„Nu ai timp nici măcar să te gândești la ceea ce se întâmplă, pentru că se lucrează mult și intens”

Interviu cu un tânăr din R. Moldova, voluntar la Crucea Verde de la Verona

Răzvan Berghi a plecat în Italia, împreună cu tatăl și sora sa în anul 2005, mama sa aflându-se acolo din 2002. Tânărul a locuit o vreme la Vicenzo, unde a făcut liceul, apoi a fost admis la Facultatea de Medicină din Verona. Acum face anul cinci la această facultate, iar în timpul liber, de doi ani deja, face voluntariat pentru Crucea Verde. Deși aceste zile sunt o perioadă dificilă pentru toți reprezentanții sistemului medical, inclusiv pentru voluntari, Răzvan nu a renunțat la activitatea sa.

ZdG a discutat cu el despre provocările pandemiei pentru Italia și pentru sistemul medical de acolo, dar și despre lecțiile pe care le-ar putea învăța Moldova.

— În linii mari, ce se întâmplă acum în zona unde vă aflați?

— Ei bine, atmosfera nu este dintre cele mai fericite sau relaxante. E destul de greu din punct de vedere psihologic. Cred că e cea mai mare urgență sanitară prin care trece Italia, de după cel de-al doilea război mondial. Zona în care mă aflu eu – Verona, regiunea Veneto, este a treia regiune a Italiei după numărul de cazuri și decese. Respectiv, pe străzi, atmosfera e una aproape apocaliptică – nimeni nu se plimbă, nimeni nu merge prin baruri, nimeni nu face ceea ce făcea până acum și asta, pe de o parte, sperie, dar pe de altă parte, bucură, pentru că lumea respectă decretele și, stând acasă, ajută întreaga societate și sistemul sanitar național italian să treacă peste această cumpănă.

— Deci oamenii respectă solicitările autorităților…

— Lumea, la moment, respectă decretele. Poate, la început, mai erau unele dubii, unii erau sceptici, mergeau oricum la plimbări, fără probleme, dar acum, văzând numărul deceselor în creștere și numărul cazurilor de oameni infectaţi de coronavirus, s-au convins că, totuși, e mai bine dacă stau acasă și respectă decretele.

— Cum se protejează cei care merg la magazine și farmacii, acolo unde e posibil încă? Am văzut că în unele locuri se măsoară temperatura la intrarea în magazine…

— Referitor la locurile care încă sunt accesibile – farmaciile, parafarmaciile și magazinele de bunuri esențiale, adică de produse alimentare… Măsurile luate de aceste instituții sunt foarte simple – distanța de siguranță la un metru sau doi, unele magazine chiar distribuie mănuși, depinde de fiecare cetățean în parte, dacă vrea sau nu să-și pună masca, dar sunt oameni special pregătiți și instruiți să facă în așa mod încât regulile să fie respectate. La intrarea în magazine lumea stă în rând și distanța de siguranță trebuie respectată. Cam atât. Regulile sunt simple și țin de igiena de bază. Sfatul principal e: Stați acasă!

— Cum se descurcă în aceste timpuri medicii din anturajul dvs.?

— Am mulți cunoscuți medici în orașele cele mai afectate de Covid-19. Am vorbit cu unii dintre ei, mi-au povestit care-i situația. Toți mi-au zis, plus minus, același lucru. Adică, este o situație care a apărut brusc, neavând timp de acomodare sau deprindere. A fost de azi pe mâine. Toți îmi spun că au trecut de la o săptămână în care se lucra ca de obicei, fără mari probleme, la una în care erau catapultați într-o realitate paralelă, practic, cu cazuri noi în fiecare zi, morți, pacienți care au nevoie de intubare, medicamente particulare, și așa mai departe. Sincer, cred că nici ei nu știu cum reușesc să facă față situației. Ăsta le este lucrul. Cred că modul în care trec prin asta este miza pe solidaritatea dintre medici și infirmieri. Plus, un cuvânt spus la locul potrivit, o privire…Cam atât. Altceva nu poți face. Nu ai timp nici măcar să te gândești la ceea ce se întâmplă, pentru că se lucrează mult și intens. Altă ieșire din situație nu există. Cei din sistemul medical au nevoie doar de solidaritate, sprijin și respect.

— De ce ați decis să faceți voluntariat în perioada asta?

— De doi ani sunt voluntar pe ambulanță la Asociația „Croce Verde” Verona. Când am început, erau două motive care mă împingeau la o astfel de alegere. Primul, este cel că oricum m-am considerat tot timpul o persoană care atunci când este nevoie, sare în ajutor, fără să aibă nevoie de ceva în schimb pentru asta și ideea de voluntariat tot timpul mi-a plăcut. Al doilea motiv este că, fiind student la medicină, asta a fost o oportunitate să învăț de la medicii de urgență care muncesc pe teren, de la infirmieri. În acești doi ani, am fost implicat permanent în activități de voluntariat, am învățat și am văzut multe. Acum, cu sosirea noului coronavirus, am decis să continui. Nu toți au continuat. Mulți dintre noi s-au retras acasă, din frică sau din alte considerente. Eu am decis să merg înainte, pentru că, la urma urmei, acesta îmi va fi lucrul peste un an și jumătate, după ce îmi voi absolvi studiile. Nu cred că e nevoie să lăsăm frica să pună stăpânire pe noi. Nu avem motiv de frică, ci de mare prudență, dar și de curaj, în unele cazuri. Sunt bucuros că pot să ajut și asta fac.

— Dar nu vă temeți să mergeți în aceste zile pe teren?

— Riscul există tot timpul, așa cum a existat în acești doi ani, cu multe alte boli infecțioase sau accidente – tuberculoză, virusul imunodeficienței umane, și așa mai departe. Riscul, în acest lucru, există mereu. Clar că, odată cu această pandemie, riscul a crescut de multe ori. Dar, având la dispoziție instrumente de protecție individuală, urmărind strict anumite protocoale adoptate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de autoritățile naționale, riscul se minimizează. E nevoie să fie urmărite și respectate strict aceste indicații. Prin urmare, nu pot spune că nu am frică, dar cred că doza mea de frică mă face mai prudent atunci când ofer suport oamenilor care au nevoie de ajutorul nostru.

— Cum se lucrează la „Croce Verde” în perioada asta?

— În prezent, două chemări din trei sunt pentru persoanele suspecte de COVID-19. La „Croce Verde” are acum un număr redus de echipaje. De obicei, în sediu suntem în jur de 25 persoane, acum însă suntem doar 14. În așa mod, reducem contactul interuman și posibilitatea de a infecta alți oameni, în acest caz – pe colegii noștri. Considerăm extrem de important faptul că lumea stă acasă, respectă decretele și nu mai apelează la ambulanță atât de des și pentru orice stare. Astfel, toată energia noastră e concentrată pe cea mai actuală problemă. Prin urmare, din punct de vedere logistic nu avem mari probleme. Avem ambulanțe, avem dispozitive de protecție individuală, avem voluntari. Fiecare pacient are asistență în timp util, iar cazuri de pacienți nesatisfăcuți sau la care să nu fi ajuns ambulanța, la Verona, încă nu au fost. Probabil, au fost în alte zone, însă e doar o presupunere.

— Dar echipament aveți suficient? Puteți ajuta și cu teste?

— Rolul nostru este doar să ajungem la fața locului, să preluăm parametrii vitali și să vedem simptomele. Prin urmare, dacă pacientul întrunește un anumit număr de simptome, noi urmăm protocolul – ori rămâne acasă și este monitorizat, ori – așa cum facem în majoritatea cazurilor acum, îl transportăm direct la spital. Testele și decizia de a face sau nu unul pentru un pacient țin de partea structurilor sanitare ale spitalelor. Rolul nostru este doar de a constata situația la domiciliu și, în caz de necesitate, de a transporta pacientul la spital. De acolo, deja atribuțiile le revin medicilor din spital.

— Când ajungeți seara acasă, cum interacționați cu rudele, ce măsuri de protecție întreprindeţi?

— Cazul meu e mai interesant, pentru că de când a început carantina, eu nu mi-am mai văzut părinții și prietenii. Locuiesc la Verona, iar familia mea stă la Vicenza. Am un apartament studențesc, în care mă întorc în fiecare zi după serviciu și, de obicei, sunt singur. Prin urmare, nu am astfel de probleme. În orice caz, când mă întorc, primul lucru pe care-l fac e să-mi spăl corect mâinile și să fac duș.

— În general, cum rezistă italienii acestei perioade?

— E greu. E greu pentru toți. Dar cred că simțul acesta de solidaritate în momentele de criză va face ca perioada asta dificilă să fie depășită. Datorită acestei solidarități demonstrate, inclusiv prin cântatul seara la balcoane, intonarea imnului Italiei în timpul zilei, ne face să credem că putem spera la ajutor. Asta ne va ajuta să trecem mai ușor peste criză.

— Ce lecții ar putea învăța acum R. Moldova de la Italia, ca să nu ajungă în situații la fel de grave?

— Sfaturile ar fi să nu subestimeze și să nu banalizeze problema dar, în același timp, să nu se lase pradă fricii. Cum am mai spus, nu e nevoie de frică în mod exagerat, ci de multă prudență. Pentru societate, sfatul meu de bază ar fi să respecte regulile de bază ale igienei, distanța de siguranță și să asculte doar sursele credibile de informare, cum ar fi OMS. În privința medicilor, să învețe de la italieni faptul că virusul e foarte molipsitor. Altminteri, terapiile din Italia sunt în avangardă și cred că vor fi urmate și de medicii moldoveni. Sfatul ar fi și pentru ei să se informeze și să se mențină informați din surse demne de încredere. Situația se schimbă de la zi la zi, mereu apar informații noi despre COVID-19, care pot ajuta medicii să trateze pacienții în mod eficient.

— În ce măsură sistemul medical din Italia mizează pe activitățile de voluntariat?

În Italia, voluntariatul este o activitate foarte răspândită, mai ales în nord. La Verona, 90% din toate ambulanțele, cred eu, se bazează pe un sistem de voluntariat. Astfel, pe ambulanță activează medici care sunt plătiți, dar restul persoanelor, cum sunt eu, de exemplu, merg acolo ca simpli voluntari, care ajută în activitatea medicilor și infirmierilor. Ei dau o mare mână de ajutor în fiecare zi, în perioadele „normale”, dar mai ales acum. În același timp, eu sunt sigur că în aceste momente de criză mulți dintre cei care nu au nimic comun cu voluntariatul își doresc să devină voluntari, ca să ajute sistemul sanitar și oamenii vulnerabili. Însă, ei nu pot face asta, întrucât există riscul de facilitare a răspândirii virusului. În consecință, numărul de voluntari s-a micșorat mult în ultima perioadă.

— Dar de ce ați ales să faceți medicină?

— A fost o alegere durută și suferită. Am avut multe alte idei. Pe ultima sută de metri, îmi rămăsese să aleg între medicină și diplomație. Pe de o parte, medicina mi-a plăcut tot timpul. Diplomația, politica și guvernul tot m-au atras, pe de altă parte. În acea perioadă eram înflăcărat și plin de energie. Voiam să schimb lumea. Voiam să mă întorc acasă și să schimb situația proastă din punct de vedere politic de la noi. Dar până la urmă, după multe nopți nedormite, am ales să fac medicină. Tatăl meu este medic psihiatru. Acum, se află în Italia, unde și-a echivalat diploma și activează la Padova. Multe rude din anturajul nostru sunt medici. Pot spune că am făcut alegerea corectă. Nu am regrete. Sunt foarte satisfăcut de ceea ce fac, de ceea ce învăț. Sunt mulțumit, în linii mari.

— Ați ales și specializarea?

— Alegerea specializării o voi face peste un an. La moment, cardiologia este pe prim plan. Îmi place foarte mult să fac acest lucru. Frecventez Departamentul de Cardiologie. Acesta este acum planul A.

— Cât de des reveniți în R. Moldova, în mod normal? 

— Inițial, veneam foarte des – de trei ori pe an, apoi de două ori pe an, ulterior – o dată. Nu am fost în Moldova de trei ani, dar deja e-n lista de planificări, în funcţie de posibilitate. Ori de câte ori mă întorc, o fac cu plăcere și emoții pozitive. Mă leagă de Moldova doar emoții pozitive, rude etc.. Mi-aș dori ca această pandemie să ne facă să ne gândim mai amplu și să privim problemele sanitare din punct de vedere global. Nu suntem noi, statul Italia sau Moldova, ci noi, ca și glob pământesc și problemele de sănătate, mai devreme sau mai târziu, ne ajung pe toți. Un mort în Italia e la fel ca un mort în Yemen sau Uganda, deși societatea nu percepe asta așa. Există mort de seria A și mort de seria B. Aș vrea ca în aceste zile să ne rezervăm niște momente și să ne gândim la aceste lucruri, să revizuim modul nostru de a gândi și de a vedea problemele.