Principală  —  Social  —  Consultanţă juridică   —   Pensia de urmaș. Cui i…

Pensia de urmaș. Cui i se acordă și cum se calculează?

Pensia de urmaș este un drept bănesc garantat prin lege de către stat și se acordă copiilor, soțului supraviețuitor sau tutorelui care are la îngrijire copiii întreținătorului decedat, informează Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS).

Cine are dreptul la pensie de urmaș?

Copiii până la vârsta de până la 18 ani sau dacă îşi continuă studiile în instituţii de învăţămînt secundar de zi, mediu de specialitate şi superior, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani, au dreptul la pensie de urmaș.

De pensia de urmaș poate beneficia și soţul supravieţuitor dacă, la momentul decesului întreținătorului sau pe parcursul a cinci ani după deces, a împlinit vârsta de pensionare sau a fost încadrat în grad sever sau accentuat de dizabilitate, a avut cel puţin 15 ani de căsătorie cu persoana decedată şi nu s-a recăsătorit.

Pensia se acordă și soțului supravieţuitor sau tutorelui care are în îngrijire copiii cu vârsta de până la trei ani ai întreținătorului decedat. Aceasta se acordă pe perioadele de neîncadrare în muncă sau de aflare în concediu pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani.

Care este mărimea pensiei?

Potrivit Legii, pensia de urmaș se acordă dacă persoana decedată beneficia de pensie pentru limită de vârstă sau de pensie de dizabilitate ori îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii de dizabilitate. În cazul în care decesul întreţinătorului a survenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, pensia de urmaş se acordă, indiferent de durata stagiului de cotizare a defunctului.

În cazul în care întreţinătorul beneficia de o pensie pentru limită de vârstă sau pentru o dizabilitate severă, pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia pentru limită de vârstă sau din pensia de dizabilitate severă aflată în plată la momentul decesului întreţinătorului.

În cazul în care întreţinătorul nu era beneficiar de pensie sau era beneficiar de pensie de dizabilitate accentuată sau medie, se stabileşte procentual din pensia potenţială calculată pentru dizabilitate severă actualizată.

Cuantumul pensiei de urmaş constituie 50% pentru fiecare urmaş, iar copiilor până la vârsta de 18 ani sau, dacă îşi continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 23 de ani, constituie 75%.

Pensii pentru familiile militarilor

Totodată, pentru familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, în cazul pierderii întreţinătorului, pensia se acordă dacă acesta a decedat în timp ce îndeplinea serviciul sau, cel mult, peste trei luni de la data eliberării din serviciu, sau după expirarea acestui termen, dacă decesul a fost cauzat de rănire, contuzionare, schilodire sau de o afecţiune contractată în perioada îndeplinirii serviciului. Pentru familiile de pensionari din categoria acestor militari pensia se acordă dacă întreţinătorul a decedat în perioada în care primea pensie sau, cel târziu, peste cinci ani de la încetarea plăţii pensiei.

Cuantumul pensiei pentru familiile militarilor

În cazul pierderii întreţinătorului care a decedat în urma unei răniri, contuzionări sau schilodiri în timpul unui accident legat sau nelegat de îndeplinirea obligaţiilor serviciului militar/special, pensia de urmaș pentru aceste familii constituie 50% din venitul mediu lunar al întreţinătorului pentru fiecare membru de familie inapt de muncă.

Pentru familiile pensionarilor din rândurile militarilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special pensia se calculează în mărime de 50% din cuantumul pensiei plătite pensionarului decedat.

Începând cu 1 ianuarie 2021, CNAS a reexaminat pensiile de urmaș stabilite până la această dată. În cazul în care cuantumul pensiei după reexaminare este mai mic decât cel al pensiei plătite, acestor categorii de beneficiari li se acordă pensia de până la reexaminare, care nu poate fi mai mică decât cuantumul alocaţiei sociale pentru pierderea întreţinătorului.

Ce trebuie să conțină cererea?

Cererea de pensionare pentru stabilirea pensiei de urmaş, împreună cu actele necesare, se depun și se înregistrează la organul teritorial de asigurări sociale de la domiciliul asiguratului.

Solicitantul, la cerere, urmează să prezinte, în original şi copie, buletinul de identitate a persoanei care s-a adresat pentru stabilirea pensiei, carnetul de muncă sau alte acte care confirmă stagiul de cotizare a întreţinătorului decedat, certificatul de naştere al copilului, certificatul de deces și livretul militar al întreţinătorului decedat.

În cazul militarilor, la cerere se mai anexează: certificatul ce confirmă venitul mediu lunar al întreţinătorului, eliberat de instituția unde întreţinătorul a îndeplinit serviciul militar, dar și ordinul de eliberare al întreținătorului, eliberat de instituția unde acesta a îndeplinit serviciul militar.

Suplimentar, în cazurile prevăzute de lege, se va prezenta certificatul privind studiile copilului în vîrstă de la 18 la 23 ani, certificatul de căsătorie, diploma de studii universitare la secţia de zi (până la data de 01.01.1999) a întreţinătorului decedat, diploma de licenţă sau certificatul privind realizarea studiilor postuniversitare de rezidenţiat a întreţinătorului decedat, actul ce confirmă că solicitantul nu lucrează şi se ocupă de îngrijirea copilului întreţinătorului decedat, care nu a atins vîrsta de 3 ani, sau alte documente.

Indemnizația pentru soțul supraviețuitor

În cazul în care decesul soțului a survenit după data de 1 ianuarie 2020, iar acesta a beneficiat de pensie pentru limită de vârstă mai puţin de cinci ani după stabilirea dreptului la pensie, soţului supravieţuitor i se acordă o indemnizaţie lunară. Aceasta se acordă, indiferent dacă soţul supravieţuitor este sau nu beneficiar de pensii, cu condiţia că pensia aflată în plată a soţului supravieţuitor sau venitul lunar asigurat realizat de către acesta în luna decesului soţului nu depăşea de 1,5 ori minimul de existenţă pentru pensionari, conform datelor Biroului Naţional de Statistică disponibile la momentul solicitării indemnizaţiei.

Cuantumul acesteia se stabilește în mărimea pensiei pentru limita de vârstă la data decesului beneficiarului de pensie, dar nu poate depăși suma a cinci salarii medii lunare prognozate pe economie pentru anul în care a survenit decesul persoanei.

În cazul în care soţul supravieţuitor optează pentru stabilirea indemnizaţiei, în perioada de plată a acesteia el nu are dreptul la stabilirea şi plata pensiei de urmaş.