Președinta Maia Sandu, despre o eventuală întâlnire cu Vladimir Putin: „ne interesează o conversație pragmatică”
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu pentru Kommersant că atunci când va exista un nou Executiv, acesta va începe să lucreze cu Guvernul Federației Ruse și va întreprinde demersuri pentru a organiza o întâlnire cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin.
„Ne interesează o conversație pragmatică de fond. Avem o agendă specifică pe probleme pe care trebuie să le abordăm. Când va exista un nou Guvern, acesta va începe să lucreze cu Guvernul Federației Ruse, inclusiv organizarea unei întâlniri cu președintele Federației Ruse și o vizită”, a răspuns Maia Sandu la întrebarea dacă va avea loc o întâlnire cu Vladimir Putin.
Cât privește problema transnistreană, șefa statului a declarat că va lucra în format 5+2 și va întreprinde acțiunile necesare pentru aplanarea conflictului.
„Este necesar să punem lucrurile în ordine în politica de soluționare a conflictului. Să oprim schemele de corupție și contrabandă. Este foarte important să îmbunătățim calitatea vieții oamenilor din R. Moldova, iar concetățenii noștri de pe malul stâng vor să găsim o soluție la conflict cât mai curând posibil. Este foarte important să ne așezăm și să dezvoltăm un plan de reintegrare, pentru că nu am avut un astfel de plan în toți acești ani.
Am rezolvat una sau alta problemă, dar nu a existat un plan specific care să prevadă pași specifici și scopul final – reintegrarea. Acest lucru trebuie făcut cu participarea tuturor partidelor politice, pentru că avem nevoie de un consens la nivel de țară și la nivel de partid. Vom lucra într-un format 5+2, respectând principiile rezolvării acestui conflict. Trebuie să fie o soluție pașnică și diplomatică în cadrul integrității teritoriale a țării, iar reintegrarea trebuie să ducă la un stat funcțional”, a declarat președinta Sandu pentru publicația rusă.
Scrutinul parlamentar din R. Moldova în care au fost așteptați 3 287 140 de cetățeni cu drept de vot pentru a alege componența viitorului Parlament de la Chișinău s-a desfășurat duminică, 11 iulie. Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 100% din secţiile de votare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a câștigat detașat alegerile, înregistrând 52,80% din voturi. Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor (BECS) a obținut 27,17% din electorat, iar Partidul Politic „ȘOR” a înregistrat doar 5,74% din electorat.
Luni, 19 iulie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a confirmat rezultatele alegerilor parlamentare anticipate și le-a trimis spre validare Înaltei Curți. După aceasta, Curtea Constituțională (CC) va confirma sau va infirma, printr-un aviz, legalitatea alegerilor în termen de 5 zile după primirea actelor de la CEC, termenul limită fiind duminică, 25 iulie.
La prima ședință a Parlamentului preşedintele Curţii Constituţionale urmează să prezinte raportul privind rezultatele alegerii Parlamentului şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi. Totodată, Președintele țării va adresa un mesaj deputaților nou-aleși.
Parlamentul se consideră legal constituit din data şedinţei de constituire.
După constituirea legală a Parlamentului se alege preşedintele Parlamentului, vicepreşedinţii şi se formează Biroul permanent al Parlamentului. În termen de 10 zile de la prima ședință, vor fi constituite fracţiunile parlamentare, care funcţionează în baza regulamentului propriu.