Cât costă o naștere GRATUITĂ la maternitățile din țară | Podcast „Hai să ne înțelegem”
„Tăticu, după ce conduci mama în sala de naștere, să nu uiți să vii să ne mulțumești”, „am născut acum un an un copil, iar medicul mi-a cerut 11. 500 de lei”, „pentru o naștere prin cezariană medicul mi-a cerut 500 de euro”, „soțul mi-a adus flori la maternitate, iar infirmiera a cerut să i le dau”, acestea sunt doar câteva dintre mărturiile mamelor care au fost nevoite „să se înțeleagă” cu personalul din maternități.
* Podcastul „Hai să ne înțelegem” este produs de AGORA și distribuit de ZdG în cadrul unui parteneriat cu Asociația Presei Independente.
Seria de podcasturi este realizată cu susținerea proiectului „Consolidarea Statului de Drept și a Mecanismelor Anticorupție în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Guvernul Marii Britanii și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Opiniile exprimate reprezintă opinia autorilor și nu reprezintă neapărat poziția finanțatorilor și a GIZ.
Partener al proiectului este Asociația Presei Independente care implementează proiectul „Sensibilizarea publicului și dezvoltarea de soluții digitale pentru consolidarea statului de drept și combaterea corupției”.