• Aur de contrabandă vândut lângă Ministerul de Interne

    Aur de contrabandă vândut lângă Ministerul de Interne
    02 octombrie 2008 | 07:03

    Zilnic, 10—15 femei comercializează obiecte din aur pe bulevardul principal din Chişinău, în preajma sediului Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Potrivit unor surse apropiate comerciantelor, aurul este adus prin contrabandă din Ucraina. Deseori, pe lângă piaţa improvizată trec mai mulţi poliţişti care nu observă comerţul stradal cu bijuterii din metale preţioase. Printre aceştia se numără şi şeful secretariatului MAI, Igor Guţu, care este în relaţie personală cu una dintre comerciante.

    De două ori mai ieftin

    Intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt cu strada Mihai Eminescu, în faţa unui magazin de electrocasnice, este locul unde comercianţii de aur îşi desfăşoară activitatea. Aurul este vândut în stradă la un preţ de 300—350 de lei pentru un gram, adică de două ori mai ieftin decât în magazinele de specialitate. Comerciantele Raia, Nina, Tamara, Galea şi Liuba au zilnic în jur de 15—20 de clienţi fiecare. Femeile spun că, în timp, mulţi dintre aceştia le-au devenit cumpărători fideli. Potrivit unor surse apropiate comerciantelor, aurul provine din Turcia şi este adus în R. Moldova prin contrabandă din Ucraina. Vânzătorii din magazinele de bijuterii din Chişinău afirmă că aurul comercializat în stradă este de calitate inferioară şi, uneori, este amestecat cu cupru.

    Poliţiştii cu mintea “aurită”

    Pe 7 iulie, doi agenţi de poliţie au trecut pe lângă vânzătoarele de aur. Femeile şi-au căutat nestingherit de treabă, fără să ia în seamă apariţia oamenilor legii. Poliţiştii s-au oprit la 30 de metri de ele, afirmând că sunt în misiune şi “asigură ordinea publică”. Aceştia recunosc faptul că vânzarea aurului în stradă este “ilegală” şi spun că le ştiu pe comerciante. “Le cunoaştem pe vânzătoare, dar ce te interesează pe tine?”, a întrebat unul dintre cei doi angajaţi ai MAI, adăugând că aşteaptă o maşină de poliţie, “că eu n-am să intervin de unul singur”(!).

    Lucrurile au rămas însă neschimbate şi după câteva ore – vânzătoarele îşi căutau de afacere, dar maşina poliţiei nu mai apărea. “Noi nu avem nimic cu vânzătoarele, avem şi alte misiuni, maşina nu mai vine”, ne-au spus ulterior poliţiştii, în timp ce stăteau aşezaţi pe o bancă din apropierea comerciantelor.

    O relaţie “bună”

    O vânzătoare de tablouri din scuarul Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” le cunoaşte pe comerciantele de aur de nouă ani. “În tot acest timp, poliţia a venit de vreo câteva ori, dar vânzătoarele reuşeau, de obicei, să fugă peste drum, la noi”, susţine femeia. Acelaşi lucru l-a confirmat şi Danu, alt vânzător de tablouri, care spune că, anterior, colegele de peste drum cu braţele doldora de bijuterii fugeau când vedeau poliţia. Dar, de la un timp, spune Danu, între poliţişti şi vânzătoarele de aur s-a creat o relaţie bună, “că de mult nu i-am mai văzut pe oamenii legii intervenind”.

    Mită pentru “ochi închişi”

    Valeriu, un pensionar care vinde flori în apropiere, susţine: ,,Am 50 de bucăţi de flori şi nu pot să le dau, mă fugăresc poliţiştii de colo-colo. Uneori, găsesc limbaj comun cu ei – le întind câte zece lei. Vânzătoarele de aur cred că le dau vreo 50 de lei fiecare, ca să fie lăsate în pace”.

    Liuba simulează cumpărăturile

    Liuba, o femeie de vreo 45 de ani, a intrat în afacerea cu aurul acum câţiva ani. Ea are misiunea de a simula cumpărarea de bijuterii pentru a-i atrage astfel pe clienţi. După ce “cumpără” aurul, face paşii când la dreapta, când la stânga, pentru ca oamenii s-o perceapă ca pe un client nou. De obicei, poartă o vestimentaţie roz.

    Cumpără şi vând aur furat

    “Cumpărăm AUR” este mesajul pe care-l transmit Galea şi Tamara atât verbal, cât şi prin fluturaşii pe care îi întind trecătorilor. Am sunat-o pe Tamara la numărul de telefon de pe fluturaş şi am întrebat-o dacă poate să cumpere de la mine aur furat. I-am spus că am patru grame şi m-am interesat cât este dispusă să-mi dea pentru ele. “150 de lei”, mi-a zis, fără să întrebe de unde am aurul. Ajuns a doua zi la locul unde se vinde aur în stradă, colegele ei mi-au zis să revin, fiindcă “Tamara este plecată la Odesa şi când se întoarce va avea mai mare “vîbor” (asortiment – n.r.)”.

    Clanul “Raia” şi legăturile cu MAI

    Raia, una dintre vânzătoarele de aur de contrabandă, îşi dezvoltă businessul având asigurată protecţie din partea MAI. Bărbatul cu care aceasta trăieşte în concubinaj este Igor Guţu, prezentat pe site-ul oficial al Ministerului de Interne drept “şeful secretariatului MAI, locotenent-colonel de poliţie”.

    Dimineaţa, obişnuiesc să iasă amândoi odată din casă şi, de multe ori, Raia îl petrece pe Igor până la intrarea în MAI, după care merge la locul unde vinde aur. Solicitat să comenteze inacţiunile poliţiei vizavi de comerţul ilegal cu aur prin prisma relaţiei sale cu Raia, Igor Guţu a ascultat întrebarea şi a pus receptorul fără a ne spune ceva. Am insistat şi ulterior, însă locotenent-colonelul de poliţie nu a mai răspuns la telefon.

    “Avem licenţă”

    Atunci când mergi la ele şi te prezinţi ca fiind ziarist, comerciantele de aur fac roată în jurul tău şi ţin morţiş să te convingă că ceea ce fac ele este absolut legal. “Este totul legal, căci noi avem licenţă”, susţine una dintre comerciante. Pe site-ul Camerei de Licenţiere, însă, nu găseşti nicio firmă sau persoană fizică care ar deţine licenţă pentru vânzarea metalelor preţioase în stradă.

    În tot acel “şuvoi” verbal al vânzătoarelor, Raia se tot interesa de unde ştiu despre relaţia ei cu Igor Guţu. Apoi, a spus că ea cumpără aurul din magazinele de specialitate, fără să explice şi de ce îl vinde de două ori mai ieftin.

    “Ne fură clienţii”

    Angajaţii magazinelor de specialitate sunt revoltaţi de faptul că organele de drept nu reuşesc să combată comerţul ilegal cu aur de pe străzile capitalei.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, susține candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița

    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, a declarat candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița, în cadrul emisiunii „Moldova în direct”,…
    Ordinea de zi a primei ședințe de Guvern „se va axa pe înlocuirea unor oameni în poziții cheie”, susține candidata desemnată la funcția de premier Natalia Gavrilița

    Dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI. Arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile și pentru șeful IP Bălți, dar și pentru un inspector al Poliției de Frontieră

    Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile atât pentru președintele Asociației FEA, Dorin Damir, cât și pentru șeful Inspectoratului de Poliție al munic…
    Dosarul fostei Direcții nr. 5 a MAI. Arest preventiv prelungit cu încă 30 de zile și pentru șeful IP Bălți, dar și pentru un inspector al Poliției de Frontieră

    Cine sunt cei care ar urma să-i înlocuiască pe cei patru deputați care au ales să facă parte din echipa guvernamentală: trei – de profesie juriști, iar unul – pedagog

    Următoarele patru persoane de pe lista candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care nu au obținut mandate de parlamentari, în urma alegerilor din 11 iulie, ar urm…
    Cine sunt cei care ar urma să-i înlocuiască pe cei patru deputați care au ales să facă parte din echipa guvernamentală: trei – de profesie juriști, iar unul – pedagog

    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate. Care sunt acestea

    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate: gestionarea eficientă a crizei sanitare cauzate de pandemia de COVID-19, demararea reformei justiției și pachet…
    Guvernul Gavrilița anunță că în primele luni de mandat va prioritiza patru direcții de activitate. Care sunt acestea