Principală  —  IMPORTANTE   —   MAE rus, îngrijorat că decizia…

MAE rus, îngrijorat că decizia CC va provoca „o exacerbare artificială” a tensiunii politice interne din R. Moldova pe baza legislației lingvistice

Foto: rbc.ru

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține că decizia de joi a Curţii Constituţionale (CC), prin care a fost declarată neconstituțională legea ce oferea statut special limbii ruse, contravine Constituției R. Moldova și că este o decizie „regretabilă”. Mai mult, acesta afirmă că decizia este în contradicție cu promisiunile electorale ale președintei Maia Sandu.

Maria Zaharova spune că decizia CC nu poate decât să dezamăgească prin faptul că sunt încălcate drepturile vorbitorilor de limbă rusă din R. Moldova.

„Este profund regretabil faptul că decizia CC a Moldovei din 21 ianuarie 2021, cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul R. Moldova, adoptată la 16 decembrie 2020, care a returnat limbii ruse statutul de limbă de comunicare interetnică, nu respectă Constituția țării”, spune aceasta, conform TASS.

Zaharova opinează că decizia este în contradicție cu promisiunile electorale ale președintei Maia Sandu.

„Verdictul CC, care anulează decizia Parlamentului moldovean, dezamăgește prin faptul că în noiembrie 2020 Maia Sandu a promis că, după ce câștigă alegerile, va face tot ce îi stă în putință pentru a se asigura că drepturile vorbitorilor de limbă rusă nu vor fi încălcate și a cerut oamenilor să nu creadă „în povești de groază”. La o lună după învestirea ei, aceste promisiuni au fost încălcate”, spune purtătoarea de cuvânt a MAE rus.

Aceasta se arată nedumerită de cum decizia CC se pliază valorilor europene și spune că „în Moldova, 80% din populație vorbește rusa”, chiar dacă acest procentaj nu este corect.

Zaharova a mai menționat că problema statutului limbii ruse este de o importanță majoră pentru menținerea stabilității sociale și a armoniei interetnice în societatea moldovenească, precum și în contextul soluționării problemei transnistrene.

„Sperăm că conducerea republicii va avea suficient bun simț pentru a nu provoca o exacerbare artificială a tensiunii politice interne pe baza limbajului”, a conchis purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a calificat decizia CC drept „jignire” la adresa statului și poporului rus, spune că verdictul este unul „alarmant” şi aminteşte de consecinţele „şovinismul anti-rus” de la finele secolului trecut.

Misiunea diplomatică spune că „privarea limbii ruse de statutul limbii de comunicare interetnică pare a fi un factor alarmant în contextul păstrării păcii interetnice în statul multinațional moldovenesc”. Misiunea diplomatică amintește, în context, de consecinţele „şovinismului anti-rus” de la finele secolului trecut, adică de războiul de pe Nistru.

„Reacţia forţelor moldoveneşti sănătoase la actele rusofobe este înţeleasă. Consecinţele şovinismului anti-rus de la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90 ai secolului trecut sunt foarte bine cunoscute”, se mai menţionează în reacția Ambasadei Federației Ruse în R. Moldova.  

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a făcut un apel către misiunile diplomatice acreditate în R. Moldova să manifeste respect față de legile și să se abțină de la comentarii, care ar putea fi calificate ca ingerințe în treburile interne ale statului.

„În contextul recentelor declarații pe marginea Hotărârii nr. 4 a Curții Constituționale pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene solicită misiunilor diplomatice acreditate în R. Moldova și membrilor personalului diplomatic al acestora, în spiritul Convenției cu privire la relațiile diplomatice de la Viena (1961), să manifeste respect față de legile, regulamentele și instituțiile statului de acreditare și să se abțină de la comentarii, care ar putea fi calificate ca ingerințe în treburile interne ale statului”, se arată în declarația purtătorului de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă.

Joi, 21 ianuarie, CC a declarat neconstituțională Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova, votata de către deputații PSRM – Șor la ședința nocturnă a Parlamentului din 16 decembrie 2020.

Potrivit președintei CC, Domnica Manole, judecătorul Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, a avut o opinie separată pe marginea subiectul respectiv.

Respectiva lege prevedea ca angajații instituțiilor de stat erau obligați să discute, să ofere informații și să asigure traducerea avizelor, certificatelor și a oricărui tip de documente în limba rusă, dacă cetățenii vin cu solicitari în acest sens. Acest proiect de lege a fost elaborat de către deputații PSRM.

CC a fost sesizată de deputații Dinu Plîngău, Maria Ciobanu și Octavian Țîcu.