Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Achitaţi pentru 7 aprilie. Foştii…

Achitaţi pentru 7 aprilie. Foştii Şefi ai Direcţiei Ordine Publică a MAI au fost declaraţi nevinovaţi

482-corduneanu-si-rusuPetru Corduneanu, fostul şef al Direcţiei Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Dumitru Rusu, fostul său adjunct, au fost declaraţi nevinovaţi în dosarul 7 aprilie 2009, după ce, ex-deputata Valentina Cuşnir i-a acuzat că au maltratat-o în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Sentinţa a fost pronunţată miercuri, 6 august 2014, de către judecătorul Victor Boico de la Judecătoria Buiucani din Capitală. Procesul a durat peste cinci ani de zile.

Rusu şi Corduneanu s-au prezentat la şedinţa programată pentru ora 10.00 împreună cu avocaţii lor. Judecătorul Victor Boico le-a spus că se retrage pentru deliberare, iar sentinţa a fost pronunţată la ora 12.30. Valentina Cuşnir, victima din acest dosar, nu s-a prezentat la proces. Nici avocata ei nu a fost prezentă.

„Ne-am aşteptat la o asemenea sentinţă”

„Petru Corduneanu şi Dumitru Rusu se achită, deoarece fapta nu s-a dovedit a fi săvârşită de inculpaţi. Acţiunea civilă înaintată de Cuşnir Valentina către Corduneanu Petru şi Rusu Dumitru privind încasarea venitului ratat în sumă de 23800 lei şi a pagubei morale în sumă de 1 milion lei, de respins ca neîntemeiată. Sentinţa este cu drept de apel la Curtea de Apel Chişinău. Şedinţa de judecată se declară închisă”. Aceasta a fost decizia judecătorului Victor Boico în privinţa acuzaţiilor aduse de Valentina Cuşnir la adresa foştilor şefi ai Direcţiei ordine publică din cadrul Comisariatului General de Poliţie, Petru Corduneanu şi Dumitru Rusu.

482-victor-boicoCei doi au primit sentinţa cu calm, însă, la ieşire, nu au dorit să discute pe marginea acestui caz. „Ne-am aşteptat la o asemenea sentinţă, din start. Era clar. Eu am rugat pe toţi colegii Dumneavoastră să asiste la şedinţă până la urmă. Să fie la fiecare şedinţă. Eu, iniţial, am solicitat ca la proces să nu fie presa, ca să nu fie interpretate greşit anumite lucruri. Mi s-a respins, presa a fost prezentă, iar eu am rugat să vină la fiecare şedinţă pentru a-şi forma o părere a societăţii civile. Pentru că toţi întreabă, de ce aşa se întâmplă, cum aşa, de ce judecata a făcut aşa, de ce nu aşa…”, ne-a spus Dorin Popescu, avocatul lui Dumitru Rusu, imediat după sentinţă.

„Sentinţa o consider ilegală”

Valentina Cuşnir, ex-deputată în Parlamentul R. Moldova, a reclamat faptul că în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009, lângă clădirea Guvernului, a fost abuzată verbal, apoi fizic de doi colaboratori ai poliţiei. Ulterior, medicii au stabilit că ea a suportat o comoţie cerebrală, i-a fost fracturată o mână şi traumatizat spatele. La 14 august 2009 Cuşnir i-a recunoscut pe Corduneanu şi Rusu din poze, iar ulterior, cei doi au fost cercetaţi penal. Liliana Verdeş, procurora care s-a ocupat de acest dosar, ne-a spus că sentinţa va fi atacată la Curtea de Apel Chişinău. „Eu am susţinut acuzarea de stat şi este normal că o consider ilegală”, a precizat aceasta. Valentina Cuşnir se află în Italia de câteva luni şi nu s-a prezentat la proces. Nici avocata sa, Lilia Prodan, nu a fost. Miercuri, aceasta a avut telefonul mobil deconectat.

Rusu şi Corduneanu, în cazul în care sentinţa Judecătoriei Buiucani va fi păstrată, vor avea dreptul să revină în organele Ministerului Afacerilor Interne. Anterior, Dumitru Rusu declara pentru ZdG că nu îşi doreşte să revină în poliţie „din motiv că am simţit şi eu ce înseamnă libertatea. Am simţit ce înseamnă o zi liberă. Ce înseamnă sâmbătă şi duminică. Ce înseamnă Paştele… Şi din alt motiv, că nu vreau să se vorbească iar despre mine că mă ţin de funcţii şi că e aşa de bine la poliţie”. Petru Corduneanu, care acum s-a aliat cu Igor Dodon, fiind preşedintele Organizaţiei Teritoriale de Partid a PSRM în Hânceşti, spunea anterior că „obligatoriu, vrea să revină în MAI. Eu, colonelul Corduneanu, cât am să trăiesc pe pământ şi am să am posibilitate, mentalitate şi sănătate, am să revin ca să-mi duc la capăt ce ţine de poliţia municipală. Mă consider cât de cât specialist în domeniu”, declara acesta.

V.M.