Principală  —  IMPORTANTE   —   Statele UE au decis inițierea…

Statele UE au decis inițierea procesului de aderare a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei

Cele 27 de state membre ale UE au convenit luni iniţierea procesului prin care Ucraina, R. Moldova şi Georgia vor putea deveni, în viitor, membre ale blocului comunitar. Decizia vine după ce săptămâna trecută cele trei țări au transmis Bruxellesului cereri de aderare.

Conform unui anunţ pe Twitter al preşedinţiei franceze a Consiliului UE, cele 27 de state membre au cerut luni Comisiei Europene să facă primul pas pe acest drum, prin elaborarea unui raport pe baza căruia statele membre vor decide dacă acordă statutul de ţară candidată Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei.

Pe 3 martie, președinta Maia Sandu a solicitat oficial aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.

„Dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt și decisiv, folosind oportunitățile oferite de peisajul în schimbare al lumii”, a spus Sandu.

A doua zi după aceasta, regimul de la Tiraspol a cerut recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene.

Tot pe 3 martie premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat cererea pentru demararea procedurii speciale de recunoaştere a ţării sale drept candidat la aderarea la Uniunea Europeană. 

Ucraina a cerut săptămâna trecută formal aderarea la UE, urmată de Republica Moldova şi Georgia, aderare care însă implică un proces laborios şi îndelungat.

Parlamentul European a atras atenţia că rezoluţia sa de susţinere a aderării Ucrainei la UE, votată marţi, nu înseamnă că procesul de aderare a început sau că această ţară ar beneficia de vreo procedură specială de aderare, cum au dat de înţeles unele mesaje transmise de la Kiev.