Pretinsul lider de la Tiraspol l-a demis pe așa-numitul premier al regiunii transnistrene, Aleksandr Martînov, și pe membrii așa-zisului Guvern – DOC
Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a semnat un decret cu privire la demiterea așa-numitului prim-ministru al regiunii transnistrene, Aleksandr Martînov, și a membrilor așa-zisului Guvern.
Potrivit presei din stânga Nistrului, funcția de premier interimar va fi deținută de viceprim-ministrul pentru reglementare juridică și interacțiune cu autoritățile publice, Stanislav Kasap.
„Guvernul Republicii Moldovenești Nistrene își continuă activitatea până la formarea noului Guvern al Republicii Moldovenești Nistrene”, se arată în document.
Regiunea transnistreană nu este recunoscută de niciun stat din lume. Teritoriul și-a declarat „independența” în 1991. Acesta a fost urmat de conflictul armat din 1992, care a ucis câteva mii de oameni. R. Moldova nu a recunoscut secesiunea PMR.
Relațiile dintre R. Moldova și regiunea transnistreană, unde este staționată până astăzi armata a 14-a, rămân nerezolvate.
Pe 25 mai, Biroul politici de reintegrare a anunțat că în regiunea transnistreană se atestă o amplificare a șirului de acțiuni restrictive, de intensificare a regimului de activitate a diferitor structuri, de verificare sporită a diferitor obiecte de infrastructură, mijloace de transport și persoane. Asta deși așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anulat așa-numitul „cod roșu de alertă de securitate” și a impus „cod galben de alertă” până pe 8 iunie.
Biroul politici de reintegrare a îndemnat cetățenii moldoveni să evite în acest interval de timp deplasările nejustificate în regiunea transnistreană sau care pot genera riscuri de limitare ilegală în drepturile și libertățile universal garantate.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.