„Atunci când aud că unii spun despre coronavirus că este un fleac, i-aș invita să vorbească direct cu vreun pacient din Secția Reanimare”. Interviu cu șefa Secției Terapie Intensivă și Reanimare de la Spitalul „Toma Ciorbă”

Din copilărie și-a dorit să devină medic infecționist. Pentru ea, virușii și bacteriile constituiau o lume aparte, pe care a decis să o exploreze cu multă atenție și fără frică. Astăzi, chiar dacă i s-ar propune un salariu triplu, ca să muncească în altă sferă a medicinii, zice că nu ar accepta.

Din 1991, când a pășit pragul Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, în calitate de medic infecționist, nu și-a mai dorit altă muncă. A ajutat bolnavii să se vindece în timpul unor epidemii grave, cum au fost cele de holeră, difterie sau rujeolă. Astăzi, vrea să cunoască noul coronavirus cât mai profund, pentru a putea apăra oamenii de COVID 19. 

Interviu cu Galina Chiriacov, șefa Secției Terapie Intensivă şi Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău

— Dna Chiriacov, sunteți în prima linie de la începutul pandemiei. Cum au evoluat lucrurile între timp? Mă refer la comportamentul virusului?

— Noi am înțeles, și poate acest lucru va fi demonstrat mai târziu, în urma unor investigații virusologice, că acest virus are evoluții foarte diferite. Și în lume se vorbește tot mai insistent că sunt tipuri diferite, motiv din care și manifestările clinice sunt diferite, și pacienții suportă foarte diferit acest virus nou. Se vorbește că unii sunt complet asimptomatici, deși în practica mea eu nu am văzut astfel de pacienți. Rămâne important ca în fiecare caz aparte să discutăm foarte atent cu pacienții și atunci vom înțelege că, chiar și în cazul celor considerați asimptomatici, se produc schimbări în starea sănătății, doar că persoana nu le-a acordat atenție, nu a fost atent la febră sau la vreo durere în gât. Doar peste un timp, analizând starea, se constată că maladia a debutat cu vreo săptămână mai devreme, atunci când pacientul parcă nu simțea nimic.

— Înseamnă asta oare că virusul suportă mutații de la o zi la alta? Cum se reflectă aceste schimbări asupra stării pacienților?

— Sunt pacienți care suportă aceste schimbări relativ bine, chiar având și pneumonii, dar sunt pacienți care, pe lângă pneumonii, manifestă și alte stări grave: cefalee insuportabilă, mialgii (dureri în oase) foarte grave, încât nici nu se pot ridica din pat, sau alte semne despre care se discută mult acum, cum ar fi dispariția mirosului și a gustului. De la un caz la altul, diferă și durata maladiei, și febra ondulantă. Într-un moment dat, ai certitudinea că maladia descrește, că pacientul se simte mai bine, dar, brusc, starea se agravează.

— Cum explicați faptul că, după un test negativ, următorul iese pozitiv? Și acest lucru se poate repeta și de două, și de trei ori. Cum procedați în aceste cazuri?

— Aceste perturbații prezintă risc. Nu știu cum se întâmplă în cazul pacienților din alte spitale, dar ai noștri cunosc și respectă, după tratament, 14 zile de autoizolare la domiciliu. Primul protocol prevedea externarea după două teste negative. Acum, având în vedere că avem un val destul de mare de pacienți, iar tratamentul nu e de câteva zile sau de o săptămână, ci mult mai îndelungat, pacienții suportând greu sub aspect psihologic internarea, s-a decis că o analiză o facem la spital și, dacă e negativă, pacientul este externat. Cea de-a doua analiză se face deja în condiții de ambulator, după 14 zile de carantină. Deocamdată nu avem probleme.

— În cazul manifestărilor atât de diferite ale acestui virus nou, ce contează mai mult: vârsta, genul, comorbiditățile pacienților?

— Deseori discutăm pe rețelele on-line cu medici din diferite țări și aceasta e una dintre cele mai importante întrebări: de ce boala decurge atât de diferit? Noi cunoaștem prea puțin despre ea. Da, imunitatea contează, dar contează mult și concentrația virusului într-un anumit spațiu, doza de infectare… Concentrația virusului are legătură directă cu doza de infectare. În realitate, poți contacta virusul, dar să nu te îmbolnăvești dacă nu ai acumulat doza de infectare, dar dacă ai acumulat-o, maladia este inevitabilă. Asta este și una din explicațiile de ce avem atât de mulți lucrători medicali infectați.

— Lucrați de mai mulți ani la „Toma Ciorbă”, fiind infecționistă cu experiență, cum calificați afirmațiile unor oficiali că noul coronavirus este o infecție obișnuită, că ar fi, într-un fel, aceeași gripă…

— Din 1991, de când am fost angajată la muncă în acest spital, am fost implicată în combaterea mai multor maladii infecțioase. În 1995, am avut un focar periculos de holeră, în 1997, ne-am confruntat cu difteria, o maladie foarte grea, care s-a soldat cu bolnavi gravi și cu numeroase decese. În 1999—2000, am avut o explozie de rujeolă, care a afectat grav populația tânără de la noi. Îmi amintesc că atunci spitalul era plin de bolnavi gravi. Periodic, am avut meningite, iar în 2009 – o gripă severă, cu pacienți foarte complicați. Atunci am înțeles cât de gravă e pneumonia virală, asupra căreia antibioticele nu au niciun efect. Prin urmare, am tratat sute de bolnavi afectați de diferite infecții, așa că atunci când aud că acest coronavirus este un fleac, nu pot înțelege ce logică au astfel de oameni, i-aș invita să vorbească direct cu vreun pacient din Secția Reanimare, să văd dacă și după asta vor considera la fel. Am urmărit recent pe rețelele de socializare un interviu cu rudele unor pacienți decedați. Foarte dureros. Lumea ar trebui să se mai informeze, înainte de a trage concluzii bizare…

— Cum se manifestă COVID-ul în raport cu alte epidemii?

— Actualmente, la „Toma Ciorbă” practic tot spitalul e o Secție de Terapie Intensivă, deoarece aici nu mai sunt internați pacienți în stare ușoară, fiind aduși doar cei care, în urma triajului, se constată că sunt mai gravi. Ceea ce am observat noi, dar și colegii noștri de peste hotare, este că pacienții afectați de noul coronavirus sunt depresivi și din acest motiv tratamentul este mai dificil. Această stare e cauzată mai ales de faptul că bolnavii nu cunosc ce îi așteaptă, nu știu cum poate evolua boala, poate așa acționează și acest virus sau poate fi și impactul informației cu caracter negativ.

— Le recomandați și tratament antidepresiv?

— La noi, la Terapie Intensivă, pacienții au nevoie de astfel de tratamente. În primele cazuri, noi chiar am contactat și specialiști în psihiatrie. E o mare nevoie de servicii psihologice pentru acești bolnavi. Mă gândesc că poate niște psihologi voluntari ar putea veni să stea de vorbă cu pacienții depresivi.

— Unde, când, ce greșim noi cel mai des, astfel încât ajungem în spitale?

— Nu cred că e vorba de greșelile potențialilor pacienți. La început, poate oamenii nu erau foarte atenți, poate nu credeau că e periculos, acum însă lumea e mult mai prudentă. Pur și simplu, acest virus este atât de perfid, încât, inițial, nu îți dai seama de gravitatea stării tale, ai impresia că totul e bine, nu te adresezi la medic, după care acesta lovește foarte agresiv. Acum, de când unii pacienți sunt tratați la domiciliu, eu deseori consult colegi la distanță. Noi am înțeles deja că ziua a 5-a, a 6-a şi a 7-a sunt foarte periculoase… În aceste zile, dacă mă apelează vreun coleg, eu nu vreau să discut la telefon despre starea pacientului, insist să ajungă la spital, ca să-i ascultăm plămânii. Foarte des starea e amăgitoare. De exemplu, la noi acum nu se mai manifestă tusea chinuitoare, care era specifică în timpul epidemiei din China. Zile la rând pacienții pot să nu simtă că le sunt afectați plămânii, ei, pur și simplu, nu simt nimic. Sunt pneumonii ascunse, care neapărat trebuie ascultate foarte atent…

— Și cum vă descurcați?

— Cel mai sigur aparat este urechea… Apropo, acum o problemă extraordinară o constituie acest proces de auscultare pulmonară. Am auzit voci care spun că medicii singuri ar fi de vină că se îmbolnăvesc într-un număr atât de mare. Ei, probabil, nu știu că la noi pneumoniile sunt ascultate cu urechile medicilor. Eu intru la pacient în costum ermetizat. Dar cum îmbrac fonendoscopul? Cum îl scot? Consultația mea constă, în mare parte, în ascultarea pulmonară a pacientului. De asta depinde viața lui. Eu ascult pacienții în fiecare zi și chiar de câteva ori pe zi. Eu nu pot intra în salon cu fonendoscopul în urechi, după care să stau de vorbă cu pacientul. Dar atunci când scot fonendoscopul, se produce deermetizarea completă, iar despre asta nu vorbește nimeni. În situații extrem de dificile sunt și medicii care intubează pacienții și despre asta tot nu se vorbește.

— Și care ar fi soluția?

— Acum – niciuna. Să vedeți fața mea, în zona urechilor, cum prelucrez de multe ori aceste locuri… Singura soluție, ireală acum, este dotarea spitalelor cu tomografe. Așa e în cele mai multe țări ale lumii, acolo unde sănătatea oamenilor contează. Fiecare pacient, ajuns la spital, este trecut la tomograf, pentru diagnosticare. Tomografia, de altfel, este o investigație extrem de informativă. Colegii noștri din afară spun că și pneumonia COVID o văd la tomograf. La noi, dacă nu ai ascultat atent, nu vei depista pneumonia, or, radiografia, nu prezintă simptomele inițiale. Se poate întâmpla că tu auzi cu urechea, iar renghenologul încă nu vede. Sau, dimpotrivă, tu nu mai auzi probleme în plămâni, iar la renghen acestea se mai văd. În lipsa tomografului, rămâne urechea medicului, iar acum toate manipulările cu fonendoscopul sunt extrem de periculoase. Riscul e mare și pentru asistentele medicale care îngrijesc de bolnavi, și pentru infirmierele, responsabile de curățenie.

— Pacienții asimptomatici, cine și cum îi determină? Pentru cine prezintă risc? Pentru societate sau familie?

— Sunt un pericol foarte mare pentru familie și societate. Pacienții din spitale prezintă pericol doar pentru personalul medical, care contactează cu ei, în timp ce pacientul asimptomatic este o sursă de infecție pentru toți. Fiind infectat, el nu simte nimic, el poate fi asimptomatic timp de 5 zile, după care să dea și febră, și pneumonie. Până atunci, el răspândește virusul oricând și oriunde. Din această cauză e foarte important să se facă testări ori de câte ori apare vreo suspiciune. Testările extinse trebuie efectuate în toate cazurile de îmbolnăviri, astfel poți avea foarte multă informație, inclusiv poți afla cine s-a îmbolnăvit primul. Testarea contează foarte mult.

— O treime dintre cei peste 6000 de contaminați cu virus sunt cadre medicale. Parcă s-au mai acumulat și niște experiențe, s-au adus și echipamente. Dumneavoastră cum explicați asta?

— Dacă este, echipamentul protejează. Spitalul nostru este unul deosebit și noi aveam echipamente adecvate încă de pe când exista riscul ca boala să se răspândească în Moldova. Noi mereu suntem de gardă, pregătiți să facem față oricărei infecții. De altfel, noi, cei de la „Toma Ciorbă”, toată viața lucrăm în zone de risc, fiind remunerați cu 200 de lei în plus la salariu pentru aceste riscuri.

— De ce ați ales să fiți medic infecționist? Riscurile sunt, totuși, enorme?

— E o pasiune… Eu știam că vreau să fiu infecționistă încă din copilărie, din anul 1980, de la 15 ani, când am fost admisă la Colegiul de Medicină. Când le spun studenților că bolile infecțioase sunt o matematică, ei nu cred. Și le explic că, pornind de la perioada de incubare, apoi începutul bolii, apogeul, apoi reabilitarea – toate sunt etape precise, cu reguli stricte, ca și matematica.

Din copilărie și până acum am fost sigură că domeniul bolilor infecțioase e al meu. Bunăoară, avem o maladie infecțioasă – rujeola sau varicela. Un medic infecționist cunoaște exact cum evoluează aceste boli de la o zi la alta. Când apar erupțiile cutanate, când acestea încep să dispară, cum trebuie îngrijit bolnavul, etc.

— Dacă vi s-ar propune un salariu triplu, ca să profesați în alt domeniu, ce ați alege să faceți?

— Poate că aș accepta să merg în terapie, deoarece cunosc foarte bine hepatologia, bolile ficatului, cred că m-aș descurca. În alte domenii cred că nu aș accepta.

— De la începutul pandemiei, de câte ori ați fost testată?

— Noi putem să ne testăm ori de câte ori simțim nevoia. Eu am fost testată de trei ori. Și eu, și colegii mei decidem singuri, individual, când ar trebui să efectuăm o testare. Nu are rost să faci arbitrar testul. La începutul pandemiei, lumea era mai înfricoșată și insista să fie testată mai des, dar cu cât mai multe cunoști despre boală, cu atât mai calm acționezi. Testarea personalului medical nu este o problemă în cazul spitalului nostru.

— Personalul medical din prima linie obligatoriu trebuie să fie în autoizolare? Dvs. cum vă protejați? Personal și familia?

— La noi sunt câteva asistente medicale care, din cauza riscurilor de a-și infecta familiile, nu ajung acasă câte două săptămâni. Dacă se întâmplă vreo mică abatere de la normele de protecție, bunăoară, ai comunicat cu un pacient care, ulterior, s-a demonstrat că e pozitiv, atunci 14 zile ești în carantină. Avem colegi în alte spitale care sunt în autoizolare, au închiriat apartamente și nu merg deloc acasă. Eu merg acasă, deși, psihologic, mi-i frică să nu-mi molipsesc soțul. Dar sunt extrem de precaută. Eu nu intru în casă până nu dezinfectez totul, până nu-mi schimb îmbrăcămintea. Fiind infecționiști, noi cunoaștem cum trebuie să ne protejăm și asta ne ajută.

— Ce experiențe de diagnosticare și tratament ați preluat de la cei din străinătate, inclusiv de la cei din România, care s-au aflat într-o misiune umanitară în R. Moldova?

— Facem parte din diferite grupuri online, împreună cu medici din alte țări. Acolo ne consultăm, inclusiv în privința rezultatelor analizelor sau a radiografiilor. Și tratamentul îl discutăm, atunci când avem niște îndoieli. Discutăm și protocoalele naționale, privind tratamentul. Am analizat protocolul din Italia, din Spania, din România, din Rusia, din India… Niciodată nu a fost o comunicare atât de complexă între medicii din diferite țări. Această comunicare e foarte utilă.

— În ultima săptămână avem 948 de îmbolnăviri și 49 de decese. De ce crește numărul celor care mor?

— Lumea nu înțelege, și nici noi nu înțelegeam la început… Există o categorie de pacienți, și așa e în toată lumea, care se află la respirație asistată. Cei care sunt mai tineri, dacă rezistă inima, dacă nu au alte maladii, își revin în câteva zile, dar cei cu alte probleme de sănătate, cardiace sau renale, sunt o perioadă mai îndelungată la respirație artificială, iar unii nu rezistă.

— Mereu auzim că există un număr aproape constant de pacienți gravi. În ce constă această gravitate?

— Aceştia sunt pacienții care au pneumonii și sunt alimentați cu oxigen. În cazul acestor bolnavi, și pentru noi, medicii, e dificil să facem o prognoză reală. Noi vedem pacientul și deseori nu putem stabili posibilele evoluții ale bolii… Când omul suferă concomitent și de alte boli, nu putem face alt prognostic decât unul complicat. În cazul acestei pandemii, cea mai mare problemă e că nu există tratament etiotrop, adică deocamdată nu are leac.

— Cum se pot proteja pacienții ca să evite decesul?

— Vă așezați liniștit și analizați. Maladia s-a produs. Depresia și panica sunt foarte nocive. Calm, evaluați totul pe puncte. De exemplu, nu aveți maladii concomitente, sunteți sănătos, respirați relativ ușor… Prin urmare, luați decizia de a urma toate recomandările medicilor. Noi nu recomandăm foarte multe medicamente. Inițial, prescriem antipiretice, antiinflamatorii, antiagregante. Atât. Dacă te tratezi acasă, nu sta în pat. Ridică-te, fă mișcare, deschide geamul, aerisește. Pacienții mei stau permanent cu geamul deschis. Fă gimnastică respiratorie și ascultă-ți organismul. Dacă observi vreo schimbare în starea ta, apelează medicul. În cazul pneumoniei, doctorul neapărat trebuie să te asculte, pentru că, atunci când persoana observă vreo schimbare în respirație, poate fi prea târziu. A cincea, a șaptea zi de îmbolnăvire sunt zile critice și starea trebuie monitorizată foarte atent. Am avut pacienți cu febră 39-40 de grade, fără alte simptome. Dar nu se puteau ridica din pat. De obicei, primele 10 zile sunt extrem de importante. De asta și stau pacienții în spitale, ca să fie monitorizați, să nu se ajungă la pneumonie.

— Tratamentul cu plasmă este salvator?

— E discutabil… Sunt maladii în care ajută. E un fel de tratament al disperării. E printre ultimele remedii prin care medicul încearcă să salveze pacientul.

— Când, cum și cât de mult ne poate apăra o mască?

— Personal, recomand purtarea măștilor. Peste tot unde este lume, trebuie să fii cu mască. Nimeni nu știe dacă eşti asimptomatic sau nu. Protejează-i pe alții. Dar și tu fii protejat…

— Externarea pacienților înseamnă și sfârșitul problemelor legate de COVID?

— Asta e o mare problemă. Noi încă nu cunoaștem ce va fi mai departe. Aici aș aminti iarăși despre tomografia computerizată, extrem de necesară. În perioada postexternare, contează mult ce se întâmplă acolo, în plămâni, dacă nu are loc procesul de fibroză. Pacienții asimptomatici, care au suportat boala mai ușor, nu vor avea probleme, dar celor care au suportat pneumonii le va fi mai greu, or, din pneumonie, omul nu iese în trei săptămâni. Au loc schimbări pronunțate în plămâni, mult mai pronunțate decât în cazul pneumoniilor obișnuite, din această cauză contează foarte mult reabilitarea corectă a pacienților care, de obicei, se aleg cu un sindrom astenic, care trebuie ameliorat.

— Pe 15 mai s-a încheiat Situația Excepțională. Ce credeți că va urma? Cetățenii înțeleg că pentru ei începe o multașteptată relaxare. Iar pentru dvs., medicii?

— Pentru mine – mai mult de lucru. Relaxare, în niciun caz. La noi și așa s-a relaxat lumea… Chiar și cunoscuților mei, care mă știu că sunt cam dură, le spun că nu vreau să aud că se plâng că stau acasă. Vedeți vreun pacient de la Reanimare, ca să înțelegeți ce înseamnă să-ți fie greu să stai acasă. Toți trebuie să știe că nu vor mai comunica așa cum o făceau până la COVID. În aer liber nu există risc atât de mare… Lumea trebuie să înțeleagă că noi vom avea grijă mereu de sănătatea lor, dar și efortul fiecăruia este important.

Măsurile de relaxare ne vor crea încă multe probleme, deoarece la noi lipsește cultura comunicării la distanță, așa cum e în Japonia, unde lumea nu se sărută, nu se îmbrățișează… Poate de asta au avut atât de puțini bolnavi.

— Un comportament mai rigid ne-ar ajuta?

— Bineînțeles.

— Dacă ar fi să alegeți între vaccin și tratament, ce e mai important acum?

— Tratamentul. În cazul bolilor infecțioase vaccinul contează, dar trebuie să știm că sunt maladii în cazul cărora vaccinul e problematic, trebui să coincidă genotipul. De asta m-aș grăbi să aleg tratamentul.

— Ați luat vreodată o maladie din spital?

— Nu, slavă Domnului. Dacă îți iubești munca, dacă o iubești cu rațiunea, dacă înțelegi că la un pacient e periculos strănutul, la altul – sângele, la celălalt – masele fecale – trebuie să ai grijă de aceste aspecte. Așa instruiesc și personalul cu care lucrez.

— Ce nu cunoaștem încă despre noul coronavirus?

— Noi știm foarte puțin despre acest virus. Nu cunoaștem ce va fi cu plămânii, nu știm dacă vor fi atacate și alte organe. Autopsiile sunt foarte importante, dar, atâta timp cât nu se fac, noi cunoaștem foarte puțin despre această maladie.

— Vă mulțumim.

Pentru conformitate, ZdG