Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Declarația comună a președinților…

VIDEO Declarația comună a președinților Maia Sandu și Emmanuel Macron

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, efectuează în zilele de 3 și 4 februarie o vizită oficială la Paris. În cadrul acesteia, Sandu a avut o întrevedere cu președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron.

Discursul integral al președintei Maiei Sandu

Stimate domnule Președinte Emmanuel Macron,

Sunt bucuroasă să mă aflu astăzi aici, la invitația Dvs. Îmi face o deosebită plăcere să fiu primul președinte al Republicii Moldova aflat într-o vizită la Palatul Elysee. Această vizită este una foarte importantă pentru noi, o vizită care sperăm să aprofundeze colaborarea între Republica Moldova și Franța, în beneficiul cetățenilor noștri.

Republica Moldova este un stat european nu doar geografic. Suntem europeni prin cultură, istorie, limbă, dar și aspirațiile de democrație, echitate și stat de drept. Două treimi din comerțul nostru extern este cu țările Uniunii Europene.

Din 2014, cand am semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, ne-am asumat parcursul european pentru țara noastră. Este calea cea mai scurtă către democrație și prosperitate. Acordul de Asociere ne permite să aducem valorile și standardele europene la noi acasă pentru a îmbunătăți nivelul de trai al oamenilor.

La alegerile prezidențiale din noiembrie anul trecut, am primit un mandat puternic din partea cetățenilor Republicii Moldova pentru a reforma justiția și a construi un stat de drept. Oamenii din țara mea merită să trăiască într-un stat mai bun, să știe că sunt ocrotiți de lege și că dreptul lor la libertate este sfânt. Aceasta m-am angajat să fac și mă bucur că Republica Franceză este gata să ne ajute în acest demers, așa cum a făcut-o, solidar, în toți cei 29 de ani de relații moldo-franceze. 

Am simțit această solidaritate în cele mai diverse domenii. Am simțit-o atunci când am fost ajutați să ne scriem legile, ca tânăr stat independent. Am simțit solidaritatea Franței prin proiectele de dezvoltare desfășurate în localitățile Republicii Moldova, ajutând concetățenii mei să aibă condiții mai bune de viață; simțim această solidaritate prin sprijinul oferit școlilor și profesorilor noștri.

Franța este și printre primii zece investitori în Republica Moldova. Ne dorim creșterea volumului comerțului cu Franța, ne dorim și mai multe investiții franceze în țara noastră. Moldova este o țară mică, situată strategic între Est și Vest, cu un potențial economic atractiv, pe care vă invit să-l descoperiți. 

Republica Moldova este un membru activ al Francofoniei. Avem un număr mare de școli în care se predă limba franceză, avem clase bilingve. Ne dorim să dezvoltăm această dimensiune a cooperării noastre culturale, pentru că limba franceză are un loc important în dezvoltarea Republicii Moldova. 

Astăzi, la Paris, mă bucur să spun că istoria moldo-franceză este și despre oameni. Franța a însemnat șansa la studii de calitate pentru mii de tineri din Republica Moldova. Franța a devenit o pistă pentru afirmarea europeană a artiștilor din Republica Moldova. Și a devenit a doua casă pentru zeci de mii de moldoveni. Iar în Moldova am întâlnit francezi care, îndrăgostiți fiind de oamenii noștri, s-au îndrăgostit și de țara mea, care le-a devenit a doua casă.

Stimate Domnule Președinte Macron,

Vă mulțumesc pentru invitație. Cele două repere – Europa și Francofonia – ne-au adus de-a lungul anilor mai aproape și, sunt convinsă, vor constitui baza cooperării noastre în viitor.

În numele meu și al poporului Republicii Moldova, vă mulțumesc pentru această dovadă de prietenie și sperăm și în continuare să ne bucurăm de ea!”, a spus Sandu.

La rândul său, Emmanuel Macron i-a mulțumit Maiei Sandu pentru că a acceptat să dea curs invitației.

De asemenea, președintele francez a declarat că timp de 24 de ani, niciun președinte din R. Moldova nu a efectuat o vizită oficială în Franța. Macron a mai spus că apreciază eforturile președintei în lupta împotriva corupției și că proiectele promovate de Maia Sandu sunt ambițioase și curajoase.

În cadrul vizitei oficiale la Paris, președinta Maia Sandu se va întâlni cu o serie de oficiali de rang înalt ai Statului Francez, după cum urmează:

  • Gérard Larcher, Președintele Senatului Republicii Franceze și membrii Grupului de prietenie Franța – Republica Moldova din Senat;
  • Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale și membrii Grupului de prietenie Franța – Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale;
  • Jean-Yves Le Drian, Ministrul pentru Europa și Afaceri Externe;
  • Amélie de Montchalin, Ministru pentru Transformare și Serviciu Public;
  • Louise Mushikiwabo, Secretar General al Francofoniei;
  • Întrevedere cu conducerea MEDEF, cea mai mare asociație patronală din Franța, și cu reprezentanți ai businessului francez.

Din delegația oficială în Franța fac parte președinta Republicii Moldova, Maia Sandu; Cristina Gherasimov, consiliera în domeniul politicii externe; Sorina Ștefîrță, consiliera pentru comunicare publică și Vasile Popa, șef-adjunct al Serviciului Protecție și Pază de Stat.