Principală  —  IMPORTANTE   —   Lăsați baltă de socialiști, care…

Lăsați baltă de socialiști, care au anunțat în ultimul moment că nu vor participa la manifestație, însă asistați de cei de la Partidul „Șor”, deputații comuniști, împreună cu câțiva susținători, au protestat la Guvern: „Vremurile bune au devenit nebune”. Reacția PAS

După protestul de marți al socialiștilor desfășurat în fața Băncii Naționale a Moldovei (BNM), astăzi cei care au protestat cerând demisia guvernării au fost deputații comuniști. Parlamentarii comuniști, care urmau să protesteze la Guvern împreună cu deputații socialiști, ultimii însă anunțând cu câteva minute înainte de acțiune că nu vor mai participa la manifestație, au ajuns în fața clădirii Executivului cu câțiva susținători de-ai lor. În replică, reprezentanții partidului de guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), au menționat că cei din Partidul Comuniștilor care au fost anterior la guvernare se numără printre cei care sunt direct responsabili de faptul că Moldova este acum o țară vulnerabilă, dependentă energetic, care încă se confruntă cu sărăcie și corupție.

Fără socialiști, care cu mai puțin de o oră înainte de eveniment au anunțat că nu vor participa la acțiunea de protest din fața Guvernului pe motiv că „au intervenit schimbări în agenda de activități a formațiunii”, la manifestație, alături de comuniști, au fost însă deputații Partidului Politic „Șor”, deputata Marina Tauber asumându-și rolul de moderatoare a protestului.

„Vă mulțumim că ați fost alături de noi. Opoziția va fi mereu aici și va protesta împotriva guvernării. O să vă anunțăm ulterior despre viitoarele pichete”, a declarat Tauber.

Aici, în fața Guvernului, deputații au rostit câte un discurs despre creșterea prețurilor, acuzând că actuala guvernare nu a întreprins nicio acțiune în acest sens și au cerut demisia Guvernului.

„Jos Guvernul”, „Jos guvernarea”, „Nu pot guverna țara”, „Avem prețuri mari”, „Inflația a crescut”, „Jos PAS”, „Demisia PAS”, „Vremurile bune au devenit nebune” – sunt câteva dintre sloganele rostite de parlamentarii comuniști în fața susținătorilor pe care i-au adunat la Guvern.

Solicitați de ZdG pentru a ne oferi un comentariu în legătură cu acțiunea de protest desfășurată de comuniști, reprezentanții partidului de guvernare, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), au menționat că „cei care au fost până acum la guvernare, printre care și comuniștii, sunt direct responsabili de faptul că R. Moldova este acum o țară vulnerabilă, dependentă energetic, care încă se confruntă cu sărăcie și corupție”.

„Cei care au fost până acum la guvernare, printre care și Comuniștii, sunt direct responsabili de faptul că Moldova este acum o țară vulnerabilă, dependentă energetic, care încă se confruntă cu sărăcie și corupție. Moldova, la fel ca întreaga lume, se confruntă cu o creștere substanțială a prețurilor și cu inflație fără precedent. În SUA, în noiembrie, s-a înregistrat cea mai mare inflație din ultimii 40 de ani, în Germania, din ultimii 30 de ani, la fel ca și în Japonia. Guvernul a venit cu o serie de măsuri pentru a susține populația: am majorat pensia minimă cu 60%, salariul minim în sectorul public cu 60% și salariul minim în sectorul privat cu 20%, cu 50% alocația pentru veterani, cu 50% salariile pentru personalul tehnic din sistemul medical, am cu 75% fondul pentru subvenționare a agriculturii, am indexat pensia cu 14% pentru toți pensionarii, etc. Vom continua să venim cu soluții pentru a susține populația în aceste timpuri deloc ușoare și împreună vom trece peste aceste încercări”, ne-a comunicat Adriana Vlas, responsabila de comunicare a fracțiunii parlamentare PAS.

Guvernul a calificat marți acțiunea de protest desfășurată de socialiști „o lipsă acută de subiecte la Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, menționat că Executivul „va continua politicile sale de susținere a populației prin implementarea mecanismelor sustenabile care vor permite creșterea veniturilor cetățenilor”.

Marți, 17 mai, mai mulți deputați socialiști și-au adunat câțiva susținători în fața sediului Băncii Naționale a Moldovei (BNM) unde au protestat câteva minute cerând, în principal, demisia guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Detalii aici