Principală  —  IMPORTANTE   —   UE impune sancțiuni împotriva lui…

UE impune sancțiuni împotriva lui Putin și Lavrov, precum și pentru mai multe sectoare de activitate din Rusia. „Aceste sancțiuni vor viza 70% din piața bancară rusă și companii cheie de stat”

Foto: Getty Images

UE a decis să-i sancționeze pe Vladimir Putin, președintele Federației Ruse și pe Serghei Lavrov, ministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse. Consiliul a convenit, de asemenea, asupra unui pachet suplimentar de măsuri individuale și economice, care acoperă și Belarusul, pentru a răspunde agresiunii militare neprovocate și nejustificate efectuate de Federația Rusă împotriva Ucrainei.

Pe lângă înghețarea activelor președintelui și ministrului afacerilor externe rus, UE va impune măsuri restrictive asupra membrilor Consiliului Național de Securitate al Federației Ruse care au susținut recunoașterea imediată de către Rusia a celor două zone, Donețk și Lugansk din Ucraina ca entități independente. Sancțiunile vor fi extinse și asupra membrilor rămași ai Dumei de Stat a Rusiei, care au ratificat decizia guvernamentală a Tratatului de prietenie, cooperare și asistență reciprocă dintre Federația Rusă și cele două entități.

În plus, UE va viza și acele persoane care au facilitat agresiunea militară rusă din Belarus.

Pe lângă asta, sunt prevăzute sancțiuni ce vizează sectorul financiar, energetic, de transport și tehnologii, precum și politica de vize.

Pachetul adoptat extinde și mai mult restricțiile financiare existente, reducând astfel accesul Rusiei la cele mai importante piețe de capital. De asemenea, interzice listarea și furnizarea de servicii în legătură cu acțiunile entităților de stat ruse pe locurile de tranzacționare ale UE.

În plus, introduce noi măsuri care limitează semnificativ afluxurile financiare din Rusia către UE, prin interzicerea acceptării depozitelor care depășesc anumite valori de la cetățeni sau rezidenți ruși, precum și vânzarea de titluri de valoare denominate în euro către clienți ruși.

Aceste sancțiuni vor viza 70% din piața bancară rusă și companii cheie de stat, inclusiv din domeniul apărării. Acestea vor crește costurile de împrumut ale Rusiei, vor crește inflația și vor eroda treptat baza industrială a Rusiei. În plus, sunt luate măsuri pentru a preveni ca averea elitei ruse să fie ascunsă în paradisuri sigure din Europa.

Totodată, diplomații, alți oficiali ruși și oamenii de afaceri nu vor mai putea beneficia de dispozițiile de facilitare a vizelor, care permit accesul privilegiat în UE. Această decizie nu va afecta cetățenii ruși obișnuiți, se spune în comunicatul emis de Consiliul UE.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață, în jurul orei 05:30, ora Moscovei, începerea unei „operațiuni speciale” în Ucraina. La scurt timp, explozii puternice au început să răsune în mai multe orașe din Ucraina. O explozie puternică a fost raportată în apropierea cazărmii unei brigăzi mecanizate din Odesa, două explozii puternice – la Kiev. De asemenea, explozii au fost raportate și la Kramatorsk, Nikolaev, Berdyansk. 

Consiliul de Securitate al Rusiei a votat luni, 21 februarie, pentru recunoașterea independenței autoproclamatelor republici separatiste Donețk și Lugansk, iar liderul de la Kremlin Vladimir Putin a semnat decretele pentru independența celor două regiuni și a trimis trupe ruseşti în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk ca să asigure menținerea păcii. Occidentul a condamnat decizia Rusiei și a declarat că impune sancțiuni. Ucraina a solicitat convocarea imediată a Consiliului de Securitate al ONU.


Cronologia evenimentelor din UcrainaLIVE TEXT/ Ziua a treia de război în Ucraina. Human Rights Watch confirmă atacul asupra unui spital