Specialiști olandezi în sănătate, în vizită la instituții medicale din R. Moldova: „Am avut impresia că ne-am întors cu 30-40 de ani în urmă”

Doi specialiști în sănătate din Olanda și o voluntară din această țară, care se ocupă de colectarea donațiilor pentru persoane vulnerabile, au venit, pe cont propriu, în timpul concediilor, în R. Moldova pentru a oferi instruiri personalului din mai multe instituții medicale și centre de plasament. Multe aspecte pe care le-au descoperit în sistemul de sănătate din R. Moldova i-au șocat, au povestit ei pentru ZdG. 

Venirea celor trei olandezi în R. Moldova a fost posibilă datorită comunității „Noroc Olanda”, în colaborare cu fundaţia olandeză „ZGT Overzee”. 

Viorica Hagagg este juristă și co-fondatoare a Fundaţiei „Noroc Olanda”, o comunitate a moldovenilor din Țările de Jos (Olanda). Câțiva ani în urmă, aceasta a intrat în contact cu fundația „ZGT Overzee”, care activează pe lângă un spital din nordul Olandei. Inițial, împreună, ei au reușit să aducă în R. Moldova lapte pentru copiii malnutriți, apoi echipament pentru spitale – mobilier, scaune rulante, materiale pentru incontinență. În timpul unei vizite de studiu din această vară, reprezentanții unor spitale din R. Moldova s-au expus că ar avea nevoie de instruire şi de expertiză din vest. Așa că acum, cele două asociații au adus la Chișinău doi specialiști din Țările de Jos, certificați în a oferi instruiri în domeniul resuscitării (Basic Life Support) pentru personal medical, şi anume la Institutul de Medicină Urgentă, la Centrul Mamei și Copilului, precum și la o instituție pentru persoane cu dizabilități din Nisporeni.

Gerdie Rouwmaat este instructoare licențiată în domeniul resuscitării. El lucrează în sală de operații. Anterior, a fost în Egipt pentru a face muncă de voluntariat în spitale. Spune că atunci când a fost întrebată dacă poate veni în R. Moldova, a înțeles că i-ar fi mai greu de una singură, așa că a cerut ajutorul a doi colegi – Stef Horsthuis și Sylvia Geesink. Anul viitor urmează să revină cu o întreagă echipă de chirurgi și asistenți. Cel mai mult au surprins-o aici motivele minore pentru care uneori sunt chemate ambulanțele, dar și lipsa digitalizării. 

Stef Horsthuis este asistent specializat în anesteziologie, instructor licențiat în domeniul resuscitării. Face pentru prima dată asemenea tip de voluntariat. A rămas uimit de faptul că echipamentul din spitalele din R. Moldova este învechit – „cam cu 30-40 de ani în urmă”, dar și de rolul asistenților medicali. 

Sylvia Geesink este voluntară, colectează de mulți ani lucruri pentru persoanele aflate în nevoie din ţări sărace. În prezent, se ocupă de același lucru pentru oameni din R. Moldova. De asemenea, verifică unde sunt lipsurile aici și cum poate ajuta ea pentru a le acoperi.

• 

• De ce decide un instructor din Olanda ca în concediu, în loc să meargă la odihnă, să vină din cont propriu în R. Moldova, ca să ofere lecții pentru lucrătorii din medicină de aici?

Gerdie: Eu sunt născută în Olanda, o țară cu un sistem medical bine pus la punct. Eu nu am ales ţara în care să mă nasc, însă mă bucur că am parte de un aşa sistem bun. Oamenii născuţi în Moldova nu au avut parte de un sistem asemănător cu cel din Olanda, ei au multe nevoi. Și atunci au nevoie de ajutor. Asta e opinia mea. Iar dacă eu pot să ajut, atunci o fac. Cu toată plăcerea. 

Stef: Este pentru prima dată când merg în misiune de voluntariat. Eu ofer aceste instruiri în Olanda și atunci de ce nu aș putea să dau aceste lecții și în Moldova? E destul de bizar… am adunat atât de multe impresii. Pentru mine, sunt aspecte care nu par normale, întrucât sunt născut în Olanda, iar acolo spitalele sunt bine dotate. Serviciul medical din Olanda este la un nivel foarte înalt, iar ceea ce văd aici e cam sub nivel. În mare parte, ceea ce vedem în spitale sunt lucruri de bază. Eu sper că instruirile vor contribui la o creștere… E necesar să existe spitale bune și să fie un sistem bun de sănătate, accesibil pentru toți oamenii. 

Sylvia: Din punctul meu de vedere, eu sunt bogată, nu pentru că am bani, ci pentru că am acces la ceea de ce am nevoie. Și atunci când eu pot aduna lucruri pe care oamenii le primesc în alte țări, știu că e doar un mic ajutor pe care-l pot oferi. Însă asta le face viața mai bună. E puțin, dar când nu faci nimic, e și mai rău. 

• 

• Cum a fost gestionată pandemia în Olanda? Cum s-a reușit să ajungeți la o rată de vaccinare atât de înaltă (peste 77% din adulți au fost vaccinați cu ambele doze), în raport cu cea din R. Moldova, de exemplu?  

Viorica: În Olanda se operează cu multe date, oamenii sunt bine informaţi, deciziile sunt bine informate, dar există și multă încredere în autorități. Ei au construit asta ani întregi. Oamenii înțeleg că sunt parte a societății și vor să contribuie la depășirea acestei crize. Toată lumea face greșeli. Spre exemplu, gestul unui ministru din Olanda, văzut că nu se respecta distanţa socială la nunta lui pe timp de pandemie, a creat un val mare de revoltă, pentru că acolo fiecare trebuie să fie responsabil – de la omul simplu până la un ministru. Spre exemplu, strada e curată nu numai pentru că lucrătorul respectiv vine să o curețe, ci pentru că fiecare își asumă grija la nivelul lui de responsabilitate. Există această interconexiune și această percepție despre cum societatea funcționează ca un întreg. Nivelul de integrare și responsabilitate a fiecărei persoane de acolo este înalt, de aici și abordarea crizei, precum și depășirea acesteia. 

Gerdie: Noi am fost destul de bine şi regulat informați de către autorități. Instituțiile de sănătate sunt conectate una cu alta și se informează reciproc. De asemenea, când situația era critică, primeam zilnic la știri informații despre câte dintre unitățile de terapie intensivă sunt ocupate de pacienți. Se înțelege că atunci când unităţile de terapie intensivă sunt pline, nu poți interna o persoană care necesită careva intervenţii, care sunt tot grave. Oamenii se simt responsabili să-i protejeze pe cei din jur.  Și apoi, suntem atât obosiți de COVID… Vrem să ne întoarcem la vechiul „normal”, dar putem facem asta numai cu dorința întregii populații. 

• 

• Sistemul medical olandez: cum e remunerarea medicilor? Se dă mită? Se vorbește acolo despre corupție? Sunt numiți oameni în funcții pe criterii politice?  

Gerdie: Nu există corupție în sistemul medical olandez… Când este nevoie să primesc tratament, nu trebuie să plătesc cuiva, pentru că avem un sistem de asigurări foarte bun. De la vârsta de 18 ani există asigurare obligatorie. Sistemul medical este accesibil pentru toţi oamenii. Atunci când nu poți să achiți asigurarea respectivă, guvernul te ajută. Cât despre remunerare, depinde de munca pe care o faci. Nu mă plâng de salariul meu, dacă asta e ceea ce vreți să știți (râde, n.r.). 

• 

• Dacă ați compara ceea ce ați văzut în R. Moldova cu ceea ce aveți dvs. acasă, ce ați spune că lipsește sistemului medical de la noi? 

Gerdie: Cunoștințe, sistem eficient, echipament. Noi am vizitat un centru de plasament și am rămas atât de șocată. Atât de șocată! E teribil! În opinia mea, așa ceva nu este uman. Acolo este o singură asistentă pentru 40 pacienți. Mă doare atât de mult să văd asta. Și mirosul… Acolo sunt oameni, ei sunt oameni… 

Viorica: Oamenii cu dizabilităţi sunt membri ai societăţii, respectul faţă de întreaga societate e în interdependenţă de cum societatea îşi respectă persoanele cu dizabilităţi. Când există o lipsă de respect față de persoane cu dizabilităţi și faţă de nevoile lor, nu putem vorbi de o societate puternică. 

Gerdie: Un alt aspect important sunt ambulanțele. Vorbeam cu un medic despre numărul de ambulanțe pe cap de locuitor şi care sunt motivele pentru care cineva poate apela 112. Medicul m-a întrebat despre motivele pentru care serviciile de ambulanță pot fi cerute în Olanda. Sigur că poți apela 112, dar există un triaj și responsabilul, când ridică receptorul, te întreabă lucruri specifice. Dacă nu este caz de urgenţă, ambulanța nu vine la tine. Te poți duce la medicul de familie sau te poți deplasa singur la centrul de urgență. Medicul din Moldova cu care am discutat mi-a spus că aici sunt chemări la ambulanțe și pentru o durere de cap. Mi se pare incredibil. Dacă ambulanța este chemată pentru o durere de cap, există riscul că ambulanța nu va fi disponibilă pentru cazuri mai grave… Asta e rău pentru întreaga societate. E rău și din punct de vedere al costului, dar și a felului în care e afectat mediul înconjurător. Și când aud pe aici o ambulanță, mă întreb oare cazul e într-adevăr unul de urgenţă?

Stef: Da, eu tot aș sublinia ceea ce s-a spus mai devreme – de ce ai chema ambulanța pentru o durere de cap? Plus, într-una din vizite la spitale, medicul cu care am interacționat ne-a întrebat dacă suntem medici și am zis că nu, suntem asistenți medicali. El s-a uitat întrebător la noi, cu ideea că nu e posibil ca asistenții să ofere lecții doctorilor. Iar asta vorbește mult despre rolul asistenților medicali și despre câtă autoritate au ei/ele aici. Nu e ca în Olanda…

Gerdie: Vom spune despre cum e în spitalul nostru – noi nu putem lucra fără un medic… 

Stef: Dar nici un medic fără noi. 

Gerdie: Și el știe asta. Așa că, asistenţii medicali au un rol foarte important. Ei știu că este un lucru de echipă. Pe parcursul instruirii s-a observat schimbarea atitudinii medicilor, după ce au văzut ce instruiri oferim noi şi că aceleaşi reguli se aplică în toate ţările europene. Noi eram bine informați când am venit, am și învățat unele noțiuni în limba română. Schimbul de experienţă referitor la procesele şi protocoalele dintr-un spital olandez şi unul din Moldova a fost foarte interesant. Medicii erau interesaţi în modul în care se efectuează lucrul şi care sunt protocoalele în spitalele din Olanda.   

• 

• După aceste câteva zile de vizite, care ați spune că a fost cel mai mare șoc al dvs.? 

Stef: Ce am văzut azi într-un centru de plasament, unde o asistentă îngrijește 40 persoane cu dizabilităţi. Și cred că vorbesc pentru toți trei aici. Dar și ce am văzut în sala de operații pentru mine nu e normal. Standardele noastre în Olanda poate sunt mai înalte, dar pentru mine a fost… cred că vorbim despre o întoarcere cu 30-40 de ani în urmă, poate mai mult. În genere, după prima zi în Moldova, am dormit doar patru ore…

Viorica: Eu l-am întrebat pe Stef de ce nu a dormit bine noaptea. Pentru că trebuie de găsit căi de a ajuta îmbunătăţire nivelul sălilor de operații? Și răspunsul a fost…

Stef: Nu, mă tem să nu ajung pacient și să trebuiască să mă opereze aici. Nu aș face asta. Aș lua primul avion înapoi spre Olanda. A fost destul de șocant. Spun asta despre echipamentul pe care l-am văzut în locurile unde noi am fost. 

Gerdie: Și încă un aspect legat de pacienți. În Olanda, totul este digitalizat. Când ajunge un pacient la noi în sala de operații, verificăm totul pe calculator. Vedem acolo totul. Aici, am văzut că încă se lucrează cu documente pe hârtie. Dar cum să știu că anume acest act aparține acestui pacient? Nu poți identifica pacientul… Și asta e șocant pentru noi. Evident că guvernul trebuie să ia măsuri în acest caz, să preia inițiativa. Există anumite reguli…  Totul începe de la lucruri simple, de bază. Ca să poți construi ceva performant, este nevoie de o bază bună. 

• Vă mulțumim!