunt emise, fiind indicată denumirea școlilor profesionale, fără a fi menționat faptul că procesul educațional s-a desfășurat în penitenciar. Documentarul „Educația după gratii”, realizat de către Fundația Regina Pacis, pune în evidență procesul de instruire a minorilor și tinerilor deținuți în penitenciarul nr.10 din Goian.

„Niciodată nu prețuim suficient lucrurile care ne înconjoară. Lucruri care ne par banale, soarele sus pe cer, iarba verde sau pur și simplu aerul pe care îl respirăm”, spune, trist, un tânăr din penitenciar. „Nici nu am apucat viața cum vedeam că deja o pierd. Până într-o zi, când ne-au propus ca, în afară de regimul obișnuit, să facem un curs profesional”.

Studiile din penitenciar reprezintă o șansă pentru un viitor mai bun – „O parte din ei au un respect profund pentru meserie, comparativ cu cei de la libertate”

Câțiva tineri din penitenciarul din Goian sunt surprinși acoperind cu tencuială pereții unei clădiri. La sfârșitul lucrărilor, această construcție va lua forma unei biserici. Valentina Gușan, profesoară în cadrul cursului de formare profesională de tencuitor, povestește că a reușit să formeze o relație de prietenie cu studenții, ascultându-i și înțelegându-i pe fiecare: „De la început am încercat să găsesc cheița la fiecare elev. Când vin la ore, ei sunt bucuroși, mă așteaptă și întreabă ce urmează să mai facem. Sunt elevi capabili și deștepți. Vor să știe și să cunoască cât mai mult”, spune, cu entuziasm, profesoara.

Un alt dascăl, Aurelia Țopa, povestește despre întâlnirea sa inițială cu elevii de la cursul de frizer: „Prima zi eram foarte emoționată, pentru că nu știam care va fi reacția lor. Dacă voi fi acceptată de ei sau nu. Am venit cu anumite reguli și poziții organizatorice. Treptat, au căpătat un respect față de cursuri”, spune instructoarea cursului de frizer.

Aurelia Țopa mărturisește că, în calitate de profesoară, nu-i poate delimita pe elevii din penitenciar: „Vreau să spun că o parte din ei au un respect profund pentru meserie, comparativ cu cei de la libertate. Chiar aș vrea să încurajez și alți profesori să nu se sfiască să vină aici”, explică profesoara.

Școala un izvor al cunoștinței și pentru minorii din penitenciar. La orele teoretice ale cursului de frizer

Implementarea proiectului de pregătire profesională pentru minorii din Goian – un drum anevoios cu rezultate impresionante

Desfășurarea cursurilor de formare profesională în penitenciarele pentru minori nu sunt o noutate pentru sistem. Cu toate acestea, deși au existat mai multe tentative de-a lungul anilor, realizarea studiilor profesionale nu avea succes. „Probabil, cea mai mare provocare au fost prejudecățile și stereotipurile. Rezistența atât a unor angajați din sistemul penitenciar, cât și rezistența inițială a minorilor…”, explică insuccesul anterior Ilie Zabica, directorul Fundației Regina Pacis, cea care a implementat proiectul „Extinderea cursurilor de pregătire profesională pentru minorii din Goian”

Ilie Zabica afirmă că, până acum, aceste cursuri nu se bucurau de interes din partea copiilor, din cauza calității nesatisfăcătoare de desfășurare a cursurilor: „Accentul trebuie pus pe calitatea acestor cunoștințe și pe faptul ca, spre final, copilul să posede toate cunoștințele necesare ca el să se poată încadra în câmpul muncii”, explică directorul Fundației.

„Am văzut cât e de important și cât de bine au priză la copii aceste cursuri de instruire și dorința tinerilor de a studia o profesie. Până la urmă, ei singuri au înțeles, dar și familiile lor, și întreaga societate că, doar folosindu-și timpul foarte util prin a învăța o profesie, pot să-și găsească ușor un loc de muncă la libertate”, explică Liubovi Jignea-Suveica, șefa penitenciarului nr.10, cu referire la pregătirea profesională pentru minorii din penitenciarul din Goian.

Tânăr de la Goian – „Mă bucuram atunci când cineva gusta bucatele făcute de mine la cursul de bucătar și îmi zicea că e gustos”

Un tânăr povestește cu entuziasm despre reușitele sale de la toate cursurile pe care le urmează și rezultatele acumulate la studii: „Mă simțeam mai sigur când cineva era mulțumit de tunsoarea pe care i-am făcut-o. În curând terminăm de construit și biserica. Ar trebui să vină și părintele să o sfințească”.

„Învățăm câte ceva nou de la fiecare curs, iar fiecare examen îmi aducea emoții: dacă nu le va plăcea, cum fac? Profesorii buni și gardienii prietenoși ne-au încurajat și ne-au susținut de fiecare dată. Mă bucuram atunci când cineva gusta bucatele făcute de mine la cursul de bucătar și îmi zicea că e gustos”, sunt cuvintele unui tânăr care a beneficiat de aceste cursuri. La cursurile de bucătar, tinerii învață cum să prepare diverse bucate, în ce mod să aranjeze mâncarea pe platou. Nina Tofan, profesoară din cadrul cursului de formare profesională de bucătar spune că studiile încep de la zero: „Noi am început cu prelucrarea legumelor, s-au învățat a le tăia. Am pregătit supe, sosuri, bucate din legume, iar astăzi trecem tema: bucate din brânză și ouă”, spune profesoara.

Este cea mai „gustoasă” profesie, cea de bucătar. Prin degete transmitem bucatelor energia noastră, pozitivă sau negativă. Este clar că bucătarul trebuie să depună mult suflet, bunătate, pentru ca bucatele să iasă gustoase și frumoase și să satisfacă clientul”, explică Nina Tofan.

Cea mai „gustoasă” meserie, cea de bucătar, studiată de către tinerii de la Penitenciarul nr. 10 din Goian

Psiholog: „Comunitatea tare mult influențează asupra ulterioarei încadrări în societate a copilului”

„Știm că societatea noastră pune foarte mult accentul pe etichetare: „dacă o dată a fost condamnat, înseamnă că o să vină și a doua oară”. Acest factor, comunitatea tare mult influențează asupra ulterioarei încadrări în societate a copilului. Dacă el o să fie primit de orașul, satul în care revine și o să fie susținut, atunci acest minor are toate șansele de a se încadra în societate”, conchide Vladislava Chiriac, ofițer principal și specialist psiholog din cadrul penitenciarului nr.10 pentru minori.

Cornel este unul dintre tinerii încarcerați la Goian. El explică de ce a ales să facă o meserie, și anume cea de bucătar: „În primul rând, m-am înscris la cursul de bucătar ca să știu cum să gătesc, întâi de toate pentru mine, în al doilea rând, pentru a mă putea angaja la vreun restaurant, bucătărie, atunci când o să mă eliberez de aici”, spune Cornel.

Psihologa Vladislava Chiriac clarifică importanța susținerii și existența unei activități post detenție pentru minori: „Odată ce minorul se întoarce la libertate și nu are un loc de trai sau nu are resurse financiare și, cel mai important, susținere, el nu mai vede niciun rost sau sprijin și nu se simte de folos”, conchide specialista.

Liubovi Jignea-Suveica asociază penitenciarul cu o mică gospodărie: „Avem nevoie de anumite persoane instruite care să deservească această „gospodărie”. Instruindu-i în diferite domenii, noi putem să angajăm minorii cu certificat, cu diplomă de absolvire a unui curs. De exemplu, așa se face la Goian. Copiii care au însușit cursurile de bucătar sunt angajați la cantina penitenciarului și își desfășoară activitatea. Odată încadrați în câmpul muncii, primesc și bani pe contul lor, dar primesc și zile privilegiate și pot ieși mai degrabă la libertate”, susține șefa penitenciarului din Goian.

Ilie Zabica: „Instituțiile penitenciare trebuie privite ca instituții de reeducare și nicidecum de pedeapsă”

Directorul Fundației Regina Pacis accentuează ideea, conform căreia fiecare merită o a doua șansă: „În special, acești copii care au comis crime în copilărie. Mulți dintre ei au comis aceste crime, pentru că nu au beneficiat de dragostea și de educația părinților și a apropiaților. Au fost copii care au crescut în mediul străzii. Avem foarte mulți copii care au cunoscut doar violență în familie, doar abuzuri. Instituțiile penitenciare trebuie privite ca instituții de reeducare și nicidecum de pedeapsă”, spune Ilie Zabica.

Un tânăr care a absolvit cursurile din penitenciar povestește cu emoții despre ultima noapte petrecută în penitenciar, înainte de a fi eliberat: „Am stat toată noaptea și am așteptat zorii. Mi-am strâns lucrurile, m-am îmbrăcat și așteptam cu nerăbdare să ies pe porțile penitenciarului. Mi-am luat rămas bun de la ceilalți deținuți și gardieni”, spune minorul.

„În timp ce mergeam spre ieșire, eram decis să nu mai revin niciodată în viață aici. În același timp, eram recunoscător pentru lucrurile pe care le-am învățat și care mi-au dat speranță. Mă așteaptă părinții. Se vor bucura când vor afla câte am învățat și încă câte vreau să învăț”, sunt cuvintele tânărului eliberat din penitenciarul de la Goian.

Filmul documentar „Educația după gratii”, realizat la inițiativa Fundației Regina Pacis, are menirea de a exterioriza activitatea și procesul de instruire a minorilor și tinerilor deținuți din Penitenciarul nr.10 din Goian. Proiectul „Extinderea cursurilor de pregătire profesională pentru minorii din Goian” a fost implementat cu suportul financiar al Asociației Renovabis din Germania. Fundația Regina Pacis asigură instruirea profesională calificată pentru minorii aflați în detenție, începând cu anul 2013. În total, circa 250 de diplome au fost înmânate copiilor care au beneficiat de instruire profesională la specialitățile: bucătar, frizer, tencuitor, lăcătuș-electromontator, pizzar, cofetar etc.